Dulcele grai alinesc – episodul 2

La început vreau să menționez o treabă pe care am uitat să o adresez săptămâna trecută. Asociatia Event Art-Tour a cumpărat drepturile pentru a aduce în țară The Walking Dead, banda desenată cu zombii de Robert Kirkman, Tony Moore și mai târziu Charlie Adlard. Poate revista asta o să reușească să facă pentru banda desenată românească ce a reușit pentru cea independente nord-americană. Voi pune în versiunea de text un link către pagina lor de Facebook să vă puteți menține la curent. Așa…V-am zis data trecută că lucrăm la niște treburi. Ați aflat probabil că mă refeream la publicarea a trei seriale umoristice de bandă desenată. De acum, în fiecare luni va apărea un episod nou din ”Noile aventuri ale lui Olvlildliu Herman, explorator” de Sebastian Baculea. Sebastian a apărut, printre altele, în cele două antologii de la Cluj publicate cu sprijinul Centrului Cultural German și în Gloarioasa Fanzină, de când s-a alipit Clubului de benzi desenate de la Cluj. Sebastian e un artist foarte proteic și niciuna dintre benzile sale nu-mi seamănă la suprafață prea tare una cu alta. Aici vine cu o sensibilitate care mie mi se pare că are multe în comun cu a unor seriale de la Cartoon Network și Adult Swim, dar fără a fi puternic derivat dintr-unul anume. Oricum, aventurile cuplului Olvlildliu și Olvlidlia Herman, ale Căpitanului Zigot și ale suavului chinocefal Gustav promit ceva doze de satiră socială, umor atât absurd cât și de … toaletă. În fiecare miercuri își va face apariția ”Cum ar fi…” un serial în care Vlad Forsea, zis și Nilu Crocodilul, caută să răspundă la tot felul de întrebări arzătoare. Săptămâna asta am aflat cum ar fi dacă cercetătorii de la CERN și-ar fi descoperit brusc vocația de brânzari și ar fi produs Șvaițărul cu găuri … negre. Vlad a publicat benzi desenate și caricaturi în Revista Comics, în Glorioasa Fanzină cât și pe pe siteul propriu mereu în stilul său ușor de recunoscut. ”Cum ar fi…” are potențialul să fie cel mai explicit politic dintre toate cele trei seriale. “Papoi” este reinventarea unui serial parțial autobiografic al cărui mundan era colorat de prezența fulgului fermecat de praf Papoi. Cred că, printre altele, Adventure Time i-a trezit Xeniei pofta de aventură, de Poiventură cum declară Papo., motivând această transformare a seriei într-una cu fundal sword and sorcery, cu un umor care provine din realizarea grafică minimală, dar și din prezentarea situațiilor care nu apar deseori în poveștile de gen. Cum ar fi mersul la baie al eroilor. Xenia a publicat în Revista Comics, în Glorioasa Fanzină, în Cartea lui George și a apărut în multe alte locuri. Lucrează de zor de câțiva ani la propriul roman grafic Mishka and the Sea Devil. Iarăși, o să pun un link să vedeți cum merge. Săptămâna viitoare revin și cu postările mele. Proabil că marți voi urca ceva despre Thor care va fi femeie. Poate acum că ne-am calmat putem vorbi rațional despre treaba asta. Și joi o să zic ce muzică îmi place. Cam asta este. Aștept feedbackul vostru și mulțumesc că sunteți alături de mine în această minunată călătorie.


Posted

in

by

Comments

5 responses to “Dulcele grai alinesc – episodul 2”

  1. krossfire Avatar

    Papoi ar putea deveni un Looking for Group autohton, dar mai e ceva de munca 🙂

    1. Alin Avatar

      Nu știu dacă Xenia țintește către zona aia cu Papoi.

  2. Andrei Avatar
    Andrei

    nu te grabi, baga si intonatie… sau daca vrei sa te grabesti, grabeste-te mai rapid.

    1. Alin Avatar

      Când o să ne cumpere AOLul sau Yahoo sau ceva probabil că ne vom permite să angajăm pe cineva care să aibă voce lucrată. Ori măcar să nu fie un robot.
      Dar mersi de sfaturi. Voi încerca să țin cont de ele.

  3. Andrei Avatar
    Andrei

    sfatul vine in contextul in care ai decis sa adaugi voce textului… sa daugi efecte speciale si sa mai editezi speech-ul pe ‘ici, pe ‘colo. altfel… important nu este ce si cum spui, ci ce este in sufletul tau.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.