Tag: cehia

  • Aripi de oțel

    Ceea ce a început cu Mickey pe Dunăre s-a lăsat așteptat până în primele zile din noiembrie, când a fost lansat al doilea volum din colecție, Aripi de oțel, la Cercul Militar Național. După aceea în decurs de o lună încă două volume se vor fi lansat, toate trei fiind semnate de graficieni din Cluj. Adrian Barbu este […]

  • Mickey pe Dunăre

    Mickey pe Dunăre

    Colecția ”Relații ceho-române în bandă desenată” a debutat cu Mickey pe Dunăre tocmai în aprilie, la Facultatea de Istorie. Din tot proiectul, a fost singura lansare la care am reușit să asist de la început și să prind discursurile. Mai mult decât dedicate volumului în sine, păreau să celebreze redescoperirea de către publicul larg unui, […]

  • Salonul European de Bandă Desenată 2014

    Salonul European de Bandă Desenată 2014

    M-am întors de la Salonul European de Bandă Desenată plin de pliante și broșuri, vreo trei benzi dubioase pe care le ochisem de ceva vreme, obosit după un atelier de desen la care nu aveam ce căuta și o discuție faină rău cu Mawil, purtată în două engleze gros accentuate. Festivalul a ajuns la a […]