După ce Wolverine a fost forţat să-şi ucidă fiul, printre altele, echipa de asasini mutanţi X-Force s-a dezbinat, iar membrii săi au pornit pe căile propriii. Elizabeth Braddock a încercat să devină profesoară la școala pentru care Wolverine a decis să-și dedice întregul timp ca director, Fantomex a părăsit echipa înhăitându-se cu propria clonă de sex feminin, iar Deadpool…Habar n-am. E Deadpool. A omorât o vreme președiniții zombie ai Statelor Unite pentru SHIELD. Psylocke are însă nişte frustrări pentru care Logan o expulzează din școală, trimiţând-o în schimb împreună cu Storm să investigheze un pont legat de un nou drog ce face ravagii prin Los Angeles. Cele două mutante se aliază cu Puck şi descoperă că sursa drogului, drogul însuşi de fapt, este puterea telepatică a unei micuțe mutante apărată de Spiral, o mutantă ninja cu șase brațe a cărei viață s-a intersectat cu a lui Psylocke și nu în moduri plăcute. Lucrurile se complică mult de tot cu venirea din viitor a unui Bishop violent şi nu în toate minţile care o răpește pe Ginny, iar pentru că nu îi face față fizic, Elizabeth își folosește puterile psihice pentru a-l ataca mental și descoperă niște chestii cât timp stă prin capul său. Își face și un prieten ursid.
La fel ca volumul precedent, cel pre-Marvel Now, Uncanny X-Force este plină de artefacte narative ale anilor ‘90 însă sublimate în ceva potrivit noii ere. Și mai aproape de criteriile bunului gust. Ron Garney oferă în cea mai mare parte o grafică ce evocă respectiva perioadă fără să cadă în multe dintre excesele şi defectele ei. Personajele îmbrăcate în costume concepute de Kris Anka au figuri care amintesc de cele ale lui Jim Lee, femei subțiri, înalte, cu talie de viespe și picioare lungi, bărbați cu musculatura hipertrofiată, cu toții definiți prin hașuri dese și forme angulare, însă primând expresivitatea și claritatea, nu forțând fiecare cadru într-un pin-up anormal. Mai ales în ceea ce privește punerea în pagină mereu lizibilă. Iar Adrian Alphona creează nişte areale şi labirinturi psihice cu adevărat spectaculoase, abordând o linie mai clară, mai fină și mai fluidă lăsând culorile lui Christina Strain să interacționeze armonios pe pagină ori realizând racursiuri pronunțate ce dinamizează acțiunea și îi oferă un caracter oniric potrivit confruntărilor prin mentalul lui Bishop.
Banda o găsiți aci.
Leave a Reply