Băi, voi mai țineți minte fantasyul din anii 80? Bănuiesc că ar trebui să le țineți. Dacă le-ați văzut, nu ați făcut-o în 80, ci ca mine pe la sfârșitul lui 90 și până prin mijlocul anilor 2000 la ProTv, când încă nu eram prea cool să nu ne uităm la televizor. Mi-e dor de filmele alea. În special urmărind youtuberii americani cu înclinații spre astfel de filme există tendința să crezi că mai toate erau sword and sorceryuri proaste apărută într-o bulă după succesul lui Star Wars și Conan. Dar există și chestii ca Excalibur, Time Bandits, A Princess Bride (parol fantasy), Neverending Story [footnote]Stăteam cu taicămiu și mă uitam neîncetat la filmul ăsta înregistrat pe casetă. Tata era diligent și oprea înregistrarea când începea reclama nu chiar atât de interminabilă cum avea să devină cu anii. Țin minte că era pe undeva pe la mijlocul filmului o tăiere bruscă și mecanică care mă speria de parcă Nimicul venea să mănânce banda magnetică, apoi mă bulversa și în final mă înciuda că am pierdut prima replică dintr-un dialog. Apoi filmul mă absorbea iarăși.[/footnote], Dark Crystal, Legend (scenariu groaznic, dar Doamne ce ”textură” are), The Adventures of Baron Munchausen și destule altele. Chestii imaginative, cu decoruri și costume inspirate, ofertante în imagini și scene care se întipăresc în memorie, unele care continuă și acum să învinețească dulce-amărui simțirile. Asta înainte ca The Lord of The Rings și Harry Potter să acapareze tot genul, poate mai scăpând un Pan’s Labirinth printre degete. O să ajungem să ne uităm la filme făcute de altcineva în afară de americani pentru fantasy decent.
Dar chiar și celelalte sunt interesante. Cele de acțiune cu culturiști care păleau totuși în fața lui Arnold, dar jucau la fel de prost, sau ”călătoriile eroului” ce devorau banii studioului și nu reușeau să recaptureze magia lui A New Hope. Nu se codificase încă genul și estetica sa în întreaga cultură populară, tropii nu erau sedimentați în cărțile de scenaristică și mințile spectatorilor. Încă era loc de născociri și chiar dacă erau șchioapete, tot există farmec și senzația descoperirii, straniului, evadării în filme ca Beastmaster sau Kull sau Willow. Și există satisfacția ridicolului cinematografic în unele obscure(mai puțin obscure acum că există Internet și Best of the Worst).
E clar că Dracula Untold îmi scoate la iveală cele mai hidoase tendințe de comparaționist monomaniac. Poate și pentru că Dracula Untold este o monstruozitate măcinată de mașina hollywoodiană din cadavrele a numeroase alte filme. Ia prologul acela un pic mitic din Bram Stocker’s Dracula și își toarnă în esența aia tare zeama sa inodoră. E luat de acolo design de interior și de costum, sunt furate relații dintre personaje, motivul reîncarnării și cel al revoltei față de Dumnezeu. Doar că fără atmosfera aia groasă, fără patos și fără micile ciudățenii care ofereau caracter filmului.
Iar ăsta-i marele său eșec. Fiindcă trecând peste lucruri de așteptat ca scenariul parcă scos din manual, și care a rămas în starea de primă ciornă, sau abordarea aiuristică a istoriei, cel mai deranjant este că-i un fantasy lipsit de fantezie, făcând parte dintr-un șir deja lung de filme care preiau povești clasice și le tolkenizează. Sau mai exact le peterjacksonizează. Aici cu puternice accente de 300 în stilizări, în unele momente ale subiectului și în trăsăturile de metrosexual cocalar ale antagonistului oriental.
Spectatorii români, istoricieni sau medievaliști au un avantaj asupra celui nefamiliar cu realitatea pocită de film. Aceștia primesc o nouă cheie de interpretare și apreciere a peliculei, chiar dacă ironică și ironizatoare. Râcâiala constantă adusă de inadvertențe și aberații oferă suprafeței filmului hopuri care trebuie traversate mai anulând din plictis, colorând o experiență altfel trasă la indigo după recolta anilor 2000 și oferind gafe care, în funcție de sensibilitate, pot fi chiar memorabile. Că altceva nu prea poate să aducă, ba prea tare vine mirosind a un rebut de 300 deghizat în armurile din filmele lui Peter Jackson. Avem deja destule filme de fantasy de Jackson, avem un 300 mai mult decât ne-am fi dorit, avem suficiente basme trase în culori de high-fantasy militarist.
Aș vrea să zic că se întrevăd frânturile unui alt film ce-ar fi putut fi doar să mai fi trecut cineva prin scenariu să-l curețe, să facă ceva cu vampirul ăla bătrân, nu să-și amintească de el în ultimul moment după ce a păcălit faustic protagonistul, să întărească antieroismul și să-i dea coerență. Dar problemele filmului nu se puteau rezolva doar din condei. Gary Shore nu-i Ridley Scott și Dracula Untold nu-i Prometheus.
Altfel nu iese în evidență tehnic în niciun fel. Nici măcar suficient de mult în rău. Doar e asamblat în grabă, montat pe alocuri chiar cu stângăcie, alteori filmat manieristic (cu toate că măcar erorile astea îl fac să se simtă ieșit din mână de om) și contând prea mult pe carisma unor actori care au cam reușit săracii să stoarcă tot ce se putea dintr-un material anost.
PS: Numai eu am avut pe alocuri un vibe puternice de Legacy of Kain: Blood Omen?
Leave a Reply