Un fenomen curios în banda desenată din acest, încă, început de secol, dar în special în cea din primul deceniu al său, e că deși este un mediu cel puțin pe jumătate vizual, cele mai mari nume din echipele creative au ajuns scenariștii. Unul dintre motive ar fi că în anii 1990 mainstreamul comercial s-a concentrat exagerat pe cîțiva artiști superstar cu atît de multă forță încă s-a produs un recul. Alt motiv ar fi că generația excepțională de scenariști din care fac parte nume ca Alan Moore, Neil Gaiman, Grant Morrison, Warren Ellis, Garth Ennis a creat așteptări pentru autorii ce au urmat. A normalizat ideea de scenarist ca principală forță creativă. Totuși, un alt motiv, cel puțin la fel de important, cred că stă într-o confuzie făcută în timpul actului lecturii.
Din cauza aspectului colaborativ al benzii desenate, poate fi greu de separat povestea de actul povestirii, de filtrat deciziile scenaristului de cele ale desenatorului. Acest fapt, coroborat cu celelalte motive menționate mai sus, precum și cu prezența de obicei mai sporită a scenariștilor pe rețele de socializare [footnote]Ba chiar mulți și-au făcut propriile forumuri. Multiplele forumuri ale lui Warren Ellis au fost adevărate pepiniere de scenariști, prinzînd webul de gît și exploatîndu-l pentru a-și croi propia imagine mai ceva decît mulți autori de webcomics. Dar și Brian Michael Bendis, Mark Millar au avut/au asemenea spații, iar secțiunea de bandă desenată a forumului de hipioți barbelith.com ajunsese în mare parte dedicată operei lui Grant Morrison.[/footnote] au aruncat reușitele unei benzi din partea unei echipe netestate mai mult pe seama primului nume de pe copertă.
Nu cred că Brian Wood ar fi ajuns în poziția de acum fără colaborările timpurii cu Becky Cloonan și Ryan Kelly. Ori Matt Fraction fără grafica fabuloasă a fraților Gabriel Bá și Fabio Moon, fiecare excelînd în propriul fel. Mark Millar a lucrat ani buni pînă să explodeze acompaniat întîi de fizicalitatea, detaliul și soluțiile grafice ale lui Frank Quitely, apoi de bombastul aproape cinematografic al lui Bryan Hitch. Nici nu cred că Scott Snyder ar scrie acum Batman dacă nu ar fi avut la American Vampire un colaborator atît de bun precum Rafael Albuquerque.
Mulți dintre acești artiști și-au încercat norocul pe cont propriu, iar majoritatea cu rezultate care au egalat sau au întrecut colaborările. Albuquerque li s-a alăturat, dar numai într-o măsură, fiindcă n-aș putea spune despre Ei8ht/8pt că este mai bună decît American Vampire.
Prima pagină propune o codificare după culoare a patru plane temporale, sugerînd o poveste întortocheată cu călătorii în timp ce ar putea rivaliza All You Zombies, celebra povestire a lui Heinlein sau Primer, filmul lui Shane Carruth imposibil de înțeles fără a fi vizionat împreună cu o diagramă. Banda în schimb menține destul de riguros segregate liniile temporale, concentrîndu-se cel mai mult asupra celei portocalii dintr-un loc în afara timpului. Acolo decurge o poveste destul de clasică de aventură într-o deșertificată lume aparent feudală. Albastrul este un viitor vag ciberpunk (însă trecutul lui Joshua), cu umanitatea în declin, iar verdele e un trecut îndepărtat. Anunță ambiții multe și mari, dar satisface puține, nici nu creează personaje remarcabile. Construiește în schimb lumi și evocă istorii mai angrenante decît ce apare pe pagină.
Ceea ce îmi aduce aminte de un autor care a făcut din Dark Horse editura de acum. Precum Mignola în Seed of Destruction [footnote]De asemenea debutînd cu un ”script” scris de altcineva, John Byrne, după propria poveste.[/footnote], cu Ei8ht se poate vedea cum un ia naștere un povestitor în imagini. Albuquerque e tot tacîmul, de la designul paginii și secvențierea acțiunii, reprezentarea convingătoare a figurilor, concept pînă la găsirea de soluții grafice inventive.
Tot volumul are aerul unei schițe. Povestea destul de șchioapă, dar și desenul care lasă se vadă mîna autorului prin linii groase care caută cu hotărîre și disciplină forme, mult detaliu vestimentar sugerat. Ceea ce mă rupe în două. Efectul estetic al economiei vizuale spartă de dozarea expertă a detaliului mi-e deosebit de plăcut: desenul are energie, are vigoare, e organic, dar și impresionează. Tot ceea ce pot spera e ca această schiță de poveste să fie definitivată, ca Albuquerque să revină la această lume să o extindă și să arate ce a învățat ca povestitor.
Volumul va fi publicat de EAT Comics pe 25 februarie. Puteți să-l comandați de aici.
Leave a Reply