Toshiro

TPB-Toshiro-0815a

Toshiro este o bandă care din fașă ar fi trebuit să eșueze. Din start, conceptul este unul de un kitsch teribil. Un samurai robot pe aburi într-o Anglie victoriană steampunk se bate cu zombii. Mai mult de atât, banda a fost realizată  independent în mare parte de artistul polonez Januz Pawlak, după care Jai Nitz, pe care îl cunoaștem de la Dream Thief, a venit, a sugerat câteva retușări și adăugiri ca apoi să rescrie dialogul și narațiunea internă a personajelor riscând să producă astfel nu doar un mare kitsch, dar unul ciopârțit și contorsionat.

Și totuși este o bandă interesantă, suspect de citibilă și distractivă. M-am aruncat în lectură așteptându-mă la un proiect realizat din cinism în care se malaxează dezinteresat stereotipuri la modă în speranța obținerii unei combinații atractive prin neobișnuință, nu prin execuție. Ceva care speră ca prin acumularea de clișee să depășească o masă critică a cărei răsturnare măcar să fie interesantă. Echivalentul unui film de la Holywood sau a unui serial TV care încearcă să prindă ultimele valuri ale unui curent pentru care nu a fost pregătit. Ce am nimerit în schimb a fost ca un film făcut de amatori, cu buget mic, dar cu multă dăruire.

Ca atare are hibe, procesul a lăsat cicatrici vizibile în text, lectura are hopuri deranjante pentru cititorii nepregătiți sau nu deosebiți de interesați de astfel de lucrări, însă într-un fel asta nu face decât să întărească o senzație de artizanal, de personal, să o facă să se simtă ca fiind munca unui om investit în ceea ce realizează și a nu a unui comitet care bifează itemi într-o listă. Chiar dacă rezumând-o așa ar putea să pară.

Astfel, Toshiro are loc într-o lume în care Războiul Civil din Statelor Unite ale Americii a devenit un conflict mondial, trasându-se diferite paralele destul de evidente între respectivul conflict ficțional și Cel De-al Doilea Război Mondial, atât pentru a contura fundalul poveștii, cât și pentru a descrie tehnologia avansată pe bază de aburi și procese alchimice care dă viață personajul principal al benzii. Personaj care îi oferă și numele.

Stoicul și taciturnul automaton educat în codul Bushido investighează alături de vestitul aventurier Quicksilver Bob o serie de evenimente bizare din districtul industrial al Manchesterului, ajungând repede cotropiți de zombii animați de lovecraftienele ”Meduze” spre final fiind nevoie de intervenția brutală a armatei britanice. Povestea se mișcă repede, cu hotărâre, fără a a se obosi să telegrafieze schimbarea momentelor subiectului sau care evenimente ar trebui să fie considerat ”cool” de cititor.

Îmbinarea esteticilor și influențelor, prezentarea unei povești de acțiune în maniera uneia de mister îi oferă aerul unui neo-weird fiction nu diferit de primele volume ale lui Hellboy. Chiar și grafica lui Pawlak amintește într-o măsură de cea a artistului nord-american. Construcția figurilor este în mod cert asemănătoare, precum și abundența umbrelor, chiar dacă nu în blocuri la fel de puternice și solide. Compozițiile cadrelor și a paginilor nu sunt la fel de precise, iar în Toshiro se folosesc tehnici pe care Mignola le evită, cum ar înclinarea liniei orizontului în perspective. Cromatica folosită este destul de murdară și nu deosebit de atrăgătoare, dar contribuie la păstrarea unei atmosfere potrivite.

Aceste diferențe poate par să se așeze într-o comparație nefavorabilă, însă cred că strict din punct de vedere al divertismentului, produc o bandă mai bună, o bandă în care estetica servește mai bine povestea. Devine mai mult o bandă de consum, decât una care se cere studiată. Astfel cred că este ușor de recomandat celor care au apreciat acele prime povești cu Hellboy nu numai pentru grafica și designul exemplar al lui Mignola, dar pentru povestea în sine.

Banda poate fi comandată de aici.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.