Am făcut așa ceva cu filme, acum facem cu muzică. Nu-s foarte sofisticat cu muzica și ce ascult este în principiu pop(chiar dacă în sensul mai larg al termenului). Repet ce am zis la faza cu filmele. Nu-s considerații critice aici, nu-s lucruri despre care afirm sau argumentez că-s ”bune”, nici măcar că ar trebui să le ascultați sau să vă placă. E doar vorba despre ce-mi place mie și despre ce fel de gusturi am. Sunt destul de paralel cu lumea muzicii. Nici pe Internet nu urmăresc discuții și nu activez în comunități dedicate. Nici nu prea știu cum găsesc oameni noi pe care să-i ascult. Nici nu zic că-s ”fan” al oamenilor ăstora.
Când eram mai mic muzica era o treabă importantă pentru mine și am trecut prin tot feluri de genuri de la ”gangsta’ ” rap la dubioșenii de technical death metal și drone sau bebop, dar acum mi s-au stabilizat obiceiurile, iar gusturile mi s-au aplatizat și cumințit un pic. În primul rând că nu mai ascult chiar atât de multă muzică. Când vreau să ascult lucruri de obicei merg pe podcasturi, iar în rest prefer să fiu singur cu gândurile mele. Dar asta-i totuși o listă cu oameni la care mai revin din când în când și la care aș vrea să-mi amintesc mai des să încerc a reveni.
The Mountain Goats
Despre John Darnielle am scris când vorbit despre oameni care nu fac benzi desenate, dar care mi-ar plăcea să facă. Și a rămas un om de care îmi place mult. Acum îl urmăresc și pe Tumblr. A ajutat faptul că deși îl ascult de ceva vreme, timp în care am mai trecut totuși prin trupe și oameni pe care i-am epuizat, mereu găsesc ceva nou la The Mountain Goats. O melodie din perioada lo-fi care-mi place, un album peste care am reușit să sar, un cântec la care trebuie venit cu alte urechi și în altă stare decât cele oferite în primă fază.
Și sunt atât de multe lucruri care pot fi descoperite la The Mountain Goats. Are melodii despre jocuri video, despre Lovecraft, cântece despre adolescenți și cântece despre drogați, cântece despre lucruri banale care se deschid spre lucruri pline de vigoare. Are o sinceritate călită de o oarece calitate…lumească prin felul în care abordează subiectele, spre deosebire alții tocilărei indie care sună oarecum ca el și chiar cad în stereotipul tocilarului alb rupt de lume.
Și are melodioare suspect de variate, de bogate sonor.
Squalloscope
E o muzică în care mă pierd, ca într-un codru sau într-o apă întinsă. Am dat peste ea într-un segment The Weather de la Welcome to nighvale și de atunci o stalkuiesc pe artistă într-un fel foarte creepy pe tot Internetul. Are până și Tumblr. Și face uneori și benzi desenate mișto.
Godspeed You! Black Emperor
E muzică bună de odihnă. Bănuiesc că se pot spune multe, dar nu știu dacă sunt în stare.
Fucked Up
Nu știu câtă treabă chiar au cu punkul și au abordarea asta maximimalistă atât în sunet, cât și versuri care face ca totul să devină un pic cacofonic, da-i așa o sete de viață contagioasă în melodiile lor, încât mă convinge să nu-mi bat capul, ba chiar să mă bucur de zgomotul făcut fără violență, de referințe și simboluri și mai târziele jocuri metatextuale. Nici nu cred că putea să fie atât de multă vigoare fără nițel haos, fără un pic de ambiție care riscă să le întreacă puterile.
Swans
Desigur, nu-i niciun singur Swans, dar îmi place cam tot. Perioada aia timpurie cu Filth și Cop aduce un masochism înmărmuritor și totuși atât de ascultabil, căpătând contrapunctele alea prin vocea lui Jarboe ajungând la o muzică aproape ritualică, inducătoare de transe și revelații spre Children of God, iar recent reînviind mai cuminți, mai blajini, mai melodioși, fără vreo dorință de a demonstra ceva lumii și de aceea nu mai puțin fascinanți.
Protest the Hero
Un pic de slăbiciune pentru perioada de metal, chiar dacă descoperiți după.
Andrew Jackson Jihad
Nu că mi-ar displace prea tare melodiile, dar e pentru versuri care sunt scuipate de adrenalina unor răni vii precar pansate, de pe care bandajul stă să pocnească. Dar nu durează niciodată destul pentru asta. Sau vin printr-o ultimă suflare în care se încarcă aglomerat tot ce e frumos și scârbos, tot ce e speranță și regret. Își dezvelesc vulnerabilități sperând să facă lumea un loc mai bun.
Tech9
Din perioada de rap am rămas cu plăcerea asta vinovată și mai mă mai prinde din când în când câte unul. Dan le Sac Vs Scroobius Pip, Busdriver, Lupe Fiasco, Deltron 3030, Hopsin. De ceva vreme locul ăsta-i ocupat de Tech9. Cred că mă ține mai mult el fiindcă are obieceiul să cânte alături de mulți, mulți alți oameni.
God Is an Astronaut
Sunt foarte, foarte buni pentru ambiență.
Leave a Reply