Vorbind despre filmele cu supereroi este un pic ciudat că sunt puse în aceeași categorie cu alte adaptări de bandă desenată. Că sunt considerate adaptări în primul rând. Nu neapărat discutând despre La Vie d’Adele sau A History of Violence, care fac parte din cu totul alte genuri, dar producții ca Scott Pilgrim vs The World sau Snowpiercer. Pentru că acestea din urmă au la bază o operă finită, cu o structură destul de clară care poate fi tradusă direct pe film în timp ce The Dark Knight, The Avengers, Iron Man și toate celelalte adaptează ceva ce nu există concret. Sunt mai mult interpretări, condensări, chiar concretizări, uneori foarte distanțate de orice s-a făcut în materialul sursă, ale unor personaje, concepte, estetici, momente, impresii decât ale unor istorii clare și închise.
Acesta fiind unul dintre motivele pentru care cineaștii își câștigă într-adevăr atât reușitele, cât și mult mai desele eșecuri când fac astfel de filme, dar și pentru care deși succesul comercial al filmului pentru supereroi nu prea a făcut altceva decât să crească în ultimul deceniu, banda respectivă a suferit în principiu o stagnare. Nu există sincronicitatea dintre o manga și animenul său, de exemplu. Pe de altă parte, cred că este interesant de văzut de unde originează anumite abordări și scene sau dacă influența directă nu poate fi dovedită, atunci măcar coincidența semnalată. Așadar, de unde vine Man of Steel?
În mod surprinzător nu vine prea mult din miniseria Man of Steel din 1986 scrisă și desenată de John Byrne. Sigur, ambele încearcă să prezinte un Superman mai realist, dar o fac în moduri diferite, banda concentrându-se pe probleme logistice(cum se rade Superman), filmul operând prin ton și prezentare. Ambele pun dilema umanității/kryptonității lui Superman, dar în banda rezolvarea îi este una pur interioară. Cred că ce au kryptonienii pe cap în film poate aduce aminte de designurile lui Byrne, dar cam se întinde coarda.
All Star Superman
Asta-i pentru mine versiunea definitivă a personajului și este o bandă desenată foarte, foarte bună. De departe cea mai bună cu Superman. Atât de bună încât reușește să vândă tot rahatul cu Superman ca sursă de inspirație pentru umanitate și purtător a tot ceea ce este frumos și virtuos în ființa umană. Cam reușește doar prin felul în care este construită să vândă toată apoteozarea aia pe care Snyder și Goyer o încearcă prin monologurile afectate și asocierile cu Hristos. Nu știu dacă ar fi meritat menționată doar pentru asta, dar replica aia cu ”But in time, they will join you into the sun.” e luată de aici, rostită tot de Jor-El. Ar mai fi și moartea lui Jonathan Kent la care asistă un Clark incapabil să acționeze. Niște kryptonieni vrând să transforme Pământul. Dar nu sunt chiar atât de asemănătoare pentru a fi mai mult decât trecute în revistă.
Superman: The Animated Series
Secvența de la început amintește puțin de For The Man Who Has Everything al lui Alan Moore și Dave Gibbons, cu un Krypton prezentat ca un imperiu a cărui epocă de aur a apus, care naște extremiști și revoluționari. Merită înșiruită că acolo este unul dintre primele locuri unde Kryptonul este descris astfel, ceea ce a marcat interpretări ulterioare. Dar acel prolog aduce foarte mult aminte și de două cicluri din serialul animat cu Superman din anii 90. Nu-i bandă desenată, dar influența este prea puternică să fie ignorată.
Prima serie de episoade este The Last Son of Krypton, iar al doilea este Blasts for the Past. În cel din urmă un general asemănător cu Zod împreună cu o aghiotantă fidelă încearcă să răstoarne guvernul plantei, însă Jor-El reușește să îl împiedice, Jax-Ur și Mala sfârșind în Zona Fantomă. Primul ciclu descrie felul cum părintele lui Superman se confruntă cu un consiliu rigidizat de cutume și prea arogant să creadă că societatea lor poate fi amenințată. Mă rog, e și coada lui Brainiac băgată pe acolo, dar cu câteva detalii simplificate, aceste două povești împreunate formează ceva foarte aproape de ce se vede în film. Și aici e prima dată când Jor-El este badass și împușcă lucruri, chestie care nu prea am văzut-o în originile de până atunci, dar cam s-a perpetuat atât în film, cât și în noua origine propusă de Grant Morrison în noul volum din Action Comics.
Dragon Ball Z
Și dacă tot suntem în afara benzilor desenate cu Superman, de ce să nu ieșim și mai mult. Mă rog, zic DBZ la modul general ca să enervez otakii. Că regizorul citează mai degrabă Tetsuwan Birdy pentru stilul luptelor și impactul lor. S-ar putea totuși să fie și sfatul 5 pentru scenariști pe aici. Iar sayanii cuceritori și ordinul lui Raditz dat lui Goku de a omorî 100 de muritori pe zi seamănă puțin cu ce e în film. Da, cred că se poate spune că este o influență, chiar dacă nu obligatoriu una directă.
