Începând cu prezidarea titlului de către Frank Miller împreună cu Klaus Janson și fundamentat cu Born Again al aceluiași Miller, de data asta alături de David Mazzucchelli, Daredevil s-a afirmat ca un titlu și un personaj întunecat. Nu este singurul din Marvel asupra căruia universul și scenariștii aruncă tragedii și dezastre, însă spre deosebire de Fantastic Four sau X-Men nu prea are cu cine să le împărtășească, spre deosebire de Spider-Man nu are obiceiul să glumească. Și mai ales, spre deosebire de ei toți, poveștile în care participă tind să fie lipsite de elementul acela al fantasticului detașat de viața cotidiană care alină cumva tot întunericul și fac drama să se simtă mai puțin reală. Iar Frank Miller în cele două serii seminale ale sale a împins acest lucru în esența lui Daredevil atât de mult încât cu o foarte mică excepția în seria lui Karl Kessel și Cary Nord, poate și vag în cea a lui Brubaker, nu prea s-a oferit o altă interpretare a personajului. Asta până când a venit Waid la cârma proiectului hotărât să-l reformeze.
Aici, Daredevil este un erou activ, zâmbitor, Matt Murdock conștient de reputația și credibilitatea sa pătate ca urmare a evenimentelor din seria lui Bendis când presa a primit informații cu privire la identitatea supereroului stacojiu, tratând cu umor și auto-ironie zvonurile ce încă fâsâie prin aer. Volumul începe cu personajul principal oprind asasinarea unei fiice de mafiot la nunta sa înfrângând într-un fel oarecum comic super-infractorul însărcinat cu crima și furând un sărut de la mireasă. Lucrurile încep bine pentru Daredevil. Însă din cauza reputației proaste menționate anterior Matt Murdock nu prea mai are șanse de a-și reprezenta clienții în fața unui tribunal. Cel puțin nu fără a afecta negativ juriul și judecătorul. Astfel încât se hotărăște să-și schimbe practica din una avocățească într-una didactică, învățându-și clienții să se apere singuri în fața Curți. De asemenea, pentru că mulți dintre clienții destul de disperați încât să apele la serviciile lui Matt Murdock sunt cei oprimați de diferite organizații criminale, trebuie ca Daredevil să intervină. Iar lucrând la un astfel de caz ajunge în centrul cătării multiplelor organizații super-criminalistice din Universul Marvel, precum A.I.M. sau H.Y.D.R.A., Black Spectre sau Secret Empire.
Dar pe lângă morbiditatea subiectelor mai este un lucru care a făcut ca seriile lui Miller să dăinuiască în memoria cititorului: faptul că au fost bijuterii de artă secvențială. Iar acesta este un lucru care din fericire a fost păstrat în volumul curent prin grafica oferită de Paulo Rivera și Marcos Martin. Cei doi lucrează fin cu secvența și compoziția paginii, preferând un control subtil al ritmului lecturii în fața unor decupaje vădit spectaculoase. Stilul celor doi diferă destul de mult, Rivera având figuri mult mai aproape de idealurile supereroice, idealizate și cu musculatură sculptată și lucrând ceva mai detaliat, pe când Martin se dedă mai bine caricaturilor, exagerărilor în perspectivă și încadrare. Însă în ciuda acestor diferențe amândoi fac uz de umbre, de integrarea frumoasă și inventivă a efectelor sonore pentru a reproduce percepția lui Daredevil și mai important, sunt pe aceeași lungime de undă în ceea ce privește povestirea prin banda desenată.
Banda poate fi cumpărată de aici.
Leave a Reply