Ioi. Ultimul articol de felul acesta l-am publicat pe 6 Aprilie 2013. M-am poticnit la Fantagraphics. Că-i greu de vorbit despre Fantagraphics și voiam să fac o treabă bună. Acum nu-mi pasă la fel de mult. Pot doar spera că scriu nițel mai bine decât acum trei sferturi de an și am acumulat ceva mai multă informație să compensez.
Scurt Istoric
Istoria lui Fantagraphics este, mai ales la început, strâns legată de cea a lui The Comics Journal. În 1976 Gary Groth și Mike Catron, după multe alte tentative antrepreoniale și nu toate vizând banda desenată, au înființat compania și au preluat o fanzină publicitară numită The Nostalgia Journal pe care au redenumit-o în 1977 drep The Comics Journal. Destul de multă vreme aceasta a fost principala publicație a companiei și a atras atenția în primul rând prin antagonismul față de restul industriei criticând atât practicile benzii cu supereroi cât și pe cele ale jurnaliștilor care susțineau industria, în special The Comics Buyer Guide pentru care voia să fie un competitor și care s-a găsit atacat în paginile jurnalului. Pentru primii ani atenția lui The Comics Journal va rămâne ațintită asupra benzii de gen, atât prin eseuri, cât și interviurile luate persoanelor din industrie, doar că mai critică, nu mereu mai riguroasă, și cu un pic de mai multă memerie istorică.
Dar alăturarea lui Kim Thompson și a averii familiei sale, cu care a salvat compania de la una din multele derapaje financiare cu care se va confrunta Fantagraphics, a început să deschidă orizontul publicației și către banda europeană. Deschidere care îi va neutraliza din vitriol și o va face să fie mult mai constructivă și eficientă în popularizarea benzii desenate sofisticate, pentru adulți, care scapă din ghearele genului și convenției.
Prima bandă desenată publicată de editură este The Flames of Gyro, o copie destul de evidentă și nu deosebit de bine realizată de Flash Gordon. Așa că editura nu și-a început cariera legendară de abia din 1982 cu descoperirea lui Love and Rockets. Au urmat apoi autorii pe care îi știm și iubim(mai mult sau mai puțin) precum Clowes, Ware, Bagge, Brunetti, Sacco, etc.
După cum am spus Fantagraphics a avut destule probleme financiare de-a lungul timpului pe care le-au rezolvat în diferite feluri. În 1981 începe publicarea lui Amazing Heroes, o revistă lucrativă despre supereroi, dar destul de contrară intențiilor și sentimentelor lui Groth, mișcare pe care Thompson o pune pe același nivel de mercenariat cu publicarea unei linii de benzi pornografice de-a lungul anilor 90. În 1987 au publicat o serie limitată de șase numere, Anything Goes, în care au întrunit printre cele mai mari nume ale momentului pentru a strânge fonduri pentru a-și plăti apărarea în cadrul unui proces de defăimare intentat de Michael Fleisher împotriva editurii și a lui Harlon Ellison. Iar în 2013 au organizat prin intermediul lui Kickstarter o strângere de fonduri.
În același an au suferit, de fapt întreaga lume a benzii desenate a suferit, pierderea lui Kim Thomson.
Specific
Deși descrisă drept un apărător al benzii independente, mature, care sfidează convențiile, nu este chiar ușor de trasat un specific editurii. Cu toată lupta ei în paginile lui The Comics Journal împotriva benzii de gen și ei au publicat destul de multă vreme așa ceva. Chiar frații Hernandez, Jaime în special, au umplut filele lui Love and Rockets cu lucrări inspirate de producțiile de la Marvel. Dar cred că s-ar putea trasa, grosier și cu întrepătrunderi în caracteristici, trei faze. Însă mai mult decât niște perioade istorice, luați-le mai mult ca diferite tendințe care au fost aproape mereu prezente în activitatea editurii, însă care au ieșit la suprafață mai mult decât altele.
Prima ar fi această primă perioadă idealistă, când conta publicarea și popularizarea de bandă desenată deținută de autor care folosește o estetică distinctă de cea prevalentă la Marvel și DC. Lucruri ca Usagi Yojimbo, Love and Rockets, Dalgoda, Hugo, Particle Dream și colectarea unor astfel de benzi publicate inițial în alte părți, precum Journey. Continuă până și astăzi publicarea unor asemenea benzi, precum Castel Waiting.
Apoi ar fi perioadă lucrărilor clasice, multe dintre care au luat naștere în formă antologică. Am putea-o marca drept începută odată cu Neat Stuff în 85 sau Good Girls în 87, dar cred că cel dintâi asemenea efort care prins a fost publicarea primului Eightball în 1989[footnote]Lloyd Llewellyn, deși început în 86 aduce mult mai mult cu parodiile din Mad și chiar cu benzile underground în parodia sa a genului, decât cu ceea ce asociem acum cu Clowes.[/footnote], urmat apoi de Hate în 1990[footnote]Bradley Cooper, protagonistul seriei, a luat naștere în antologia Neat Stuff publicată între 1985-1989. V-am zis că-i viciată calisificarea și se întrepătrund perioadele. Însă popularitatea lui Hate a depășit-o cu mult pe cea a primei reviste.[/footnote], ACME Novelty Library, a celui de-al doilea volum din Jim și a antologiei Duplex Planet Illustrated în 1993, de Zero Zero în 1995. Multe dintre benzile din aceste seriale au fost colectate în romane grafice, contribuind astfel la banda desenată literară și pătrunderea ei în librării, cu toate că Fanta nu-mi pare să fi fost atât de înverșunați în privința asta ca Drawn and Quarterly, care s-a obosit mult mai puțin cu serializarea și antologizarea. Adică, pentru Fantagraphics romanul grafic nu părea să fie următorul pas către legitimarea benzii desenate, cât o formă de a menține pe piață anumite povești importante într-o formă economic viabilă. De asemenea cam în același timp publicau foarte multă pornografie și nu toată bună.
