Fură ca un artist

Aparent i-am luat Luciei de Crăciun ”Fură ca un artist” de Austin Kleon. Am comandat fițuica, mi-a venit împachetată și până să i-o dau am uitat ce era înfofolit acolo. Am personalizat-o desenând mustăți pe girafele care țineau închis pachetul. Și cred că m-am mirat mai mult decât ea când a desfăcut cadoul.

Kleon este unul dintre oamenii ăia enervanți care devin cunoscuți scriind o carte despre cum să devii cunoscut. Dar măcar face parte din segmentul foarte mic de astfel de oameni care au câteva chestii ce merită ascultate. Și cred că merită ascultate în special într-o cultură obsedată mai mult de originalitate, decât de creativitate. O cultură a oamenilor care calcă în picioare întreagă operă a lui Cărtărescu pentru un așa-zis plagiat. O cultură care denunță din nou și din nou artiști, înainte să-și găsească propria voce, strict pentru asemănări cu opere străine. Iar această cultură se face văzută dureros de des în lumea benzii desenate românești.

Cartea în sine este genul de colecție de sfaturi cu care ne tot spamează Brain Pickings, însă are onestitatea să anunțe caracterul autobiografic al acestui gen de exercițiu. Nu mi se pare că păstrează această onestitate în felul prin care prezintă sfaturile, dar măcar a încercat să nu le universalizeze mai mult decât este cazul. Și e scurtuță, chiar facilă. Într-atât încât poate fi condensată într-o prelegere TEDx de 11 minute.

Nu este un tratat psihologic despre creativitate, dar din fericire lucrurile descrise înăuntru se raportează destul de bine peste ce ai găsi într-un curs introductiv despre psihologia creativității(la mine s-a chemat psihoinventică). Dar tocmai fiindcă este subțirică din punct de vedere teoretic, plină de anecdote și trasează mereu paralele la activitatea autorului, cartea cred că își atinge mai bine ținta: alte persoane creative. Mai ales că lecțiile oferite sunt susținute din nou și din prin diferite apeluri la autoritate sub forma unor citate din autori, artiști, muzicieni consacrați.

Cel mai mult mă interesează primele capitole, adică cele care discută tocmai despre originalitate, influență, moștenire artistică, imitație și emulație. Reiterând celebrul verset din Ecclesiastul, ”nu e nimic nou sub soare.”, Kleon încearcă să-și convingă cititorii să-și găsească forța creativă nu în unicitatea vocii, ci plasându-se conștient într-un continuum istoric. Sugerează descoperirea eroilor artistici, oamenii a căror operă este admirată, descoperirea eroilor acestor eroi, iar de abia apoi căutarea propriei căi.

Pentru el copierea nu este un abuz. Este un exercițiu necesar. Și ține să facă diferența dintre copierea creativă(furtul bun), cea care duce la crearea de opere noi, și plagiat(furtul rău). Aseamănă copierea creativă cu actul de inginerie inversă al unui mecanic ce dezasamblează o mașină încercând să afle cum funcționează. Folosirea operelor deja existente drept material de bază pentru ceva nou.

Furtul artistic realizat cu acest scop, din dorința de a înțelege, care preia din numeroase surse și le recunoaște apoi, este un furt constructiv. Este un furt care nu distruge nimic din ce a fost înainte și care se sprijină pe opera altora doar în privința procesului, nu și în cazul produsului final.

Scăparea mare a cărții îmi pare să fie faptul că nu descrie cum se realizează acest furt. Dă exemple de fanficuri și sugerează producerea unor lucrări prin emulație, de exemplu imaginând noi melodii ale trupei preferate, dar mi se par niște situații mult prea punctuale și greu de adaptat diferitelor moduri de lucru. Desenele sale superficial asemănătoare cu ale lui Perjo, dar mai slabe, pot crea impresia înțelegerii, dar nu cred că o pot substitui.

Nu știu dacă există vreun mijloc, vreo tehnică anume de a fura ca un artist. Doar lecturi temeinice, studii individuale, exerciții și experimente[footnote]Și, poate sunt arogant, ciulit un pic urechile la ce zic oamenii care se ocupă cu decriptatul și înțelesul operelor, nu neapărat cu produsul lor.[/footnote]. Dar realizate fără frică de a semăna cu altcineva. Inevitabil lucrând și consumând un artist va ajunge la soluții asemănătoare cu ale altuia sau va împrumuta fără să-și dea seama tehnici și stilizări. Cred că este mult mai bine ca aceste împrumuturi să fie făcute conștient sau măcar urmărind o anumită traiectorie, nu alunecând la vale în tăvălugul timpului, prinzând din mers chiar și gunoaie, rezultând o voce și o operă mozaicală, fără cap și fără coadă.