Circulă prin dialogurile purtate în jurul culturii căreia ne-am dedicat termeni ca ”americanii”, ”europenii”, ”japonezii” pentru a descrie benzile publicate în diferite areale geografice. Care-s niște descriptori destul de vagi și de care ar fi bine să ne debarasăm pentru că realitatea este mult mai granulară, există tensiuni în cadrul fiecărei regiuni și interferențe între ele. Acum vreau să contribui puțin la dialogul acesta cu ceea ce sunt familiar, poate mai nuanțăm treaba discutând mai exact despre editurile prezente, tipurile de benzi în care se specializează și modele de distribuție. Mi-ar plăcea dacă s-ar găsi persoane care să facă ceva similar cu alte culturi, sau chiar să mă corecteze ori completeze, pe propriile spații internautice.
Oh boy. Acum că a venit rândul lui DC am două opțiuni. Scriu un articol dublu în care să trasez mai atent istoria companiei și diferitele tendințe avute de-a lungul timpului, inclusiv cele din prezent. Sau scriu un text mai scurt, strict despre ce se întâmplă acum. Mă gândesc că prea multă istorie ar fi destul de plictisitor, așa că o să mă limitez la câteva momente cheie și ceva mai mult asupra lui The New 52.
DC comics e un soi de așa ceva:
Un mare „blob” publicistic, încă de la început, consolidat din fuziuni, achiziții și diferite înglobări, chiar luând naștere printr-o astfel de manevră când National Allied Publishing a lui Malcom Wheeler-Nelson a fuzionat cu Detective Comics Inc. parțial tot a lui Malcom Wheelor-Nelson. Amu sunt proprietarea lui Warner Bros. ei înșiși având pe undeva prin temnițe bucăți din All American Publications, Fawcett Comics, Charlton Comics, Wildstorm, Milestone și încă altele. Au și lansat pe lume diferite mici edituri, cu diferite grade de autononie, precum Minx, Zuda, Vertigo. Doar cea din urmă mai trăiește și este pe perfuzii.
Probabil sunt cel mai bine cunoscuți drept peștera de unde răsar Superman, Batman și o mână de alți Cutărescu-Meni, însă au o bibliotecă destul de bogată de benzi de război, SF, horror, iar astea două au transpirat destul de mult și în benzile cu supereroi prin anii 60 și 80, mister și ceva mai puțin fantasy sau sword and sorcery.*
Cel puțin până pe la finalul anilor 70, când DC, încercând să emuleze tacticile lui Marvel, au pus prea multe titluri pe piață, piața nu a fost în stare să le susțină, iar asta i-a aruncat într-o prăpastie, un fenoment numit The DC Implosion. Chestia tristă, pentru că la momentul respectiv deveneau ceva mai ambițioși și dispuși să experimenteze, nu numai în privința conținutului benzilor, dar și în privința contractelor și a drepturilor creatorilor.
De atunci au încercat destul de constant să lărgească spectrul genurilor publicate, dar fără prea mult succes, deseori din cauza calității titlurilor, dar de multe ori și lipsă de interes din partea publicului, astfel încât acum puținele benzi care nu au vreo legătură cu supereroii sunt cele după diferite proprietăți multimedia*.
Șât, mă întind prea mult cu istoria. Ăăăh Swamp Thing, Watchmen, Dark Knight Returns, The British Invasion, cenzură și probleme cu drepturile de creator, se supără Moore și-și ia jucăriile, Sandman, Death of Superman, Vertigo, America’s Best Comics, cenzură, se supără Moore din nou etc.
Noh, amu DC este DC Entertainment și Warner Bros. au devenit mult mai atenți la ce proprietăți încap sub umbrela aia, încercând să scoată jocuri și filme din ele. Doar că spre deosebire de Marvel, care s-a conformat repede modelului, impunând o estetică bazată pe referințe fotografice, pe dialog, pe limitarea scenelor puternice din punct de vedere vizual, pe o malaxare a genurilor, pe high concept, numai, numai să vină vreun producător cu dorința să realizeze un film sau un serial după benzile lor*, la DC lucrurile sunt mult mai mult în haos.
