Harap Alb Continuă

Povestea noastră cu Harap Alb continuă

După ce au dezbătut îndelung subiectul în bulele anterioare, toți de la Webcomics au așteptat cu sufletul la gură să apară primul număr al revistei Harap Alb Continuă. Acum că a apărut, și-au adunat fălcile de pe pământ și cu o nerăbdare soră cu panica s-au pus, alături de alte mii de fani, pe așteptat continuarea… Oare ce va păți Harap Alb în numărul următor? Cu aceste gânduri chinuindu-i existența, Lucky Shark s-a intersectat la biroul redacției cu Alin. Cu capul sprijinit de un maldăr de comicuri străine și vreo 3* cești mari cu zaț în ele, acesta a ridica alene capul și cu ochii abia mijiți a încercat să întrevadă creatura din fața sa.

Lucky Shark: No, salut, Aline, ce faci acolo?
Alin: Apăi uite tocmai am citit și eu Harap Alb Continuă.

LS: Și? E cel puțin la fel de proastă pe cât te așteptai?
Alin: Stai, stai, stai, orice s-ar spune mai încolo, vreau să se rețină că îmi doresc ca Harap Alb Continuă (HAC) să aibă succes. Vreau să-și sape un loc pe piață.

LS: Nici nu m-am gândit că n-ai vrea. În final, ceea ce ne leagă pe toți dorkșii îndrăgostiți de benzi desenate din România nu este nici locul de proveniență, nici vârsta, nici sexul etc., doar atracția și fascinația comună pentru tot ce e artă secvențială… Din punctul ăsta de vedere orice spui despre o creație românească îmi dau seama că nu are cum veni dintr-o problemă personală, ci pentru că în capul tău există un standard de calitate pentru orice creație de gen nou-apărută. Nu poți după ani de lectură să te entuziasmezi din orice – e prea mult circ în societatea din jur ca să te entuziasmezi din ceva mediocru la capitolul „spectacol”. Și oricât de naționalist ai fi, nu poți (și, sincer, chiar nu e datoria ta) să lauzi ceva doar pentru că raportând la viața BD românească, e… ok.

Alin: Pentru tot ce a făcut HAC până acum, exceptând produsul în sine, n-am decât cuvinte de laudă și nici nu văd multe moduri în care ar fi putut fi realizate mai bine. Nu e distribuită pe sub mână printr-o și pentru o rețea limitată de prieteni, cunoștințe și interesați ai genului, ci la punctele de difuzare a presei. Își acceptă statutul de obiect de consum prin prețul mai mult decât decent, fără a avea pretenția de „carte/revistă/album/obiect” de lux ori de (din start) colecție. Cultivă o comunitate online, nu numai de fani pasivi, dar și oameni care contribuie cu desene, cu fan-art ori fanficuri. Răspândește prin mediile sociale reacții despre revistă, încheagă fanii, îi face să simtă că ar conta oferindu-le mici atenții și interacționând cu ei. Să o fi lansat puțin mai repede, mie cel puțin mi se părea că hypeul trecuse de punctul culminant, și să ofere din start distribuție digitală lucrurile chiar că ar fi stat la superlativ.

LS: Wow, Marvel de România?? M-am gândit la paralelă fix pentru că vin din marketing, iar marveliada mă dezgustă la nivel calitativ. Până la urmă, dacă insiști suficient de mult și aduni din jur, pescuind dintre fani, cei mai talentați oameni, produsul poate crește calitativ suficient de mult în 6-12 numere astfel încât să nu piardă din restul fanilor, mai puțin convinși de utilitatea banului dat. Asta în ciuda produsului, poate, ceva mai… decalat calitativ față de media țărilor cu tradiție în vânzări de comicsuri.

Alin: Da, dacă are succes, cred că este posibil ca reușita măcar să atragă alte inițiative, acum beneficiind de experiența lor și știind cum se realizează lucrurile pe partea asta. Dar pe de altă parte, un eșec ar însemna, inevitabil, ceva fatal pentru banda desenată românească.