Birthright
Am văzut foarte mulți fani și cronicari comparând filmul cu Birthright, chiar Waid sugerează că ar fi trebuit să primească un pic de recunoaștere și asemănările sunt acolo într-adevăr, dar există niște diferențe destul de mari. Este și asta o modernizare(parcă vin din ce în ce mai des) a lui Superman, S-ul de pe pieptul eroului înseamnă ”speranță”, începe cu aventurile sale prin lume și se încheie cu un asalt al unei forțe kryptoniene asupra Metropolisului, dar tot ce-i între este destul de diferit. Părinții lui Clark sunt vii și îl încurajează să-și folosească puterile pentru a ajuta oameni, lucru căruia își cam dedică întregul timp, cel puțin înainte de a deveni Superman, investigând cele mai periculoase zone de pe glob în calitate de jurnalist independent, nu fiind un hobo mistic. Lex Luthor joacă un rol foarte important aici devenind asemănător cu cel din serialul Smallville. Superman își cunoaște originea și studiază istoria poporului său încă de la început. Își ia mantia supereroică iarăși devreme în poveste și din proprie inițiativă nu mai mult sau mai puțin ca reacție la o forță invadatoare.
Superman: Earth One
O chestie care separă mult Man of Steel de alte lucruri de pe listă este faptul că aproape toate se grăbesc să îmbrățișeze mitologia persoanjului, legăturile sale cu alți supereroi și alte benzi, ca prin el să pună fundația universului DC. Fie că fac asta cu fidelitate față de versiunile anterioare sau reinventând lucrurile, în aproape toate modernizările rămâne dorința de a-l păstra pe Superman cât mai înconjurat de propria istorie. Între timp Man of Steel este foarte auster din punctul ăsta de vedere. La fel este și primul volum din Earth One, concentrându-se doar pe Superman și ignorând foarte mult din mitologia sa. Mai mult, și aici Jonathan Kent este mort la momentul prezent al poveștii, iar dorințele lui Clark sunt un pic în contradicție cu cele ale tatălui său. Și aici nava sa a ajuns pe mâinile armatei americane, Superman aflându-și istoria destul de târziu în viață. Și aici Superman este forțat să se arate lumii ca reacție la o forță invadatoare extraterestră ce oferă un ultimatum. Și aici Clark devine ziarist de abia la sfârșitul poveștii.
În schimb Earth One este chiar mai golaș decât Man of Steel. Nu evocă nimic din ceea ce a fost vreodată Superman și nici nu pune altceva interesant în loc. Nu are nici măcar ambiția și încărcarea tematică, oricât de păcătoasă, a filmului lui Snyder ce îi dă o anumită greutate. De exemplu, conflictul interior principal stă aici în nehotărârea lui Clark de a se decide asupra unei cariere, fiindcă el este deosebit de bun la orice.
Superman: For Tomorow
Dar mai mult decât orice altceva Man of Steel mi-a adus aminte de chestia asta a lui Brian Azzarrello și Jim Lee. Nu-i o origine, spre deosebire de majoritatea lucrurilor de pe listă iar firele narative nu au foarte multe în comun, în mod cert For Tomorrow este foarte pestriță și face uz de universul DC într-un fel în care Man of Steel nu ar îndrăzni, dar sunt tăiate din aceeași pânză. Plus câteva coincidențe interesante. Și asta face uz intens dar nefericit, de flashbackuri. Și în asta apare un general Zod în armură, iar finalul este o lungă cafteală între cei doi kryptoniei din care Zod nu atât că vrea să iasă câștigător, cât vrea ca Superman să piardă. Și aici e o scenă (mă rog, mai multe) în care Superman discută cu un preot despre rolul său pe lume. Și asta trasează simbolic uneori până la absurd paralele între Superman și figuri biblice. Dar pe lângă toate acestea, care nu-s chiar de ignorat, este vorba de ton. Că nu încearcă doar să facă lucrurile mai realiste și mai puțin bombastice decât ar sta lucrurile istoric, așa cum ar încerca Earth One de exemplu, ci este foarte grav și sobru, cu dialoguri și descrieri înflorate, cu trimiterile la religia creștină, tratându-și dilemele morale cu maximă seriozitate. Cred că oamenilor cărora le-a plăcut filmul și nu au o problemă cu Jim Lee ar fi înnebuniți după chestia asta. Mie îmi place pompa sa ridicolă.
Până la urmă, în mod deloc surpinzător, dar poate puțin eliptic, cred că cea mai mare inspirație pentru Man of Steel rămâne în cele două filme ale lui Donner. O versiunea retușată, modernizată și ”steamlined” a concepției originale a celor două filme, cu multe dintre elementele lor filtrate prin 30 de ani de bandă desenată, dar nu cred că se poate nega că foarte mult din ce este Superman modern, dacă nu a originat de acolo, în orice caz de acolo a fost propulsat în conștiința populară. Tăierea relațiilor cu alți supereroi și emfazarea elementului mitic, Jor-El ca ghid holografic pentru Superman, S-ul de pe pieptul supereroului fiind o emblemă kryptoniană, Superman prins între două lumi din cauza originii sale extraterestre, destinul său solar, procesul lui Zod, generalul renegat fiind un tiran bărbos îmbrăcat în negru pus pe cucerire, Superman obligat de Zod să ia o decizie cruntă. Ceea ce am văzut a fost mai mult cum aceste lucruri au fost luate de bandă desenată, dezvoltate acolo și apoi preluate din nou de cinematograf.
Leave a Reply