Watchmen, bandă desenată puternic intertextuală se clădește pe istoria a două edituri. Prima este EC Comics și îi oferă un tribut prin povestea mise en abyme Tales of the Black Freighter și este subiectul unui pseudo-articol de fanzin la finele numărului 5. Însă mai mult decât prin simple referințe, tehnicile narative și temele abordate în Watchmen pot fi regăsite aproape la fel de coapte și în munca lui Harvey Hurtzman, editor și artist pentru EC Comics, chiar dacă prin alte părți decât prin cele de groază direct pastișate.
Realizările sale sunt multe și a le trata doar gândindu-ne cum au anticipat banda lui Moore și Gibbons este o injustiție, însă una care trebuie comisă de dragul brevității. Vom aminti de război editate de el, Frontline Combat și Two Fisted Tales, și mai apoi revista umoristică Mad. Ambele grupuri s-au făcut remarcate pe de-o parte printr-o constantă punere la îndoială a figurilor eroice și a eroismului însuși, iar pe de altă parte printr-un uz modern, inovator chiar, al mediului.
Benzile de război veneau cu un puternic mesaj, poate naiv, anti-război, cu o autenticitate vizuală și emoțională a câmpului de bătălie. Accentul nu era pus pe spectacol. Cadrele rămâneau înțepenite lăsând acțiunea să se dezvolte obiectiv, deseori pe multiple planuri astfel încât violența să sporească și să poată fi receptată. Textul naratorului completa vizualul uneori cu ironie, nu-l doar repeta. În Enemy Assault! apare chiar și narațiunea modernă la persoana întâi.
În Mad au apărut, probabil pentru prima au fost popularizați analogi ai supereroilor celebri nu drept inițiative comerciale, ci drept comentarii și critici, cea mai importantă fiind Superduperman. Această deconstrucție s-a extins asupra asupra interpretării Hollywoodiene a diferitelor personaje istorice, precum cowboyii și chiar asupra tehnicilor benzii desenate, deseori oferind lucrări cu tentă experimentală, precum o poveste spusă exclusiv prin imagine și efecte sonore, numită Sound Effects.
Leave a Reply