Și tot nu-i gata…
Specific
Este un pic greu de spus ce fel de benzi publică Image din cauza structurii descentralizate și a editorilor nu deosebit de implicați, astfel fiind la latitudinea autorilor cu ce fel de titluri vin. Cu toate că niște afirmații generale cred că se pot face. În primul rând publică într-o cantitate covârșitoare benzi de gen. Și încă unele care nu se află într-o relație deosebit de interesantă cu genul. Există excepții ca cele ale lui Brandon Graham sau Shaky Kane care se sforțează pe toate fronturile. Dar acestea sunt puține. Destul de multe depind de un concept înalt care poate fi prins repede prin asocierea foarte clară cu stereotipiile unui gen, ceva perturbare în acesta de dragul noutății[footnote]Un detectiv alcoolic halucinează un unicorn albastru care îl scoate din încurcături, Lewis și Clark descoperă monștri și vânează zombies în explorarea lor a sălbăticiei americane, vânătorul de comori Fabian Grey este posedat de fantomele unor personaje de poveste, Tony Chew poate mușca dintr-un aliment și să-i capete toate senzațiile simțe vreodată, Moartea își reneagă rolul de Călăreț al Apocalipsei pentru iubirea unei muritoare într-un univers western retro-futurist, Harry Potter dar cu asasini…și sunt cel puțin două benzi care au premisa asta[/footnote]și de un stil artistic ieșit din comun, ușor de recunoscut și jucăuș, chiar dacă artistul care îl practică nu are neapărat nivelul tehnic necesar pentru a-l susține într-o formă care să nu perturbeze povestea.
Destul de multe benzi și-au câștigat reputația de a fi propuneri de filme mascate. Și asta pe bună dreptate nu doar prin faptul că unele benzi nu fac altceva decât să încapsuleze în cinci numere o situație, fără a oferi o dezvoltare semnificativă sau satisfăcătoare și că încearcă din răsputeri să arate ca un serial de buget mediu, ba chiar vin din propuneri eșuate de film (Mind the Gap) sau sunt operele de debut ale unor scenariști pentru seriale de televiziune(Manifest Destiny, Clone) și cred că Skybound va continua să crească cu astfel de benzi din partea prietenilor pe care Robert Kirkman și-i face prin Hollywood. Sau sunt benzile lui Mark Millar [footnote]Care s-a redefinit ieșind finalmente din umbra lui Grant Morrison cu Wanted, publicată de Top Cow cam în același timp cu cealaltă serie resuscitantă a sa: Ultimates.[/footnote] al căror rol poate fi pus la îndoială doar din cauza ambiției grafice de care dau dovadă prin ilustrațiile lui Frank Quitely sau Goran Parlov; eventualele adaptări cerând decoruri, costume și efecte care ar ridica bugetul filmelor către niște cote riscante. Alte edituri mici și mijlocii nu sunt lipsite de astfel de benzi, însă de obicei reușesc să nu fie atât de transparente în intenție încât să uite că momentan sunt benzi desenate. Cel puțin cele de la Dark Horse fac asta, nu în ultimul rând, aș intui eu, și din cauza unor editori experimentați care au în vedere sănătatea produsului oferit.
De asemenea, în special în ultimii doi ani, Image s-a transformat într-o versiune a lui Vertigo, respectiv Icon, dar ceva mai îndreptată către industria cinematografică nord-americană. Tradițional (chiar dacă nu este o tradiție deosebit de veche) autorii de succes de la DC și Marvel s-ar fi întors către cele două ramuri ale editurilor mamă care sunt dedicate benzii deținute de autor atunci când ar fi vrut să se ocupe de proiecte personale. Însă, încetișor cu un proiect de Scott Snyder la Image(și el pornit dintr-un scenariu de film mai vechi), apoi venirea lui Brubaker de la Marvel și în final cu toată publicitatea și atenția critică legitimatoare aduse de succesul lui Saga a început un potop de titluri mici și mari culminând în ianuarie anul acesta cu seriile anunțate la Image Expo 2014.
Mulți dintre autorii ăștia au debutat la Image, Vertigo sau alte edituri mici și le stă mult mai bine la cârma propriilor benzi decât pe proprietățile unor corporații. În orice caz mult mai bine decât în lumina reflectoarelor benzilor cu supereroi. Mă rog, nu chiar toți. Dar, de exemplu, Hickman a învățat într-un sfârșit să dezvolte personaje și să spună povești, nu doar să se agațe de idei mărețe, iar East of West și The Manhattan Projects chiar dacă nu sunt niște revelații sunt cele mai bune benzi din cariera sa. Remender a scris prima bandă în care personajele i se simt autentice de la unele dintre episoadele timpurii din Fear Agent. Și redescoperirea lui Wes Craig este un lucru fantastic.
