Alin: A venit și al doilea număr din The Walking Dead. Așa că venim și noi să discutâm despre el. Tot cu Ioana :D.
L-am luat luni de la Mangashop, fiindcă este cât de cât în drum spre casă, după ce n-am găsit la Inmedio. Mă rog, la un chioșc Inmedio. Ideea e că am făcut destul de ușor rost de el și că puteți și voi. L-am citit, seara, amintindu-mi de nu-mi plac revistele glossy de bandă desenată când mă chirceam pe fotoliu încercând să caut o poziție din care să nu se reflecte lumina de pe pagini.
Ioana: L-am luat și eu tot luni, tot de la Rabit Comics ca data trecută. La Inmedio am văzut că se găsește, în schimb la Cărturești sper să se fi remediat problema cu numărul trecut, cu apariția întârziată. L-am citit niște ore mai târziu și recunosc că nu m-a deranjat că e glossy, ci faptul că se desprinde din capse. N-am mai avut altă revistă pentru comparație, dar capsa de sus de la revista mea e slăbită considerabil și a fost destul de deranjant. Repet, poate e un caz singular, n-am comparat cu altă revistă.
A mea e în regulă și am tot frecat-o. Facem o trecere în revistă (*wink**wink*) a ce se întâmplă?
Atunci se poate ca pur și simplu să fi avut eu ghinion în a cumpăra o revistă insuficient de strâns capsată. Intrând în numărul doi al The Walking Dead, continuăm alături de Rick drumul spre Atlanta și îi observăm reacțiile la vederea atrocităților, acesta nefiind încă obișnuit cu morbida schimbare prin care trece lumea și mediul din jurul său. Căutând soluții pentru a-și înlesni drumul, protagonistul pleacă spre oraș pe un cal găsit la o fermă, căruia îi narează pe drum o întâmplare personală, metodă de efect pentru o prezentare mai largă a trăirilor si trecutului personajului, despre care nu știm încă mult mai multe decât ce am văzut în flashback-ul de pe prima pagină din numărul anterior. După o înfruntare cu un grup mare de “infectați”, Rick întâlnește o persoană care pare bine ancorată în realitatea momentului și este îndrumat de aceasta.
Luând-o de la început, mie debutul numărului prin tranziții de la scenă la scenă ce durează câte un singur cadru mi se pare îndrăzneață și încrezătoare pentru 2003. Știu că Warren Ellis deja (re)popularizase pentru o întreagă generație paginile mute sau doar onomatopeice în The Authority, iar Bendis decomprima poveștile de ceva vreme cu Ultimate Spider-Man și Daredevil. Dar la Kirkman și Moore cred că se vede rodul acelor exerciții de stil. Este economie narativă, este claritate, care e cu atât mai puternic accentuată, cu cât elementul fantastic, care din punctul ăsta de vedere ar putea trage în jos alte benzi, este diminuat. Deci nu știu dacă poate fi acuzat Kirkman de subtilitate sau de spirit inovator, însă și-a ales un moment propice să pornească să facă benzi de gen și a avut capacitatea să propună o abordare fericită, care denotă încredere atât în forțele echipei creative, cât și în cititor.
Din punctul meu de vedere, Kirkman nu este un tip inovator, nici nu cred că a vrut/vrea să fie. Eu îl văd în primul rând ca pe un businessman. Cum am spus și data trecută, se simte faptul că scrie pentru o eventuală ecranizare, iar stilul lui Moore îl completează frumos, cadrele sale nezgârcindu-se în detalii șocante, demne situației. Banda asta a pornit cu tupeu într-un moment bun, nu tupeu inovator, dar bine gândit pentru a atrage cititori. Nu pot spune că-i un lucru rău, dacă nu “mulgea” titlul ăsta, nu ajungeam probabil în punctul în care vorbim acum despre traducerea The Walking Dead în română. Nu este vreun titlu original, dar are o abordare asupra scenariului în care ne atacă zombie cu care oamenii consonează mai ușor, pentru că tratează în primul rând comportamentul oamenilor în această instanță. Cum spuneai și tu mai sus, mizează pe fantastic în cel mai minimalist mod posibil pentru situația prezentată.
Iar din această miză se vede că nu e relaxarea exagerată pe care o ridiculiza Matt Fraction în materialele auxiliare din primul număr al lui Casanova. Este doar un om disperat care gonește prin sudul Americii, căutându-și familia. Este doar un bărbat care era protectorul lumii sale foarte mici, brusc găsindu-se într-una mare, goală, aprigă și prea plină de moarte.
