Chris Dingess a scris și produs până acum seriale de televiziune ca Being Human și Medium. Mie numele nu-mi spun nimic. Poate doar că premisa lui Being Human sună ca un banc. A debutat împreună cu graficianul Mathew Roberts cu această bandă de ficțiune istorică(alternativă) ce calcă pe urmele unor titluri ca Ravenous, Abraham Lincoln: Vampire Hunter, The Burrowers, American Vampire, Pretty Deadly sau unele benzi cu Johnna Hex injectând horror și fantasy contemporan în miturile fundaționale ale Statelor Unite ale Americii.
Aici explorarea sălbăticiilor nord americane de către Lewis și Clark este imaginată ca devenind o misiune de exterminare a misticului indigen continentului, încă netemperat de focul progresului revoluționar. Expediția este condusă de cei doi căpitani care ar fi la locul lor într-un webcomic stând pe o canapea și jucând jocuri video. Lewis este introvertit și se ocupă de aspectele științifice ale misiunii, strângând specimene, ținând un jurnal și denumind noile specii descoperite, în timp ce Clark este masculin, vânează și-și disciplinează oamenii din subordine biciuindu-i. În privința caracterizării sunt trași în tușe foarte groase, plasați în niște stereotipuri clare, din care nu fac multe eforturi să iasă.
Ceea ce este mai bine decât se poate spune despre echipajul de pe ambarcațiunea ce traversează Mississipiul, majoritatea soldaților sau deținuților sunt racolați doar pentru a fi secerați de minocentauri, transformați în zombii vegetali sau aruncați în brațele altei sorți teribile care li se mai promite pe parcursul poveștii. Pericole care din fericire nu sunt doar artificii ale genului, ci aduc un pic de metaforă, banda construind prin ele ceva despre conceptul care dă nume benzii, despre expansiunea coloniilor americane pe continent și felul cum a fost tratată populația deja prezentă. Nimic deosebit de puternic sau inspirat, dar suficient de persistent și oferind un pic de ambiguitate încât să facă interesantă o premisă șubredă și derivativă. Sau măcar să fie interesant locul unde ar putea ajunge tematic, în special, fiindcă narativ pare să-și fi învățat lecțiile de la Lost și propune foarte multe mistere ascunzând faptul că nu prea răspunde la ele venind cu și mai multe lucruri necunoscute.
Ceea ce cred că face sau desface banda pentru cititor este grafica. Roberts lucrează în sincron cu Owen Gieni conturând viu și credibil lumea în continuă înciudățire a benzii, punând un accent sporit pe fizicalitatea ei, pe topologia ei, treabă care lipsește deseori din benzile de la Image. Conjură un realism care face mai digerabile scăpările scenariului. Ceea ce nu înseamnă că se feresc de la decizii mai pline de stil, culori alese mai mult după încărcătura emoțională, însă deviațiile apar cu un scop precis și tocmai variația între normalitate și licență artistică este ceea ce îi oferă forță. Și pagini structurate curat, care nu se bazează pe eternele patru-cinci chenare late stivuite, ba chiar încercând să lucreze cu limbajul benzii desenate arată un efort de a exploata materialul, nu de a-l trânti pe pagină și așteptând să încaseze de pe urma cititorilor ușor de mulțumit.
Manifest Destiny este o bandă numai bună pentru fanii lucrărilor enunțate mai devreme, în special ai lui American Vampire sau Pretty Deadly și ai recoltei recente de la Image. În special dacă arta pare atractivă. În ciuda subiectului nu are foarte umor față de sine, iar seriozitatea, ce-i drept aplanată puțin de estetică, asta ar putea ofensa sensibilități mai rafinate.
Banda poate fi cumpărată de aici.
Leave a Reply