Jim Lee a reconceput costumele aproape tuturor personajelor clar cu un ochi aruncat pe ce mișcă în industria jocurilor video. Fiecare story-arc din Demon Knights este mai mult sau mai puțin o campanie de D&D. Green Arrow a fost modificat puțin, în costum, atitudine, relații pentru a semăna mai mult cu personajul care a apărut în Smallville*. Au o linie de romane grafice concepute astfel încât să ofere interpretări ceva mai ”filmice” a personajelor clasice, care a reușit să producă trei volume, și încă subțirele, în doi ani, de către două echipe diferite*. Deci eforturi nu foarte susținute, nu foarte puternice. Singurul loc unde vedem ceva legături cu restul media este ramura digitală, însă mai mult prin spin-offuri în bandă desenată a ceea ce s-a realizat deja în alte locuri.
De ce-mi pasă dacă benzile de la DC nu sunt o pepinieră bună de idei și proprietăți intelectuale care să fie dezvoltate cum trebuie prin alte părți? Păi, nu fac o treabă deloc bună ca benzi desenate și măcar așa ar avea o scuză, cum are Marvel*. Nu o să mă arunc în cine știe ce descrieri calitative. O să ofer date. Pentru a vă da ocazia să vă formați o opinie despre ce se întâmplă pe acolo. Într-un an de la relansare douăzeci de titluri fie au fost anulate, fie și-au schimbat scenariștii. Cred că doar douăsprezece* benzi au avut cam aceiași artiști. Iar în lunile următoare lucrurile s-au aburit chiar mai rău, astfel încât din anunțuri recente reiese că la doi ani după relansare, probabil doar trei sau patru titluri vor fi avut aceeași echipă de creatori cu care au plecat. Asta dacă mai există.
Sigur, în teorie tot talmeș-balmeșul ăsta nu ar trebui să afecteze calitatea benzii. Pentru că fiecare trebuie tratată ca un minunat fulg de nea, unic, pur și inocent, apreciat cu ochi proaspeți de fiecare dată. Doar că nu. Dacă banda funcționa, atât financiar, cât și în spatele cortinei, la nivelul relației dintre autori și corpul editorial, atunci nu ar fi suferit mutații. Calitatea în sine nu se traduce neapărat în vânzări și longevitate, dar sunt necesare anumite calități pentru a obține așa ceva. Nu neapărat unele care se traduc în divertisment de calitate, dar îi trebuia ceva și acel ceva nu a fost găsit. Unele titluri au avut șansa să treacă prin destule permutări încât să se devină digerabile, să-și găsească o direcție care să împace și capra și varza, măcar pentru un anumit public, dar de obicei acele titluri oricum nu ar fi fost anulate pentru că se cheamă Superman sau Detective Comics sau Green Arrow. Totuși, asta înseamnă haos. Înseamnă lipsă de pregătire. Sunt lucruri care nu ar fi trebuit să se întâmple, sau cel puțin nu la o asemenea scară, pentru că nu mi se pare normal ca ditamai conglomeratul mediatic să-și relanseze linia de reviste încercând să arunce căcat în perete, așteptând să vadă ce se lipește.
O chestie semi-bună au făcut totuși de la relansare, anume banda digitală. Nu numai că au fost una dintre primele edituri care să-și lanseze simultan titlurile atât fizic, cât și digital, chestie care-i însă limitată de prețul umflat artificial, de lipsa promoțiilor și a pachetelor, dar au și lansat o linie de benzi desenate lansate întâi digital*. Presupunerea mea este că aici a exilat Harras, editorul-șef, câțiva creatori pentru a-i păstra în staul în timp ce eliberează câteva locuri pentru prietenii săi de la Marvel circa 1990*. Nu este fondată pe nimic substanțial. N-aș zice că titlurile digitale sunt neapărat mai bune decât cele fizice. Dar sunt mai satisfăcătoare. Sunt ceva mai alerte*, mai diverse, unele au tentative de umor. Mi-ar plăcea să investească mai mult în ele, iar autorii să folosească formatul mai eficient. Că-i singura rază de lumină care mai radiază din DC.
Leave a Reply