Ce e testul Bechdel și ce vrea dânsul de la tine

Este un subiect popular printre neckbeardii internautici și ca reprezentant al lor pe plaiuri mioritice, măcar în suflet dacă fizionomia nu-mi prea permite și în trup, cred că este responsabilitatea mea să redescopăr apa caldă. De asemenea originează dintr-o bandă desenată, deci pot vorbi despre el fără să fiu complet pe lângă subiect. În orice caz, nu cred că o să zic nimic deosebit de original. Doar că-s niște chestii care poate ar mai trebui repetate.

Nu este o întâmplare că testul poartă numele lui Alison Bechdel autoarea lui Fun Home, un roman grafic memorialistic unde, într-o manieră care amintește de romanele literare ale lui Proust și Virgia Wolfe(mă rog, Doamna Dalloway și Spre Far), își explorează relația cu tatăl său și vorbește despre felul în care fiecare și-a privit homosexualitatea. Însă activitatea ei în lumea benzii desenate are rădăcini mult mai timpurii. Începând cu 1983 ea a realizat până în 2008 și un strip numit Dykes to Watch Out For care polemiza cu oarece umor și un pic de melodramă asupra multor dintre problemele Americii contemporane printr-o prismă feministă și scoțând la iveală diverse probleme ale comunității LGBT. Într-un astfel de strip din 1985 intitulat The Rule, două personaje feminine se plimbă în jurul unui cinematograf tapetat cu postere tipice de filme de acțiune, genul de postere care exsudă testosteron și praf de pușcă. Una dintre cele două refuză să vizioneze vreunul dintre aceste filme de popcorn, enunțând regulile testului și glumind că ultima peliculă pe care a putut să o vizioneze, poate ironic, este Alien.

O paranteză aici. Este puțin trist, cu toate că și eu contribui la această tristețe, că Dykes to watch out for apare în discuții doar când se vorbește despre Testul Bechdel. Cred moștenirea stripului este mai importantă de atât, în special pentru benzile desenate având o influență( directă sau indirectă) destul de puternică în ceea ce privește webcomicurile și un anumit segment din banda alternativă, chiar ieșind din zona benzilor queer din cauza modului cum a tratat subiectele de nișă. Nu-mi prea imaginez cariera lui Meredith Gran, Danielle Corsetto, Erika Moen sau Julia Wertz fără cea a lui Alison Bechdel.

Testul în sine tot apare în discuții despre cultura populară și este folosit uneori pentru chipurile a demonstra caracterul feminist, dar mai deseori pe cel opresiv al unor opere. Testarea se face în felul următor: se caută într-o lucrare artistică două personaje feminine care vorbesc despre altceva în afară de un bărbat. Această simplă propoziție conține de fapt trei probleme de care multe ficțiuni populare, chiar și contemporane se împiedică:

• Existența a cel puțin două personaje feminine.

• Personaje feminine care să mai aibă și replici.

• Personaje feminine a căror întreagă viață nu gravitează, emoțional, financiar sau intelectual în jurul unui bărbat.

Acum, de sine stătător, este inutil. Împlinirea premizei sale ar putea ajuta în demonstrarea caracterului feminist, progresist măcar nu retrograd al unei ficțiuni, dar cum nu propune condiții nici necesare, nici suficiente pentru așa ceva, rezultatul său nu prea poate fi considerat o demonstrare riguroasă. Nu una care să înlocuiască o discuție sau analiză informată, deschisă, empatică. Dar poate tocmai facilitatea aplicării sale l-a transformat într-un dispozitiv atât de popular.

Pe de altă parte, ceea ce propune el este conturarea imagini de ansamblu a culturii populare și nu numai. E mai mult un exercițiu de gândire. Te-ai așteptat ca într-o societate în care femeile sunt considerate egale cu bărbații să nu fie chiar greu să găsești în majoritatea cărților și filmelor două personaje feminine care vorbesc despre orice altceva numai nu despre un bărbat. Mai ales în genuri ca SFul și fantasyul care nu trebuie să reflecte cu fidelitate situația actuală din societățile umane. Doar ca nu.

Și de aici ideea ar fi să te întrebi. De ce se întâmplă asta? Cine produce cultura? Pentru cine anume? Despre ce o face? Cu ce se ocupă personajele din ficțiuni? Modul cum sunt reprezentate demografic acele profesiuni proiectează o imagine fidelă realității? Dacă nu și viața reală este mai echilibrată de ce există acest dezechilibru în ficțiune? Am asocia cu respectivele profesii calități care nu-s considerate clasic feminine? Dacă într-adevăr și realitatea este dezechilibrată atunci care este justificarea? De ce spunem povești despre astfel de personaje în primul rând? Este activitatea lor cu atât mai interesantă? De ce o considerăm mai interesant și mai demnă de povestit? Etc. etc. etc.

Astfel Testul Bechdel, mai mult decât un instrument analitic devine unul statistic, fără mare importanță punctuală, dar foarte util în a scoate în evidență niște biasuri culturale. Acum, cât de importantă este problema reprezentării în artă și media asta-i altă problemă și dacă într-adevăr se dovedește ca fiind deosebit de importantă, creșterea numărului operelor ce-l trec este doar un prim pas pentru rezolvarea acestei chestiuni, însă cred că simplul interes pentru așa ceva ar fi benefic.