Încetul cu încetul, în ultimii ani și mulțumită tehnologiei care facilitează publicarea solitară a benzilor desenate, Fantagraphics îmi pare să-și fi asumat mai mult un rol curatorial, strângând în volume de o foarte bună calitate tipografică benzi clasice, punându-le în evidență calitățile grafice. Au continuat și perseverat, sub impusul lui Thompson, să aducă în limba engleză benzi europene care împărtășesc sensibilitățile editurii. Iar în privința tinerelor talente par să nu-și mai asume riscuri, alegând mai degrabă să publice colecții ale unor benzi serializate independent, care și-au demonstrat deja într-o oarecare măsură viabilitatea.
Opere semnificative
De partea această cred că e clar că nu mă pot ocupa în spațiul rămas. Pe de-o parte au publicat prea multe opere canonice, iar pe de alta, editura în sine are multiple interese, astfel încât numărul benzilor ar fi prea mare.
Dar obligatoriu Love and Rockets trebuie menționată din nou. Ceea ce au realizat frații Hernandez este greu de descris însă sunt în egală măsură responsabili pentru benzile de artă cât și pentru cele literare, producând opere care n-au stereotipurile niciuneia din categorii. Love and Rockets este importantă pentru sporirea calității narative a benzii desenate, pentru popularizarea romanului grafic, pentru propășirea benzii independente, deținută de artist, pentru naturalețea oferită diversității de rasă, gen și orientare sexuală în bandă desenată, pentru o atenție acordată formei și tehnicilor narative ale mediului. Și pentru că timp de atâția ani au continuat să fie constant, în diferitele încarnări, una dintre cele mai bune benzi desenate de pe piață.
Nici fără menționarea încă o dată a lui The Comics Journal nu cred că se poate. Pentru interviurile luate, pentru eseurile despre natura benzii desenate, pentru spațiul oferit discuțiilor critice și (în general) inteligente despre banda desenată, pentru regăsirea istoriei benzii desenate care s-ar fi pierdut altfel sub valuri peste valuri de entuziasm fanatic lipsit de simțul perspectivei. Poate și pentru controversele care în retrospectivă par amuzante.
Și în final, poate nu-i la fel de importantă ca altele benzi pe care doar le-am numit, ori nici măcar asta, însă mie mi se pare că Mome[footnote]Poate mai puțin și mai târziu decât Kramer’s Ergot.[/footnote] strânge la un loc vlăstarii a ceea ce a devenit acum banda alternativă anglofonă. Cu benzi jurnal lipsite de finisaj și sentimentalism ca cele ale lui Gabrielle Bell sau Sophie Crumb făcând din banda memorialistică altceva decât exprimarea hiperbolică a angoaselor bărbatului alb nu chiar sărac, experimente colorate căutând o estetică proprie ca cele ale lui Anders Nilsen sau Dash Shaw care afișează bucuria de a face bandă desenată într-un fel în care lucrările lui Burns și Ware[footnote]Chiar dacă splendid formal.[/footnote] nu o manifestă, traduceri din David B. și Trondheim, antologia asta începută în 2005 parcă ar fi o capsulă a timpului din 2013 și nu numai pentru Fanta.
Concluzii
Fantagraphics este una dintre cele mai importante edituri de bandă desenată nord-americană pentru talentele descoperite și împinse, pentru autorii aduși din Europa, pentru dialogul creat în jurul benzii desenate pentru legitimitatea oferită formei de artă.
Din unele puncte de vedere îmi aduce aminte mai mult de Dark Horse decât de alte edituri care se ocupă cu același fel de benzi. Ambele edituri s-au animat propunând drepturile creatorilor și ambele făcând asta au trebuit să se susțină pe piață prin niște proiecte destul de mercenare. Nu au ajuns la stadiul în care le găsim astăzi decât după descoperirea câtorva autori talentați și prolifici[footnote]Uneori se mai saltă chiar oameni de la Fanta la Dark Horse ca Jim Woodring la Alien: Labirinth, Peter Bagge cu Apocalypse Nerd și Reset sau GIlbert Hernandez cu Speak of the Devil sau Fatima.[/footnote], iar astăzi mai mult decât altceva se ocupă cu păstrarea intactă a moștenirii benzii desenate și evitarea pierderii în obscuritate[footnote]”Sau formate față de care timpul nu este indulgent.[/footnote] a unor benzi de profil mai scăzut.
Leave a Reply