Adventure Time și-a câștigat pe drept reputația de serial ciudat, însă ceea ce-l diferențiază de multe alte seriale de animație pentru copii (și nu numai) este că ciudățenia asta este contrapunctată de dramă sinceră și chiar curajoasă. Absurdul îi derivă din uman, iar asta îl face mult mai puternic. Parte vine din construcția care tratează nu parodic, ci ludic preceptele genului eroic. Pentru fiecare personaj există senzația unei vieți, inclusiv interioare, în afara celei dictate de rolul căpătat în contextul narațiunii, iar conflictul clasic este doar simulat în joc. Acest lucru permite serialului subiecte neobișnuite sau neobișnuit abordate și mai mult, oferă accesul în procesul creativ al unor persoane care nu-s veterani ai mediului, care nu-s închistați în formulă. Iar faptul că episoadele nu sunt dirijate după un scenariu, ci după un storyboard deschide ușile unor artiști de bandă desenată să-și lase amprenta peste Tărâmul lui Ooo.
Jesse Moynihan
Dacă un episod are multe cristale, este foarte probabil mâna lui Moynihan pe acolo acolo. Omului îi place să deseneze cristale și chestii foarte geometrice. A făcut planșe pentru episoade ca ”Sons of Mars”, ”Mystery Dungeon” și ”The Pit”. Menține Forming, un webcomic despre care am mai scris și care-i ceea ce ar fi trebuit ca serialele de pe Cartoon Hangover să fie. Acolo pornind de la ipoteza astronauților antici, descrie în stilul său psihedelic, dar cu ritmurile și vinietele naturale nașterea și colapsul a multiple civilizații preistorice care nu sunt nimic mai mult decât câmpul de luptă atât pentru birocrații extraterestre, cât și pentru ființe supernaturale și primordiale. Îi mișto.
Michael DeForge
Până la a face storyboardul pentru ”Little Dude” a contribuit cu tot felul de concepte de personaj. Are un dezechilibru controlat în designurile de personaje care se ivesc cu un soi de eleganță moaleșă și umedă. Nu știu prea bine să-l descriu, dar odată ce te familiarizezi cu benzile sale nu poți să-i ratezi creațiile.
Publică prin foarte multe părți. Creațiile principale în tipar îi sunt revistele Lose, dar mai apare în tot soiul de antologii și minicomics. Nu-i ajunge hârtia și poate fi găsit împânzind Internetul cu body-horrorul său ce ia estetica benzilor clasice și o transmută suprarealist. Are o grămadă de chestii scurte pe What Things Do, mai are câteva pe Study Group Comics și pe siteul propriu publică neîncetat niște seriale. Ant Comic, în colecție la D+Q drept Ant Colony, este probabil cea mai lungă și ambițioasă bandă făcută până acum în care printr-o mână de gângănii explorează un larg spectru de experiențe și trăiri umane, de la deriva în derizoriu a relațiilor conjugale și monotonia slujbei neîmplinitoare, dependență de substanțe intoxicante, până la fiorul profetic nechemat și distructiv.
Luke Pearson
A oferit planșe pentru ”Candy Streets” și ”Frost & Fire”( 🙁 ). Cel mai mult se dedică seriei sale pentru copii ”Hilda and the…” publicată în albume de 40 de pagini, care a ajuns acum la al treilea volum(al patrulea dacă numărăm și Hildafolk) în care eroina eponimă își părăsește împreună cu mama casa de lângă natură pentru a se muta la oraș și descoperă că mediul citadin nu-i lipsit de mistere și miracol. Se remarcă prin inventivitate grafică. De asemenea are și un roman pentru oameni mari, ”The Things we miss”, care de asemenea se preocupă cu elementul fantasticul nevăzut din viața cotidiană, însă mult mai încărcat de tragic și de bizar. Aș vrea să facă mai multe chestii de genul ăsta. A mai publicat benzi scurte în tot soiul de antologii și le puteți citi pe siteul lui.
Andy Ristaino
A făcut designuri de personaje și a lucrat la storyboardul pentru ”Love Games”. Are niște benzi care îmi aduc aminte de ceva, dar nu știu sigur bine de ce. Pe de-o parte de fantasyurile alea foarte întunecat din 80 ca Neverending Story sau Dark Crystal, parte de episoadele din serialele de animație care mă băgau în sperieți fără să vrea(sper că nu voiau, cel puțin). E destul de lovecraftian așa și totuși pop, colorat, energic.
Mai lucrează la serial și Seo Kim, Rebecca Sugar, Steve Wolfhard, Ian Jones-Quartey și Thomas Herpich (mă rog, probabil că mai sunt), dar benzile lor nu m-au impresionat prea tare.
N-au lucrat la serial (din câte știu), dar am suspiciunea că fanilor lui Adventure Time cărora le place aspectul dereglat ar găsi ceva de apreciat și la Josh Simmons, în special la ce a pus prin Furry Trap, iar celor care le place bullshitul hipiot cu prietenia și aventurile unui băiat împreună cu un câine vorbitor cred că le-ar plăcea și Copper.
Leave a Reply