Iar în final avem The Hunt.

Înainte să purced tre să scot asta la iveală. Deci OMG, mi-a plăcut la nebunie filmul. Deci pe bune, am ieșit fericit și energizat și exatatic din sala de cinema și gata să guiț ca o adolescență în fața căreia tocmai s-a pârțâit Justin Bieber.

…

Puteți considera că în locul paragrafului de mai sus ați citit o contextualizarea foarte isteață  a faptului că cele mai bune filme Dogma 95 (Festen și Idioterne) sunt într-o foarte mare măsură despre comunități, cutumele pe care le impun, despre sentimentul de normalitate pe care astfel îl crează și despre oamenii care îl distrug, ceea ce ar fi o introducere foarte bună pentru acest film din partea lui Thomas Vinterberg, regizorul lui Festen(parcă încalc o dogmă cu asta, nu?), despre un asistent la o grădiniță ce este acuzat pe nedrept de pedofilie.

The Hunt începe cu o mână de bărbați în toată firea comportându-se ca niște puțoi iritanți provocându-se reciproc să sară în curu gol în mijlocul unui lac de lângă un sătuc danez de munte. Cineva chiar se aruncă. Nu sunt și femei pe acolo. Sunt stabilite astfel cel puțin două lucruri. Caracterul nu neapărat patriarhal, însă segregat, cu roluri și așteptări clar stabilite pentru fiecare sex. Asta nu vine dintr-o perspectivă feministă*, ci doar începe conturarea celui de-al doilea lucru care pare să se sugereze în această primă scenă, anume caracterul comunității de superorganism în care individualitatea este limitată la nevoile și pornirile grupului, iar că acest lucru nu ridică pe nimeni la vreun plafon superior ci își reduce toți membrii la cele mai primitive și bazale impulsuri.

Continuă încet trasarea normelor societății și a relațiilor dintre diferitele personaje, anticipând evoluții în firul narativ surprinzător de îmbârligat. Însă devine din ce în ce mai clar că Lucas, personajul principal, este o anomalie. Este un bărbat divorțat înconjurat de familiști. Lucrează la o grădiniță fiind singurul bărbat de acolo înconjurat de câteva asistente tinere, probabil de abia ieșite din adolescență și de o educatoare îmbătrânită. Și de o altă anomalie, o imigrantă care nu vorbește foarte bine daneza, dar tot femeie. Soția sa, pe care o auzim doar în convorbirile telefonice, este agresivă și îi interzice să se întâlnească cu propriul fiu, ceea ce aplică probabil cea mai grea lovitură, comite cel mai grav păcat în cadrul acestei comunități, cu atât mai mult cu cât Marcus este în plină adolescență, la momentul când începe să devină bărbat și are nevoie de cineva care să-l învețe cum să se comporte precum unul.

Ca atare evenimentele care servesc drept intrigă vin mai mult ca un rezultat natural al structurii societale a satului. Klara, fiica lui Theo, cel mai bun prieten al lui Lucas, o fetiță cu niște compulsii ciudate legate de linii, are un moment precoce de explorare a sexualității; se îndrăgosteșe, inocent, confuz și de scurtă durată de Lucas, vrea să-și manifeste sentimentele printr-un cadou pe care Lucas nu îl acceptă. Chiar dacă încearcă să-i explică cât de bine poate cum stau lucrurile cu relațiile amoroase refuzul o rănește pe Klara și o face să spună, inconștient, niște lucruri, inspirate de imaginea unui penis erect azvâriltă sub ochii ei de fratele mai mare, care sunt interpretate de educatoare ca dovezi pentru un abuz sexual.

Iar în scurt timp toate ”excentritățile” lui Lucas sunt găsite nu doar drept suspicioase, ba de-a dreptul incriminatorii într-o isterie paranoică și irațională care se răspândește de la educatoare, la asistentele ei, la membrii întregii comunități. Iar când răspândirea este maximală ea începe să crească în violență și nici măcar implicarea autorităților care determină într-un final nevinovăția lui Lucas nu stăvilește furia foștilor săi prieteni, pentru că până la urmă societatea largă și legilele ei puse în hârțoage oficiale nu sunt mai importante decât ceea ce simt și cred oamenii dintr-un nucelu restrâns. Totul poate fi cel mai bine descris nu folosind termeni de sociologie, ci ca o boală autoimună.

Lucas suportă totul nu din stoicism sau demnitate, cât pentru că așa este normal și este hotărât să își mențină pretenția la normalitate până în ultimul moment. Comportamentul său nu e nobil. Faptul că acceptă să-i fie distrusă proprietatea, să fie agresat, cei la care ține să fie puși în pericol, că acceptă doar un minim sprijin din partea celor care încă țin la el și sunt convinși de nevinovăția sa, toatea astea nu îl martirizează, ci demonstrează nivelul la care individualitatea sa a fost dizolvată. El a depus toate eforturile să respecte normele colectivului, chiar dacă anumite circumstanțe îl impiedică să o facă urmând standardul, iar acum nu poate înțelege de ce este tratat astfel.

Vindecarea începe tocmai atunci când își permite să se exprime și să tulbure mersul natural al lucrurilor, când o ultimă tentativă de a-și demonstra nevinovăția afișându-se în biserica satului în Noaptea de Ajun, sărbătoare dedicată copiilor, poate ceva mai bătut și beat decât ar fi făcut-o în alți ani, nu rezultă decât în priviri suspecte, iritate, vorbe pe la spate și o atmosferă de disconfort care anunță violență imediat ce s-ar părăsi lăcașul sfânt. Doar că de această dată Lucas este cel ce izbucnește, făcându-și cunoscută toată frustrarea acumulată nu asupra intregii comunități, nu amintește bărbaților de berile băute împreună, de căprioarele vânate cot la cot și femeilor că de ceva vreme le-a tot șters copiii la cur, ci se aruncă asupra lui Theo, îl forțează să se separe de legăturile pe care le are cu ceilalți prin rolul și locul său în comunitate și să-și aducă aminte de legătura sinceră și personală, de la om la om, pe care cei doi au cultivat-o de atâția ani.

De abia prin această explozie de umanitate și durere și frustrare și personalitate Lucas începe să fie reintegrat in sânul grupului, cum îl vedem în epilogul filmului, la celebrarea maturizării fiului său simbolizată prin primirea permisului de port-armă și înmânarea puștii de vânătoare a familiei. În acel moment Lucas este poate mai normal decât a fost tot filmul, începând o nouă unitate familială. Însă cicatricile au rămas și se pot deschide oricând.