De fapt, mai mult decât orice, adevăratul succes artistic al lui Image este că împingând estetismul au reușit scoaterea la iveală a unor artiști, coloriși și designeri foarte interesanți, nu-s pregătit să-i numesc buni pe toți, și deschiderea posibilității să se exprime într-un fel care le este firesc [footnote]Adevărul este că sunt câțiva care au debutat în bandă desenată prin alte părți (destui pe la Boom!, of all the places), dar în niște condiții nefericite care i-au împins în stiluri pe care nu le stăpânesc atât de bine.[/footnote]. Iar lucrul acesta nu se întâmplă doar în ultima vreme prin inundarea pieței ca urmare a succesului lui The Walking Dead și al lui Saga. Încă de la jumătatea anilor 2000 Antologii ca Popgun, Comic Book Tatoo sau 24Seven au strâns la un loc multe dintre vocile care și la momentul de față par printre cele mai proaspete din industrie și graficienii care se dovedesc a fi cei mai ofertanți. Iar ca produs benzile lor arată a ceva ieșit din mână de om înzestrat cu ochi. De la copertă, la logouri, la culorile folosite în interior și eventualele pagini în care publică scrisorile, lucrurile arată frumos. Reușita este cu atât mai mare cu cât Marvel s-a contaminat cu diversitate stilistică, iar celelalte edituri independente sunt forțate răspundă pentru a nu fi lăsate în urmă.
Succesul cel mai sclipitor din punct de vedere al practicilor de afacere este lansarea de bandă desenată la liber fără DRM și aici sunt foarte, foarte aproape de a se descurca superlativ. Nu sunt primii care să facă asta; artiști independenți, dar cvasi-anonimi, își oferă benzile DRM-free de multă vreme. Kevin și Zander Cannon au experimentat la Top Shelf așa ceva cu Double Barrel, iar Brian K. Vaughan și Marcos Martin au stârnit furori când au lansat The Private Eye fără DRM și cu preț liber. Dar ca mișcare la nivelul unei edituri de bandă desenată este o chestie ce merită aplaudată și susținută, cu atât mai mult cu cât e posibil să reverbereze. Top Shelf, foarte probabil influențat de Panel Syndicate și Image, a extins eforturile anterioare oferind astfel o sumă de romane grafice. Bănuiesc că altor edituri le-ar fi mai greu din cauza materialului licențiat și a pânzei de drepturi asociate, însă de abia aștept să renunțe și Dark Horse la serviciul lor de închiriere.
Image se comportau isteț și înainte oferind gratuit pe Comixology primul număr din serii și având colecții pe care scrie clar ceea ce strâng în ele. Cu toate că spre deosebire de bundleurile de la Dark Horse nu sunt chiar mai rentabile decât cumpăratul numerelor individuale. Parcurgerea siteului se face ergonomic, descoperind ușor serii de același creator, interactivitatea cu rețelele sociale este destul de mare, iar profilul minimal al utilizatorului strânge toate benzile cumpărate. Acesta poate de asemenea să fie conectat direct la DropBox, care-i o chestie pe care nu știam că mi-o doream. Nu toate seriile sau paginile autorilor sunt complete. iar apoi cred că lipsește accesul rapid la ceva priviri pe furiși în interiorul benzilor care vor fi cumpărate și posibilitatea de a căuta benzi după anumite caracteristici precum genul sau data publicării. Dar astea sunt plângeri minore care nu au cum să păteze prea tare serviciul.
Aș vrea să zic că Image au devenit o forță sănătoasă în industria benzii desenate nord-americane. Indirect, prin schimbările produse în celelalte edituri, prin ariștii și scenariștii descoperiți, prin publicitatea oferită acționează în mod cert benefic și poate asta este cel mai important lucru. Dar prin benzile efectiv publicate nu sunt atât de sigur fiindcă ceea ce tind să ofere este doar superficial atractiv și într-o oarecare măsură chiar mai lipsit de substanță decât ce oferă competiția. Iar cu atât mai puțin mi se pare sănătoasă strategia lor, căci recenta creștere pe piață îmi pare o mică bulă [footnote]Comichron e spune că de din 2012 la 2013 au sărit cu două procente jumătate în volumul de unități vândute, în timp ce restul editurilor s-au mișcat doar în fracțiuni de procente[/footnote] alimentată de căutarea ”următorului The Walking Dead” și s-ar putea să fie periculos dacă acesta nu apare.
Leave a Reply