Salonul European de Bandă Desenată 2014

10649550_313437872162296_103784497640608185_n

M-am întors de la Salonul European de Bandă Desenată plin de pliante și broșuri, vreo trei benzi dubioase pe care le ochisem de ceva vreme, obosit după un atelier de desen la care nu aveam ce căuta și o discuție faină rău cu Mawil, purtată în două engleze gros accentuate. Festivalul a ajuns la a patra ediție, iar anul acesta își ține expoziția principală, precum și multe activități, la Muzeul Național de Artă Contemporană, cu diferite alte evenimente conexe la UNARTE și la Cinema Elvira Popescu. Per total pare mult mai închegat decât anul trecut.

Expoziția principală este la etajul 4 al MNAC și constă dintr-un cadru compatrimentat în care fiecare institut cultural european participant a putut să-și amenajeze propria prezentare. Cele mai multe au fost simple expoziții cu planșe mari ce scot în evidența opera unui artist reprezentativ.

maria

Mi-a plăcut caracterul ecumenic și universal european al expozițiilor, trecându-se peste granițile naționale și naționaliste. Astfel, Centrul ceh a venit cu expoziția unui roman grafic despre arhitectul Karel Zdeněk Liman, realizat de Maria Surducan în cadrul proiectului ”Relații ceho-roâmâne în bandă desenată”. Același proiect care a dat naștere și romanului grafic Mickey pe Dunăre. Care mi-a plăcut și despre care regret că nu am scris măcar câteva cuvinte. Revenind la banda Mariei…Doamne, ce frumos arată! Și-a dezvoltat stilul mergând pe tușe de negru impresioniste, foarte evocative și naturale. Pierzând nevoia de a face totul corect și drăguț inspiră maturitate. Țineți ochii deschiși!

20141018_162119 20141018_162157

Iar Institutul Polonez București a expus-o pe elvețianca Fanny Vaucher cu ale sale Pastile Polonoze: ilustrații simpatice în acuareală cu text explicativ care descriu traiul în Polonia. Un format familiar cititorilor Lisei Hanawalt.

(am uitat să fac poze la austrieci :(( )

Cele mai interesante expoziții pot fi doar impropriu numite astfel, fiind de fapt niște instalații care fac ca Salonul de anul acesta să fie un mijloc modern și proaspăt de a lua contact cu manifestațiile artistice. Forumul cultural austriac a dedicat o camera ilustrațiilor cu Godzilla și alți kaiju ale Annei Maria Jung producând prin planșe suspendate, oglinzi și beanie-bags un spațiu care invită la relaxare în prezența creaturilor drăgălașe și nu simpla traversare prin fața lor. 20141018_16250420141018_16195720141018_162014

Totuși, de departe cel mai impresionat am fost de Franța și de conceptul expozițional realizat de Anamaria Pravicencu, dedicat cărții ilustrate Micuțul Nicolas(a cărei traducere se va lansa joi, 30 octombrie la MNAC), de Goscinny și Sempé. Ilustrațiile lui Jean-Jacques Sempé au fost reproduse mărit pe cartoane, iar cu acestea lumea micuțului Nicolas a fost recreată și transpusă în a treia dimensiune în cadrul Salonului, cu tot cu sala de clasă și țiuitul soneriei școlare, colțuri de stradă și lătratul cățeilor. Iar copiii ce au vizitat Salonul au fost lăsați să scoată totul din monocrom, colorând cu cretă podeaua.

20141018_162359

Pentru că urmează să zic ceva urât despre ”români” cică e fair-play să aduc critici la adresa celorlalți. Știu că e frumos și profesionist ca planșele să fie înrămate și să aibă sticlă protectivă, dar treaba asta m-a enervat când am vrut să le fac poze fiindcă mi se vedea reflexia. Mi s-a părut puțin confuză ordinea planșelor din expoziția grecilor. Iar panourile nemților și spaniolilor au fost aranjate cam plictisitor.

20141018_162232 20141018_162246

Însă expoziția realizată de ICR despre banda românească a făcut notă discordantă. Dacă celelalte au fost dedicat unui singur artist și unei singure manifestări, de obicei un roman grafic ce se vrea promovat, având suficient text explicativ pentru ca oricine să poate căpăta o idee despre o porțiune a benzii desenate din acea țară, în schimb prezența românească a fost suprasaturată și superficială. Zece artiști, cu două planșe fiecare, doar cu numele autorului, nici măcar cu titlul lucrării din care i-a fost preluată lucrarea expusă. Poate nu ar fi fost atât de deranjant, sau cel puțin nu ar fi ieșit atât de puternic în evidență, dacă toate celelalte prezentări n-ar fi părut să urmeze o convenție clară. Prin acest contrast, pare că nu se întâmplă nimic important la momentul de față în banda desenată românească. Că nu avem publicații și lansări și artiști pe care vrem să-i scoatem în față. Mai mult de atât, în program, conceptul din spatele galeriei e descris în cheie urbanistică, promițând conturarea spațiilor citadine în care diferite personaje își duc veacul, însă colajul final oferit de expoziția românească nu exprimă deloc așa ceva, fiind mult mai variat și petriț, fără a sugera că ar exista un fir comun care să lege benzile și ilustrațiile. Ceea ce e păcat, fiindcă oricare dintre artiștii aleși(și mulți alții) ar fi putut fi valorificați mult mai bine.

Sâmbătă, când am vizitat eu, s-au ținut două ateliere. Unul de Mihai Marcu (Mistik) și organizat de ICR, iar celălalt ținut de artistul german Mawil, organizat de Institutul Goethe București. M-am infiltrat mișelește ca un instrus nedesenator în acesta din urmă. Faptul că ambele au început în același timp face să fie destul de nefericit faptul că ambele au avut tematică similară, propunându-și să-și învețe participanții să realizeze o bandă desenată scurtă. Dar cred că se ajungea totuși la asta prin mijloace diferite. Cel predat de Mistik părea mai tehnic, părând din descriere să se axeze pe noțiuni de teorie și meșteșug. În schimb, Mawil a încercat, și reușit, să inițieze participanții în ideea nebuloase de povestire în bandă desenată. A durat vreo cinci ore, dar nu le-am simțit trecând. Am învățat câteva lucruri despre caricatură și comunicare prin bandă desenată, dar am și furat un pic de pedagogie.

Salonul rămâne deschis până pe 2 noiembrie și cred că merită făcută o călătorie până la etajul 4 al MNACului pentru a vizita expozițiile, a întâlni alți oameni interesați de bandă desenată sau chiar diferiți autori și a răsfoi, dar mai ales cumpăra, benzile Librăriei Jumătatea Plină. Cu atât mai mult cu cât nu îi veți mai găsi acolo după finalul Salonului. De asemenea, cred că merită mers luni la ora zece Sala Amfiteatru de la UNARTE (facultatea de arte decorative si design, Calea Grivitei 28) pentru a asista la prezentarea lui Mawil, iar la ora șase în spațiul departamentului de foto-video din cadrul UNARTE (Strada Gen. Constantin Budișteanu nr. 19) surorile Surducan vorbesc despre ”storytelling” în bandă desenată.

 

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.