Ca idee, The Walking Dead este o bandă prea puțin despre zombie, ci pur și simplu despre oamenii puși față în față cu un virus care declanșează o epidemie. Nu cred că zic ceva original constatând că poveștile de gen reprezintă o alegorie la o epidemie care ar putea lovi la scară mondială. Doar că în majoritatea cazurilor, povestea se limitează la eradicarea problemei. Aici, accentul se pune pe ideea faptului că într-o instanță de genul, toți ne-am comporta destul de diferit și am procesa diferit si subiectiv lucrurile din jurul nostru. Până în punctul actual al benzii în română, vedem atitudinea a patru personaje în fața faptului împlinit. Accentul este pus pe Rick, protagonistul, care în continuare sună bine și natural în limba noastră maternă.
Nu știu de ce, dar mi s-a părut foarte satisfăcător să văd cuvântul ”căcat” scris în balonul de dialog(monolog?) de pe a doua pagină.
Ah, da. Recunosc, probabil e pagina mea favorită de până acum din punctul de vedere al traducerii. Grafic, banda devine mai îndrăzneață odată ce arată mai mulți morți umblători la un loc, dar analizând traducerea, cred că majoritatea am fi înjurat la fel în situațiile respective. Nu sunt folosite sintagme injurioase care să nu fie naturale(cu “mama mă-sii” am o problemă, totuși) și discuțiile, care până acum nu au avut loc între prea multe personaje, curg bine.
Apropos de scârboșenii, Tony Moore are ocazia să fie grețos și visceral cu scena în care Rick ajunge călare în Atlanta. Și începe, bănuiesc, un lung șir în care reușește să omoare ființe care și-au pus încrederea în el.
Găsind un grup, înțelegem că ceea ce va urma va avea de-a face cu o formă de mini-societate alcătuită din supraviețuitori. Rick va încerca să-și caute un loc în aceasta, nu numai ca om, dar să nu uităm faptul că fosta lui profesie l-ar putea ajuta în această situație. Îi lipsește timpul de adaptare pe care l-ar fi avut dacă nu ar fi fost în comă, dar acela a fost momentul nostru de intrare alături de Rick în această poveste.
Se încheie cu deja celebrul final în coadă de pește al lui Kirkman. Mi se pare ciudat că acum, genul ăsta de mod surprinzător de a închide un număr este tratat ca o marcă a lui Kirkman și Vaughan, când a fost și cred că ar cam trebui să fie pur și simplu marca unei benzi seriale de gen, de consum. Mi se pare că doar ăștia doi îl mai folosesc bine.
Cu siguranță n-am văzut numai la Kirkman și Brian K. Vaughan final in cliffhanger, banda de consum bazându-se deseori pe genul ăsta de încheiere. E cumva logic, crescând suspansul cresc și șansele ca cititorul să cumpere și numărul următor. Intenția primordială este ca produsul să fie bine vândut. Importanța calității în sine a produsului scade de cele mai multe ori, ăsta fiind unul din motivele pentru care o bandă de consum își pierde din farmec atunci când ajunge la un număr de ordinul zecilor sau sutelor. Chiar dacă pornește la drum cu o idee originală, e greu să păstrezi atuul ăsta un car de ani, așa că de multe ori vezi acțiune sau ceva să-ți atragă atenția pe ultimele două pagini, acțiune continuată în numărul următor tot pe un număr limitat de pagini.
Majoritatea încearcă, dar în loc să încheie printr-o inversiune, printr-o răsturnare de situație, mi se pare că pur și simplu pun stop la punctul culminant. Ceea mie îmi taie tot firul.
Bineînțeles, există și alte metode de a atrage publicul mainstream. Matt Fraction amintit de tine mai sus este un bun exemplu, fiind mai nonconformist în scriere, dar tot ghidându-se după pulsul pieței. A ieșit filmul Avengers și Hawkeye nu e atât de popular? Hai să-l facem! E 2013 și orgasmul încă e subiect dezbătut și tabu pentru mulți? Sex Criminals! Bine, alături de desenatori aleși aproape perfect, are măcar un aer mai inovator pentru banda de consum. Să vedem dacă ne dă Kirkman pe spate cu ceva original, acum că are franciza The Walking Dead puternic angrenată în memoria publicului.
Stai să le vedem și astea în română și discutăm atunci despre ele :). Până atunci, ne auzim data viitoare!
Leave a Reply