Pe clubul de Facebook Banda Benzilor Desenate s-ar organiza un soi de ”academie” de bandă desenată, unde membrii grupului se angajează să dezvolte un anumit subiect drag lor, prin trei cursuri scurte(numărul de cuvinte limitat pe undeva la 300).
Propunerea mea a fost o mică expunere despre influențele lui Watchmen, iar acesta este primul ”curs” și tema atașată.
Lectură de curs
Mulțumită parțial și faptului că filmul cu supereroi a devenit noul ”default summer movie” și că un număr de adaptări după romane grafice s-au bucurat de apreciere critică, banda desenată s-a strecurat în ultimul deceniu în conștiința mediului și în dialogurile culturale. Fie cultura aleasă una înaltă ori populară. Dar pentru că s-a impus prin alianță cu alte domenii de interes și că persoanele care iau parte la acest dialog nu au făcut din banda desenată obiectul lor principal de studiu s-au moștenit câteva credințe a căror validitatea nu prea a fost contestată, chiar dacă ar fi trebuit.
Din texte scrise într-un astfel de context a reieșit o imagine distorsionată a benzii desenate: nici măcar cea sugerată de titlul evident ironic al ”cursului”, cum că întreaga bandă desenată nord-americană a fost un lung traseu către apoteozarea prin acea operă, dar chiar că prin comparație cu ea totul poate fi ignorat. Mult mai gravă îmi pare însă sugestia că majoritatea calităților stilistice și tematice găsite în Watchmen nu ar veni din banda desenată, ci din afara ei. Din film și din literatură. Și acesta ar fi scopul cursului de față. Să arate cum toate elementele necesare operei lui Moore și Gibbons se găseau deja în banda desenată nord-americană de gen. Desigur, mai întâi s-ar cuveni o scurtă trecere în revistă a realizărilor benzii.
Deseori descrisă drept oferind ”supereroi în viața reală” cred că prin sintagma aceasta se confundă realismul cu o anumită prezentare convingătoare a lumii, care-i un aspect mult mai important și în virtutea căruia iau naștere numeroase trăsături precum ritmul impecabil controlat pe grila de nouă cadre, atmosfera apăsată de aparenta inevitabilă apocalipsă nucleară, integrarea istoriei reale în fibra narativă. Iar prin dublul act de a-și lega intertextual personajelor de restul supereroilor, apoi prin oferirea violenței intrinseci într-o ficțiune eroică nu ca pe un act cathartic și spectaculos, cât ca pe unul mizerabil se realizează deconstruirea mitului supereroului și a premiselor ficțiunii eroice în general.
Tema de curs 1
Citiți Watchmen #1 și Invincible #1. Pentru Watchmen lansaseră în perioada filmului un PDF promoțional cu primul număr. Invincible poate citi gratuit și legal de pe Comixology. (asta dacă nu puteți face rost altfel de benzi sau dacă nu le dețineți deja)
Vreau să numărați câte cadre are fiecare bandă și câte scene conține. O să considerăm o scenă orice secvență de panouri care prezintă un spațiu coerent și o perioadă de timp continuă în care urmărim un anumit set de personaje. Comentați în câteva propoziții asupra variației găsite.
Vreau să remarcați și să comparați cum sunt structurate scenele, cum se fac tranzițiile de la o scenă la alta, dacă se întrepătrund, dacă sunt clar delimitate.
Folosind tranzițiile între panouri așa cum au fost ele descrise și definite de Scott McCloud vreau să menționați tipurile folosite, predilecția către un anumit tip și ceea ce se comunică prin utilizarea lor. Ceea ce spune McCloud despre acele treceri este pur descriptiv. De exemplu, atunci când McCloud descrie tranziția de la acțiune la acțiune drept ”A single subject in a series of actions.” asta nu înseamnă că singurul efect obținut în acea secvență poate fi prezentarea unor acțiuni întreprinse de un personaj într-o perioadă scurtă de timp. Merită discutat de ce a fost ales un anumit tip de secvență.
Leave a Reply