Întruchipând valorile suburbane nord-americane și adolescentul tipic găsit doar în media anilor ’50 Archie Andrews este unul dintre cele mai longevive personaje din acea tradiție a benzii desenate. Această banalitate îl face să fie cunoscut mai mult după reputație, lăsând popularitatea universală altor colegi de pagină mai interesaní, cum ar fi Josie and the Pussycats sau Sabrina The Teenage Witch. Chiar și în benzi steaua sa a decăzut din anii post-belici.
Însă în ultima vreme Archie Comics, compania responsabilă de editarea istoriilor acestor personaje a încercat să le ofere din nou relevanță. Pe de o parte injectând elemente progresiste în contextul lor deosebit de conservator. Ceea ce ar putea fi considerat previzibil și chiar o tabloidizare a benzilor. Altă soluție este metamorfozarea poveștilor cotidiene, amuzante și pline de ușoară melodramă adolescentină în unele horror. Afterlife with Archie fiind vârful de lance al acestei noi linii. Și este nu doar nesperat de bună, este spectaculos de bună.
Premisa este de o simplitate ridicolă și poate chiar de un ridicol simplist. Riverdale este infestat de zombii și personajele trebuie să încerce să supraviețuiască. Multe eșuează nu moralizant ca pradă a propriilor vicii, ci răpuse încetul cu încetul de diferite simple failibilități umane. Diferă de multe alte astfel de povești prin faptul că aproape toți zombii întâlniți sunt cunoscuți ai eroilor, nefiind doar niște hălci de carne ambulante și indistincte care să fie ciopârțite de vitejii protagoniști. Astfel, violența și grotescul produc dramă și chiar o autentică oroare când puștii trebuie să-și răpună violent și traumatic foștii amici. Sau, incapabili să o facă, îi privim cum li se alătură în nemoarte.
Roberto Aguirre-Sacasa trage în scenariu niște caracterizări strașnice, portretizând adolescenții cu credibilitate, lipsit de sfială, dar fără a le răpi nobilitatea care să-i facă să merite simpatia cititorului. Structurează isteț cele cinci capitole ale benzii schimbând potrivit personajul prin care se focalizează acțiunea, mobilând neîncetat lumea, modulând ritmul narațiunii și arătând nu doar cum se văd personajele unele pe altele, dar și cum se percep pe ele însele.
Dar cu toate acestea, vedeta benzii este graficianul Francesco Francavilla. Activ nu de foarte mulți ani în banda nord-americană, însă deosebit de prolific, până acum a părut să prefere poveștile pulp sau care au o componentă puternică de thriller. Chiar dacă s-a descurcat admirabil la așa ceva, horrorul îi vine ca o mănușă. Amintind mai mult de artiștii benzilor de la Warren sau cei ale benzilor de mister din anii 70, folosind proeminent cerneala, dar fără a abuza de clarobscur, abordând o paletă de culori simplă, axată pe un contrast între indigo și un roșu-portocaliu, cromatica aproape fauvistă, cu momente de psihedelic creează un ton intens, apăsător, în care familiaritatea este supusă unui constant bruiaj. Narațiunea sa grafică este de cele mai multe ori curată, cu o compoziție care deși nu atinge perfecțiuni tothiene face de rușine majoritatea artiștilor contemporani din benzi de gen și sunt câteva pagini în volum a căror secvențiere deosebită amplifică momentul într-o formă altfel de neînchipuit.
În ciuda faptului că este o altă bandă cu zombii, în ciuda faptului că este o altă bandă care maturizează o proprietate altfel pentru copii, Afterlife with Archie este una dintre cele mai puternice benzi de gen ale momentului și una dintre puținele cu adevărat de groază.
Banda poate fi comandată de aici.
Leave a Reply