Mi-a plăcut. Și e încă un film de la Marvel care arată cât de cât a film. Cele două Captain America și Iron Man 3 nu se mai simt sigure gândindu-se dacă acceptă Guardians of The Galaxy în clubul lor.
Știu că s-au supărat oamenii, pe drept, că a plecat Edgar Wright, dar amprenta lui n-a fost complet ștearsă, ci chiar se simte că la un moment dat în producerea filmului a fost implicat un om care știe ce face din punct de vedere cinematografic. Chiar dacă cică cele mai Wrightiene secvențe cică n-au fost concepute de Wright. Are montajele sale alerte (un pic mai imprecise, mai inexacte, dar totuși) și are câteva secvențe care comunică informație altfel decât prin vorbăraie. Sau măcar care transformă vorbăraia în ceva interesant.
Un exemplu memorabil e secvența în care Luis explică cum a aflat de costumul lui Ant-Man, unde povestirea și vocea sa este sincronizată cu diferite personaje. De asemenea, din cauză că au lucrat cu focalizarea pentru a sugera dimensiunile diminutivale ale eroului și-au adus aminte că au niște lentile pe cameră și pot lucra cu focalizare pentru a atrage atenția asupra diferitelor zone ale cadrului, construind astfel senzația de profunzime a spațiului. Iar pe lângă cele câteva secvențe inventive, cred că asta mi-a plăcut cel mai mult la film. Decorul. Povestea-i stereotipală, iar glumele funcționează cam juma de timp.
Însă nu știu cine se așteaptă ca filmele Marvel să împrospăteze tiparele narative, ci mai degrabă sunt vizionate cu dorința e de a vedea diferite personaje de bandă desenată angajate în povești clasic Hollywoodiene. Și revendicarea unui deceniu de militarism cinematografic abuziv, dar poate acolo-s doar eu. Iar de aceea spațiul mundan în care se desfășoară filmul reaxează întreg universul dezechilibrat de bombastul ultimelor pelicule. E o doză benefică de autoironie în plasarea climaxului filmului în camera unui copil, pe circuitul unui trenuțel de jucărie, când ultimele trei filme au recreat în felul lor 11 septembrie, decimând orașe cu aeronave prăbușite din cer sau cu hulci care doboară zgârie-nori sub privirile îngrozite ale unor civili învăluiți de praf și moloz.
Iar asta face ca filmul să fie format din secvențe de acțiune memorabile, din scene în care personajele trebuie să rezolve probleme, nu doar să pocneacă suficienți roboți sau stormtrooperi până când pot să treacă la nivelul următor. Și totuși politica filmului e problematică. Mă împiedică să mă bucur complet de el. În primul rând îi lipsește miezul ăla anti-război, de propășire a solidarității și cooperării, al bunătății măsurate prin responsabilitatea cu care e mânuită puterea care îmi menține o părere favorabilă față de niște filme altfel anoste.
Încearcă ceva cu Paul Rudd țipând că nu-i place violența, cu ceva impulsuri de hur-dur corporații rele și aducând în discuție nevoia reformării în urma greșelilor. Dar tot se caftește cu tot felul de indivizi pe acolo, e un film făcut de Disney, deci orice anti-corporatism e nul de facto, iar Scott Lang până la finalul filmului nu doar că-i reformat, ci își reintră complet în rolul de infractor. Din punctul ăsta de vedere e apolitic, în ciuda unui lip-service plătit unor tematici altfel fecunde. Iar asta scoate în evidență niște politici implicite în mai toate filmele de la Marvel și care-s ignorate de toată gașca pop-feministă care o arde cu progresivismul producțiilor ăstora.
Că toată ideea filmului stă în refuzul unui bărbat alb de a da o slujbă unei femei foarte competente, insistând ca un catâr bătrân și bolovănos să-și găsească un moștenitor mascul. Chiar și dacă-i ultimul om de pe Pământ. Nici că pârlitul ăsta de Scott Lang se afirmă ștergând pe jos cu The Falcon, un erou afro-american care doar își face meseria, nu mi se pare ok. Toată treaba e icky și retrogradă, mai ales ținând cont de cât cu adevărat progresiv a fost Iron Man 3, cu o critică a masculinității toxice în care se confundă Tony Stark și un trium sincer al lui Pepper Pots.
În fine. Un film distractiv, un pic mai fain decât anunță trailerul, dar vacuos. Thor îmi trezește fuzzy warm feelings inside când mă gândesc la el, chiar dacă arată cam ca dracu și jucat nițelul mai bine decât dezastre 80iste ca Beastmaster 2 sau Masters of the Universe pentru care-i practic un remake. Nu știu dacă Ant-Man o să o facă peste o vreme.
Dacă ți-a plăcut textul, nu pregeta din a arunca cu un like pe pagina noastră de Facebook.
Leave a Reply