Alin: Ok, ideea cu seria asta de texte, cel puțin sper că o să fie o serie de texte, e că-i octombrie, afară e urât*, pe 31 e sărbătoarea aia capitalistă dubioasă axată pe monștri, a început școala, iar ceva parcă mă suge complet de vlagă și vigoare așa că-s atmosfera și circumstanțele perfecte pentru a vorbi despre vampiri. Vampiri în banda desenată. Eu am văzut ceva filme cu vampiri la viața mea, am și jucat jocuri cu ei, benzi desenate nu mai spun, dar nu mi-am pus niciodată problema lor. Nu m-am strofocat dacă se deviază prea mult de la mitul original sau dacă îl împinge în locuri spectaculoase, n-am prea băgat în seamă referințe la folclor și opere fundamentale pentru mitologia creaturii. Singura chestie care uneori îmi atrăgea atenția era dacă vampirismul servește vreun rol metaforic pentru ceva și cât de bine îl împlinește. Aci intervine Mihai Iacob, care-i printre altele și vampirolog.
Mihai: He, he…sînt doar vampirolog diletant, Alin, dar promit să-mi dau toată silința. Spre deosebire de tine, eu mi-am pus problema vampirilor, dar, tot spre deosebire de tine, n-am citit pînă acum mai mult de o bandă-două cu ei. Am citit doar literatură și am văzut doar filme. Prin urmare, o să parcurg bibliografia pe care mi-ai recomandat-o și apoi discutăm aplicat…deja simt cum îmi cresc colții de poftă…dar, pînă apuc să citesc și ca să am un oarece orizont de așteptare, te-aș întreba dacă ai găsit mai multe modalități de a reprezenta vampirul în comics-uri. Le-ai putea lega de mesaje sau intenții de comunicare diferite? Adică fiecare tip grafic de vampir corespunde musai unei reșapări a personajului, sau mai sînt și „ruperi în figuri” gratuite?
Ăăăă, la fel ca la orice întrebare ce se adresează vreodată la curs în Poli, răspunsul este depinde. Chestia este că apar totuși în foarte multe benzi, din diferite genuri și în principiu nu variază de la stilul folosit de artist în restul benzii. Chiar și acolo unde asemenea diferențe estetice ar fi posibile. Variază de la bandă la bandă. Ai vampirii clasici a la Bella Lugosi, ai urâtaniile ca cei din Buffy, ai vampiroaicele hipersexualizate ale lui Copolla, ai chiar și vampirii chipeși, tinerei și angosați din Twilight. Acum, eu în capul meu tind cumva să-i asociez cu hașurile fine, lungi și texturarea puternică prin cerneală. Cred că de vină sunt The Tomb of Dracula de Gene Colan și Vampirella cea clasică la care au lucrat o grămadă de graficieni care erau(și unii încă sunt) maeștri ai tușului. A, și ochii roșii sau galbeni. Că strălucesc sau nu, doar irisul sau întregul glob, vampirii au aproape tot timpul ochii roșii sau/și galbeni în benzi desenate.
Cu ”depinde” răspund nu doar cei de la Poli, ci și neamurile mele din Galicia, Spain, care, bănuitoare față de orice străin, vor „să fie acoperite” în orice situație…he, he…iar comentariul ăsta nu-i chiar așa de off topic precum pare, fiindcă galicienii „mei” au un soi de vampiroaice in folclorul lor, care, în traducere, s-ar numi „iele sugătoare”…mă rog…să revin la subiect…deduc din ce spui că bedeul imită mult filmul. Sau, oricum, tu te servești de analogii cu filmul ca să fii mai explicit. O să văd io, după ce citesc benzile propuse de tine, cit de cinematografic e vampirul desenat. Nici n-ar fi surprinzător ca lucrurile să stea așa. Greutatea mitului vampiric, construit mai mult în film decît în literatură, o fi apăsat destul de greu pe umerii scenariștilor și desenatorilor. Adică, în principiu și fără să fi citit încă benzile cu pricina, mi se pare dificil să fii original cînd desenezi sau concepi un vampir, din moment ce personajul e deja consacrat într-un mediu vizual, prin reprezentări adînc înfipte – nu-i așa – în mintea și afectul occidentalilor.
În căutările mele pentru proiectul ăsta am fost lovit de o realizare, poate răutăcioasă, că nu prea sunt nici benzi foarte bune cu vampiri, în timp ce frații lor întru monstruozitate au realizări, atât comerciale cât și artistice* mult mai breze. Zombii mai ales, nu doar că au primit destule variațiuni originale și interesante, dar chiar apar în câteva locuri care chiar de nu sunt capodopere, sunt printre cele mai demne realizări ale unor autori a căror carieră nu-i de aruncat. Să fie vampirul mai bine servit de mediul cinematic sau pur literar? Să fie lipsa unor limitări (financiare, logistice) care în film conduc cineaștii spre alegeri de o mai mare subtilitate? Ce zici? Că eu unul n-am prea multe idei și nu mi se par deosebit de plauzibile nici cele pe care le scornesc.
Tu ești expertul în benzi desenate și, dacă tu zici că zombicu’ e mai interesant acolo decît colțatu’ sugaci, te cred …dar, drept să-ți spun, nu prea înțeleg cum de un personaj atît de complex și de disponbil precum vampirul, cu dubla lui natură migrantă și metamorfă, vie și moartă, rafinată și bestială, a fost mai prost exploatat bedelistic decît o creatură univocă și simplistă din start precum zombicu’. Dar, repet, poate că presiunea unui mit pop foarte puternic și deja format fără contribuția comics-urilor, a fost prea mare pentru scenariști și desenatori. Să citim și să vedem…
Mihai Iacob :
Profesor la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității București (catedra de spaniolă), unde predă materii precum argumentație politică și publicitară, literatură spaniolă, modalități narative verbale și audio-vizuale, postmodernism hispanic.
Leave a Reply