Am stat cam trei ore așa că nu-i o cronică a târgului, ci doar relatarea experienței mele pe acolo.
Am ajuns pe undeva pe la 10:45 mergând pe jos de la Aviatorilor că-s cioban, dar nici că mi-ar strica exercițiul. Pe drum ieșeau un pic în evidență persoanele abonate la eveniment după brățările portocalii lipită pe încheietură, dar mai mult cele care veneau pentru prima dată după felul cum căutau să ajungă la RomExpo. Ca băiat finuț consumator de Bookfesturi și Cirque du Soleiluri am făcut drumul automat punând pe Facebook țara la cale cu Mihai Iacob.
Într-un final mi-am încorsetat și eu mâna într-o brățară albastră, după ce m-am îndesat ca mistrețul în coada greșită și apoi alți mistreți după mine au îngreunat procesul de integrare în coada corectă. Însă astfel cele două incinte mi s-au deschis. EECCul de anul acesta s-a ținut în clădirile C și E ale lui Romexpo rezultând în două târguri diferite. Unul expansiv, învăluitor, dar cu un aer de industrial, dedicat culturii populare în mare, foarte aproape de cotidian sau țintind către acele zone de hobby care au strâns o masă critică de adepți, iar celălalt mult mai nișat, exotic, dar și un pic mai confortabil, mai personal.
Prima dată am trecut prin zona dedicată gamingului care strânge standul principal HAC, o scenă, niște proiecții de meciuri de jocuri video, o armată de puștani înregimentați la LoL, Counter Strike, parcă ceva Fifa, creeed că HeartStone, dar s-ar putea să mă înșel și multe jocuri de societate. Pe scenă un nene făcea încălzirea publicului anticipând panelul Sector 7. Cred că aș mai fi stat, dar glumele îi erau deosebit de jenante și transparent de ”pandering”. Comentatorii jocurilor de LoL abordau tonurile ăstora români de fotbal, povestind efectiv ce se întâmplă pe ecran când nu scandau onomatopeic. M-am holbat un pic la niște oameni cum își vopseau figurinele, la alții cum pregăteau mesele de jocuri și asta a fost cel mai interesant lucru de acolo.
În hala E unul dintre puținele elemente care contaminează zona cu mainstream este tronul din Urzeala Tronurilor unde se încolonează permanent participanții la EECC să-și facă poză cu maimuța, unii dintre ei înțelegând figurativ ideea de a sta pe tron. Eu bag de seamă că nici măcar poză nu i-am făcut.
Urmează un lung șir de tarabe și mese și standuri oferind una dintre cele mai dubioase și eterogene selecții de bandă desenată și ilustrații și oameni care fac filmulețe pe YouTube ce se poate obține. Un adevărat ”melting pot” de idei, energii creative și strategii de marketing. Cel mai puternic exemplu este standul comun Librăria Jumătatea Plină/Anthony Frost/Kyralina/ComicShop. Delcourt înghesuit între Picturebox și DC. Iar asta între figurinele de la Chimp.ro și jucăriile de design de la Hedwig.
Am început asaltul asupra bugetului familiei(dar și personal) schimbând vorbe cu artiștii, cu unii cunoscându-mă cu alți nu prea. Cel mai mult timp am petrecut blocând cu spatele meu gârbovit și ghiozdanul umflat mesele lui Alin Ivan, reprezentantul benzii desenate craiovene la București și al propriului liliac vampir amator de mujdei, Vlady, respectiv pe cea a Mihaelei Precup, printre altele, co-autoarea lui Jules and Crispin.
Atmosfera îngreunându-se cu căldura, respirația, forfetele zecilor (sutelor?) de participanți am fost să trag o gură de aer afară și să mai arunc un ochi prin cealaltă incintă a EECCului. După ce am reușit pentru a doua oară, îmi dau seama acum consultând harta târgului, să ratez standul Terapiei de Basm am vrut să mă întorc la Mihaela unde îmi lăsasem sacoșa cu prada fulgerător agonisită. Lucru greu de făcut privind la valurile de cetățeni care parcurgeau porțile de intrare. Ceea ce de altfel s-a dovedit a fi un fapt fericit fiindcă dând un ocol clădirii i-am găsit ascunși după plexiglasul porților de ieșire pe Anamaria Pravicencu și pe Adrian Barbu.
M-am injecat în discuția lor, ocazie de care cred că Anamaria a profitat să fugă să se ocupe de ședința de autografe a lui Akira (aka, Cristian Dârstar; din discursul ținut la lansarea lui Mickey pe Dunăre cred că s-a plictisit puțin de pseudonim). Astfel a rămas Adrian Barbu cu mine să-și termine țigara și cafeaua. Nu cred că m-a recunoscut fiindcă m-a întrebat dacă desenez, dar asta nu l-a oprit ca în timp ce un șir constant de oameni se scurgea prin spatele său să-mi povestească despre cam multe lucruri să le înșir pe aici în special că nici n-aș putea captura mijlocul de transmitere, autorul având cu o energie spectaculoasă, alimentată pe lângă amelioratorii chimici și de pasiune, de hotărâre, de stresul multelor proiecte în care este implicat, de încrederea în forțele proprii, dar și de modestia în fața celor care îl depășesc.
Din nou înăuntru m-am plasat iarăși între Vlady și Jules, ba chiar am ajuns puțin în spatele tejghelei când Alin Ivan a plecat să soarbă ceva cofeină încinsă. Eu mai mult am stat și am citit eseurile din cele câteva numere de Sanki de pe acolo, atitudine care s-a dovedit a fi foarte profitabilă vânzând câteva reviste, ceva magneți, stickere și cărți poștale.
Spre final am însoțit-o pe Mihaela la masă, ne-am uitat peste ce am reușit să strâng de pe la târg, am bârfit puțin, m-am aruncat într-o tiradă pe tema structurii paginii și am devenit brusc foarte incoerent că aveam nevoie și eu de o cafea.
Mă gândesc că am plecat un pic mai repede că aș mai fi putut sta de vorbă cu niște oameni, dar nu știu dacă aș fi avut ce să fac trei zile la EECC. Nu știu dacă aș fi avut ce să fac mai mult de vreo oră două în plus. Cosplayeri în draci și unii destul de faini. Puțini pe personaje de bandă desenată. Mi-a plăcut mult de tot o tipă costumată ingenios într-un Dalek.
În rest s-a văzut că sponsorii grei, dar și interesele generale ale publicului au fost ațintite asupra zonei de gaming. În încheiere vreau să reiterez impresia de două târguri care s-au ținut în paralel, cu puține interferențe între ele. Ăsta de bandă desenată s-a dovedit a fi o experiență destul de pozitivă pentru mine personal, în ciuda îmbulzelii și a lipsei ventilației potrivite. M-am întâlnit cu oameni, cu unii cu care nu cred că aș fi avut cum altfel, am discutat, schimbat impresii, văzut la față, cumpărat destul de multe benzi. Nu știu cert cum a fost pentru oamenii interesați de alte lucruri și rămâne de aflat cât de profitabil și satisfăcător se va fi dovedit pentru participanții de cealaltă parte a baricadei.
Leave a Reply