S-au iscat niște…să le zicem controverse când o grupare de artiști români care din întâmplare fac și bandă desenată [footnote]Că unii dintre ei sunt cel puțin la fel de interesați de artă stradală sau ilustrație de carte pe cât sunt de bandă desenată, dacă nu chiar mediile astea sunt indistincte în modul cum percep și își percep ei arta[/footnote] au reprezentat România într-o expoziție alături de artiști slovaci, sârbi, maghiari și croați, iar participarea acelor artiști în particular a fost motivată pentru că se distanțează de banda desenată comercială. Privind lucrurile doar la nivelul țării noastre, cu producția foarte limitată de bandă desenată, a descrie un artist drept comercial este un pic absurd dacă te pierzi în sensul direct al cuvântului. Nu-i o eroare neapărat greu de făcut, însă îți trebuie puțină miopie să nu înțelegi ce se vrea spus prin sintagma asta.
Pentru că nu poți avea pretenția că banda desenată din România există în izolare, dacă privești peste niște hotare observi câteva tipare. Anume că banda desenată care se vinde este ea însăși tipizată. Este banda desenată de gen, încărcată și muncită grafic pentru a putea impresiona un profan prin efort dacă nu prin sensibilitate, cu subiecte reconfortante, care acționează drept fantezii de putere, care nu pune la încercare credințe, mentalități și sensibilități, ci mai degrabă tinde ca prin formule narative împământenite și chiar prefabricate să le împuternicească și în final, în care se vede că s-au turnat bani. Iar banda desenată nu este singura formă de divertisment în care se observă treaba asta. E oarecum evident că atunci când descrii ceva drept comercial să fie clar că ceea ce spui despre respectiva lucrare nu e că ar fi pur și simplu destinată vânzării ori că are succes comercial, ci că a fost făcută în primul și primul rând cu scopul de a se vinde în cantități semnificative, urmând o serie de arhetipuri și stereotipuri atât narative cât și estetice, iar abia apoi ca formă de expresie a unui autor. Dacă se poate spune măcar că există vreo urmă de patină auctorială acolo.
Pe de altă parte nu-mi place presupunerea asta. Complică exprimarea deoarece trecerea de la ”comercial” la tot ce am înșirat eu acolo mi se pare că obligă la acceptarea unor premise care nu cred că sunt mereu corecte. În primul rând perpetuează ideea romantică a artistului ce creează în sărăcie și suferință asociind succesul pe piață cu eșecul artistic. Idee destul de elitistă și clasistă care nu prea are atât de multe rațiuni când accesul la informație și educție este mai ridicat decât a fost vreodată în istoria omenirii.
Cred că o mai mare granularitate a termenilor folosiți ar oferi o mai bună claritate în modul cum descriem lucrările. De aceea eu tind să folosesc ideea de gen pentru a descrie ceea ce în general se vâră în comercial. Desigur, gen în accepțiunea contemporană și nu în cea clasică cu tragedie, comedie și dramă. Uzul n-ar fi diferit de felul în care în discuțiile despre literatură în lumea anglofonă se face diferență între ”genre fiction” și ”literary fiction”.
Există probleme și cu termenul ăsta. E o reiterare a ideii de artă înaltă și art joasă. Trebuie făcută într-adevăr și aici presupunerea că prin gen se înțelege ceva cu elemente de acțiune, aventură, comedie și idilă poate cumva generică. Dar cred că există destule exemple de ficțiune de gen care să fie considerate și literare, fiind în final mai mult o problemă de calitate și ambiție. Iar apoi, presupunerea respectivă nu mi se pare atât de problematică. Mai ales ținând cont că genul, descrie opera în sine și nu o face într-o formă atât de derogatorie precum ideea clasică de comercial care face direct o judecată de valoare. Iar pe comercial îl păstrăm aproape de sensul original, însă purificat de povara de a descrie și subiectul lucrării. Poți să faci drame care să fie comerciale și fără prea mare valoare artistică la fel cum poți face chestii de aventură sau acțiune sau SF care să nu fie deosebit de vandabile publicului larg. [footnote]Nu pentru că publicul larg nu ar fi destul de sofisticat să recepteze materialul, că în principiu îmi place să cred că suntem, însă lucrurile astea cer un pic de efort și predispoziție pentru a fi asimilate. E o problemă mai mult de ocupație și timp disponibil decât de factură intelectuală.[/footnote].
Definițiile astea sunt incomplete fără opusul lor. În ceea ce privește conținutul cred că am găsit termenii potriviți. După cum în beletristică vedem că avem gen și literar (sau în literatură avem gen și beletristic? spuneți-mi voi), iar în film din nou, de gen și de artă(venind de la ”arthouse movie”) așa în bandă desenată avem banda de gen și cea alternativă. Care alternativa se împarte în literară și de artă, că tot e mediu hibrid. Iar termenii ăștia sunt destul de bine fixați. În schimb nu prea știu ce i-aș opune lui comercial astfel încât să descrie cu oarece neutralitate calitatea benzii.
Leave a Reply