Age of Bronze
Pornind de la Iliada homerică, inspirându-se din diferite interpretări ale poveștii Războiului Troian, ca tragediile lui Euripide, Torilus și Cressida sau filmele lui Michael Cacyanis, aruncând priviri destul de atente și prin izvoarele istorice, după cum sugerează titlul benzii, Eric Shanower repovestește mitul elen luându-și suficiente libertăți încât să mă facă să pot vedea puțin contestabilă prezența benzii pe listă. Pe de altă parte asta este natura mitului, să sporească prin repovestire, să se schimbe și crească. Și asta-i natura adaptării, să ofere un sâmbure narativ și tematic care să fie dezvoltat atât conform sensibilităților celui care face adaptarea, cât și mediului în care alege să o facă.
Banda oferă întâmplările în ordine cronologică, de la descoperirea lui Paris ca prinț al Troiei, violul și răpirea Elenei, sacrificiul Ifigeniei, încercări de a rezolva pașnic conflictul și eșecul lor care rezultă într-o primă bătălie între forțele aheilor și ale troienilor, momentan oprindu-se pe undeva pe acolo fiindcă de prin 2002 ies cel mult trei-patru numere pe an. Elementul divin nu este ignorat, profeția, religia și eroii având un rol important în evoluția evenimentelor, dar nu pășește pe căi high-fantasy, explicit fantastice și miraculoase, ci rămâne ancorat într-o realitate plină de patimi și intrigi politice.
Ilustrația foarte clasică și curată, fără înflorituri stilistice, care prezintă detaliu vestimentar, militar sau arhitectural fără a vrea să impresioneze prin el nu doar că aduce o contribuție enormă acestui sentiment de verosimilitudine, dar o face să rămâne în propria sa lume când grafica din banda nord-americană s-a mutat din ce în ce mai mult spre artificiu și exagerare și diferențiere stilistică pe latura de gen, iar cea alternativă căutând să lase impresia momentului sau puritatea plăcerii de a trasa urme, rămânând foarte puține exemple de echilibru în grafică.
Wizard of Oz (Marvel)
Eric Shanower din nou. Fiindcă după cum ați observat 99% din adaptările, cel puțin din cele decente, în bandă desenată sunt făcute de 1% din autori. N-am procedat ca în cazul lui Culbard, Russell sau Corben, al căror corp de adaptări rămâne foarte auctorial în totaliatea sa, fiindcă la adaptările după Wizard of Oz a contribuit doar cu scenariul, grafica venind din partea jovialului Skottie Young și în consecință este o cu totul altă fiară. Shanower nu este la prima întâlnire cu Vrăjitorul din Oz, încă de prin anii 80 realizând benzi după unele dintre poveștile mai puțin cunoscute din serie, dar cred că prefer versiunea nouă pentru coerența sa, pentru prospețimea ei, pentru faptul că Young este un caricaturist mai bun decât Shanower și fiindcă sunt mult mai puține benzi pentru copii acum decât erau în anii 80. Și-i una dintre puținele seriale (sau mini serii) de bandă desenată pe care Lucia le-a citit din proprie inițiativă.
Altă treabă prin care se distinge de Age of Bronze este că din câte pot să-mi dau seama miniseriile rămân foarte fidele cărților originale și totuși asta nu afectează în vreun fel ritmurile lecturii, păstrându-se interesante indiferent de felul în care se fac. Cred că totuși se pune un pic de accent pe interpretarea politică a seriei. Poate mai puțin pe mișcarea de întoarcere la ”standardul de aur”, dar satirizarea politicienilor și a diferitelor figuri de autoritate se simte, în special în volumele care prezintă felul în care acțiunile lui Dorothy din prima carte influențează tărâmul lui Oz și felul în care evoluează companionii ei.
Nu-și transcend materialul sursă, însă ținând cont de ce este acesta nu cred că putem învinovăți benzile și rămân un mod foarte plăcute de a experimenta poveștile din el. Și sunt benzi bune pentru copii care, fără a fi încărcate de poante propulsate exclusiv către bărbați de peste 30 ani, pot fi apreciate de oricine are o deschidere către astfel de lecturi.
Genesis
Adaptări ale textului biblic sunt gârlă prin alte media. Și felul în care sunt abordate este de o surprinzătoare diversitate. Sunt chestiile epice care profită de calitatea mitică a materialului. Îl tratează ca o pe sursă de dramă care în ciuda grandorii ce o înconjoară rămâne ancorată în personal. Cam cum au făcut The Ten Commandments sau recentul Noah. Urmează versiunile acelea foarte moralizatoare care sanitizează și infantilizează textul biblic până la ridicol. Avem interpretările în cheie istorică precum Behold the Man(minus călătoria în timp) și musicaluri anacronice ca Godspell sau Jesus Christ Superstar care reușesc să vorbească mai mult despre locul și timpul în care au luat naștere, decât despre orice altceva(Cu toate că drept vorbind, cam asta se poate spune despre orice adaptare sau chiar creație artistică). Avem parodii ca The Life of Brian și … chestii ca The Passion of the Christ.
Nu par chiar atât de răspândite adaptările care iau materialul ca atare, fără a-l prelucra astfel încât să-și poată înfige în el propriul stindard. Din motive lesne de înțeles. De aceea probabil cel mai subversiv lucru pe care putea Crumb să-l facă era să traducă în bandă desenată Facerea mai mult sau mai puțin așa cum se găsește ea în paginile Bibliei Regelui Iacob.
Reducând gradul de caricatură, abandonând fixațiile din prezentarea figurilor, dar păstrând fizicalitatea notorie a ilustrațiilor sale, cu hașura-i care îngreunează pagina mai mult decât oricând, având accentul pus pe gestică, pe mimică, pe oferirea unui timp și unui loc în care să fie strivite și istovite trupurile, Robert Crumb mută în domeniul concretului cartea Biblică cu cele mai multe evenimente care se cer citite în cheie metaforică. Nu-i o lectură chiar lejeră, e mai mult satisfăcătoare decât distractivă, dar rămâne o lucrare mai puternică decât aș vedea o interpretare atât de literală a Facerii în vreun alt mediu, iar asta o face unică și necesară.
Leave a Reply