Niște excepții de la reguli

Detective Comics (2011-) 030-002

Mi-am exprimat în câteva rânduri neîncrederea în eficiența paginilor sau secvențelor de bandă desenată care nu utilizează cadre drepte sau care își scot personajele în afara chenarului panoului ori folosesc alt fel de artificii pentru a … nu știu sigur pentru ce a realiza. De obicei pentru a face lucrurile mai ”intense”. Dar am găsit în Detective Comics #30 de Francis Manapul și Brian Buccellato câteva exemple de utilizare a procedeelor ăstora care chiar parcă ar funcționa.

1

În primul rând o chestie generală. Grila este o structură destul de rigidă. Și ca atare oferă etosului benzii o anume ofuscare și seriozitate care poate n-ar fi de dorit într-o bandă de acțiune-aventură. Măcar pentru a nu cădea în ridicol. De aceea asemenea devieri pot fi de dorit în anumite cazuri. În măsura în care nu fac lucrurile mai dificil de citit. Dar un eventual ridicol tonal, care nu-i obligatoriu să apară, este de dorit unei lecturi a cărei dificultate nu este susținută de substanța materialului lecturat.

Chenare ascuțite.

Detective Comics (2011-) 030-006

Avem aici pe pagina șase o zonă cu șase panouri în care Batman urmărește o gașcă de motocicliști folosindu-se de acoperișurile clădirilor și diferitele cabluri întinse pe lângă acestea. În primul rând secvența nu deranjează deoarece rândul se sus se îmbină cu cel de jos într-o formă regulată. Creierului îi place să vadă ordine. Apoi face un lucru frumos separând cele două nivele ale acțiunii. Iar prin dimensiunea crescândă a porțiunii de sus sugerează continuu progresul lui Batman asupra celor pe care îi hăituiește. Ar fi putut face asta fără canalul de la mijloc, sau incrementându-l în pași discreți, dar cred că alegerea făcută oferă cu succes informația necesară și mai mult de atât o face în forma cea mai clară și care întrerupe cel mai puțin ritmul acțiunii. Așadar, acea secvența este reușită nu pentru că forma neregulată a panoului ar avea proprietatea universală de a intensifica scena, ci pentru că, în acest caz, oferă o structură proprice acțiunii.

Nerespectarea chenarului cadrului ca spațiu diegetic. 

Detective Comics (2011-) 030-007

Mi se pare că mai mult decât în Flash, Manapul lasă personaje și obiecte să străbată chenarul. Însă, din nou, motivul pentru treaba asta nu-i chiar cel clasic, ci pare să aibă niște rațiuni ceva mai concrete. Mai exact, se folosește de marginea panoului ca un separator de planuri. Cu toate că ar fi mijloace mult mai elegante prin care să obțină lucrul ăsta, Buccellato și Manapul oferă imaginii profunzime prin încălcarea marginilor cadrelor, folosindu-le care niște separatori exacți între două dimensiuni. Sunt câteva momente când cred că fac asta fiindcă n-au putut să înghesuiască o figură cum trebuie într-un panou, în destul de multe situații îmi pare o scurtătură și oamenii-s destul de talentați încât să găsească soluționări mai potrivite, însă cel puțin pe pagina de mai sus cred că rezultatul este mai mult decât mulțumitor și deloc deranjant, ceea ce mă facă să privesc cu optimism la ceea ce urmează.

The Flash #25
The Flash #25

Trebuie totuși să recunosc că tie-inul la Year Zero pe care l-au făcut în The Flash împreună cu Chris Sprouse mi-a ridicat așteptările un pic mai mult decât ce a oferit numărul acesta. Sau cel puțin mi-a sugerat că își vor duce abordarea într-o zonă care să-mi fie mai pe plac.


Posted

in

by

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.