Barba lui Alan Moore a devenit un meme. Ciudățenia caracterului și crezurilor sale sunt mai des discutate decât cele ale benzilor. În ultimii ani nu a mai atras atenția cititorilor prin poveștile sale, prin tehnicile folosite cu măiestrie, ci prin afirmații vituperante lansate în interviuri unde atacă publicul care se agață pentru validare de opera sa optzecistă. Iar în rarele cazuri când chiar momente din benzile sale sunt aduse în discuție, asta se întâmplă tot pentru caracterul lor oarecum scandalos. Și publicul nu greșește pe deplin.
Însă Moore e departe de a fi un ”has-been”. Poate nu va mai face niciodată nimic cu un asemenea impact cultural și social ca V for Vendetta sau cu atât de răspândite ecouri în industrie ca Miracleman ori Watchmen, însă continuă să demonstreze că este mai creativ decât majoritatea colegilor săi. În universul Crossed descoperind un loc numai bun să se dezlănțuie.
Garth Ennis a creat Crossed pentru Avatar Press cu Jacen Burrows în 2008 ca o replică la valul de ficțiune cu zombii foarte popular la momentul respectiv și ca un vehicul pentru mici șicane la adresa lui The Walking Dead. Spre deosebire de majoritatea morților vii, încruciții sunt oameni încă vii, dar lipsiți de autocontrol. Trăind într-o continuă frenezie au ucis, violat și devorat civilizația modernă până la fărâmare. Însă spre deosebire de zombii, încruciții nu se feresc din a sări asupra semenilor. De aceea, după 100 de ani de la izbucnirea virusului, când mută Moore povestea, o societate umană a reușit să răsară din ruine, supraviețuind încetul cu încetul în timp ce încruciții se decimau.
Mereu Moore excela atunci când lucra cu materialul clientului. Însă în ultima vreme a folosit niște texte care nu-l ajută. Lovecraft e prea vag, iar Liga Gentilomilor Extraordinari îi oferă prea multă liberate. lăsându-l să pastișteze mai mult decât să creeze. Aici poate să se dezvolte. Să creeze orașe care recreează omenirea, să-și imagineze evoluția limbii, să exploreze rolul religiei și al artei în această lume nouă.
Gabriel Andrade îl ajută în aceste demersuri, devenind cu timpul la Ferals și apoi la Uber unul dintre cei mai buni artiști angajați cu regularitate de Avatar. Cu o bază solidă în desen figurativ, fără exagerări și afectări, diferențiază figurile prin statură și fizionomie menținându-le coerente și păstrând suficientă atenție la fundal încât poate să redea scenariile de o densitate legendară ale lui Moore. Nicio casetă nu este irosită, toate trebuie citite cu atenție. Deseori sunt multiple acțiuni în desfășurare, pe multiple planuri, personaje fac schimb de privire pentru a stabili relații sau intenții, astfel încât se spun încontinuu lucruri care rămân nerostite.
Cititorul trebuie să facă un pic de efort arheologic și antropologic să descifreze narațiunea, asistă la comportamentul unor oameni care îi sunt asemenea, dar totuși nu sunt ca el, care vorbesc o limbă asemănătoare cu a sa, însă nu complet inteligibilă. Așa că trebuie să se uite la cum interacționează, la cum mănâncă, la cum se spală, la ustensilele pe care le folosesc pentru a-i înțelege și a pricepe timpul în care trăiesc. Lucru foarte potrivit, de altfel, din moment ce personajele însăși sunt niște arheologi care sapă după cărți și filme produse dinaintea erupției încruciților, încercând să-i cunoască pe oamenii de atunci.
Totuși efectul estetic nu-i deplin plăcut. Banda poate deveni obositor de citit, nu puțin din cauză dialogului în păsărească și a coloritului foarte literal (iarba e verde, cerul albastru, merele roșii) care nu ajută la dozarea și organizarea vizuală a informației. Dar asta n-ar trebui să stea în calea aprecierii uneia dintre cele mai miezoase benzi de gen a anului.
Banda poate fi comandată de aici.
Leave a Reply