Batman Incorporated #7

Băi ce-aș iubi coperta asta dacă nu ar fi bannerul ăla cu Arrow. Chiar dacă este spoiler pentru ultima pagină, ideea de copii criminali spălați pe creier mărșăluind pe străzi purtând simbolurile devastate ale autorităților supreme(în universul DC), mi se pare fantastică.

Aici era un avertisment.

 

Îmi place pagina asta din câteva motive. În primul rând e dovada supremă că Morrison nu mai scrie de ceva vreme pe droguri, pentru că se obosește să-ți aducă aminte și să explice chestii care s-au întâmplat acum un an. Pe de altă parte e dovadă că nici nu mai are încredere în cititori să fie atenți. Ceea ce-l face poate ceva mai entartaining la modul general, dar și mai banal. Oricum, nu-i vorba despre Morrison, ci despre Burnham.

Uitându-vă la cele cinci panouri o să observați niște lucruri. Poate prima dată vedeți contrastul dintre aww, ”sleeping baby” și trecerea bruscă la nekid man explodând din cadavrul unei balene, ceea ce crează potențial și tensiune, continuând apoi prin a-și rupe propriul cordon ombilical cu dinții, apoi smulgând capul unui om-rac și stând la plajă fără probleme într-un atac cu raze laser, ca în final să fie înconjurat de femei nu foarte îmbrăcate, sugerând poziție de autoritate*, stând într-o postură de ”Come at me bro!”. Așa că numai prin situațiile în care este prezentat domnul respectiv devine amenințător and shit, chiar dacă nu l-am fi văzut numărul trecut cum distruge vreo 4 pseudo-Batmen fără probleme. Și nu prea îi vedem fața, ceea ce-i mister și monstruos and like stuff. Dar nu asta-i interesant.

The Heretic* este mereu în centrul paginii. Care este o poziție de stabilitate*, sugerând că îl cam doare la bască de tot ceea ce i se întâmplă.

Se naște pocnind exploziv o balenă?

Meh.

Omoară armate de asasini?

Meh.

Are la dispoziție un harem de femei ”exotice”?

Meh.

Scopul lui e să-i fută viața lui Batman și lui Damian. Și din moment ce se cam uită în față și Damian e protagonistul poveștii, prin extensie și ție, cititorule. De asemenea, faptul că cele cinci panouri sunt orizontale, unele peste altele, se crează o linie verticală, sugerată și de panorile 2 și 3 în care mișcarea însăși este de jos în sus, care leagă diferitele ipostaze ale lui The Heretic. Linie verticală nu numai accentuează echilibrul compoziției, dar ascunde și multă energie potențială(ascensiune, cădere, dărâmare). Ceea ce spune că atunci când o să vina vremea să intre în acțiunea, are și cu ce.

Alin out.


Posted

in

by

Comments

One response to “Batman Incorporated #7”

  1. Lucky_Shark Avatar

    Wow! Frumos exercitiu hermeneutic, sesiunea te stimuleaza interesant :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.