LS: Eșecul ei nu cred că ar reprezenta ceva fatal, pentru ceva în moarte clinică nu ar fi decât scoaterea cablurilor din priză… Că e din greșeală, că e voit, nu ar fi decât un gest umanitar pentru BD-ul românesc. România are acum ocazia să-i scoată cablul din priză BD-ului comercial românesc. Tot ce trebuie să facă este nimic. Dacă nu o să mai citească numerele următoare, dacă o să se mulțumească să critice doar din invidie, fără nimic constructiv sau abonament încheiat, HAC va eșua, dând lovitura finală unei industrii fără mari perspective de a pătrunde la sate.

Alin: Păi de aia aș vrea să zic vreo două vorbe despre revista asta, nu neapărat că-mi pasă mie deosebit de mult de ea, de cei care o fac sau de cei care sunt sau or să fie fani; eu-s perfect mulțumit să-i citesc colaborările lui De Crecy cu Louvreul sau adaptări la The Shadow of the Torturer care ajung să fie niște copii de Sandman super dubioase, dar glorioase, într-un fel foarte pretențios. Ba chiar mi-ar plăcea să și scriu despre ele, dar vouă nu vă pasă de așa ceva. Așa că dacă vrem dialog și discuție și analiză în banda desenată trebuie să urmărim curentul.

Pe bune, ce pot să zic? Cumva a reușit să aterizeze la limita aia a competenței de nu-mi lasă absolut nicio impresie, nu-mi stârnește niciun interes. Fu ca un consult la doctor. Așteptare multă, incomodă într-un loc steril și neprimitor. De aceea am nevoie de ajutor. Mult ajutor. Așa că ne-am strâns mai mulți să ne dăm cu părerea referitor la bandă. De dragul coerenței încetăm nițel discuția. Să-ncepem, deci:

Scriitura-i cam amatoricească. Acum, poți avea două tipuri de scriituri amatoricești, aia adolescentină, violetă, și aia banală. Scriitura violetă irită pe mulți, dar unii, printre care mă și număr, o degustă. Măcar are o savoare aparte și personalitate, creează o atmosferă. Aici narațiunea, recitativul mai exact, n-are niciun scop pentru că adresează fix ceea ce-i în cadre, fără să confere informație în plus sau să interacționeze cumva cu imaginile sau să ajute la stabilirea unui ton. E acolo, pur și simplu. Pentru că cine a făcut letteringul să muncească mai mult d-aiurea. Pentru că pitong.

Grafica e bunicică parțial, în ceea ce privește personajele, dar și animalele, care sunt expresive, atât în mimică, dar și în gestică. Spațiile în schimb sunt neconvingătoare, pustii, repetitive și plictisitoare. Ca niște decoruri de teatru realizate fără multă imaginație. Se contopesc unele în altele și nu apare senzația traversării lor.

Culoarea nu mă distrage prea mult ca în cazul altor apariții, cu excepția a vreo două panouri nici caracterul photoshopat și airbrushuit nu-i deosebit de neplăcut, cu toate că putea să fie făcut mai original. E nițel aiurea utilizarea instrumentelor ăstora împreună cu hașuri pentru umbrire, valorație. Una din ele, preferabil hașura, ar fi fost de ajuns. Sau fără umbrire valorată. În fine. Nici letteringul nu-i rău. E inexpresiv, cam din topor, nu prea își pune problema unui design mai larg al paginii, al compoziției, norii de gânduri sunt realizați aiurea (ar trebui să arate ca niște nori), dar nici nu au din start un efect neplăcut, dialogul este ușor de citit și de parcurs într-o manieră coerentă

Trecem peste estetica aia de Maduriera-lite care reușește să răpească orice ambiguitate și savoare ar putea păstra universul original, care ok, cică numai așa puteam aduce puștimea să-l citească. Eu am dubii, dar în fine. Fiul de Crai e din start musculos și eroic în aspect, ceea ce erodează din traseul inițiatic al basmului. Spânul are mustață. Și arată precum cel mai evident personaj negativ posibil. Iar Gerilă este super manly și epic. Raportul dintre etic și estetic și rodarea, fie prin inversare, fie prin introducerea de subtilitate și nuanță, relației clasice de bun=frumos și uman, iar rău=grotesc și himeric este unul dintre cele mai importante elemente ale Poveștii. Ceea ce începe să nu se regăsească aici, fiind în consecință mult mai subțirică decât ar fi putut fi.

Per total eu nu prea pricep de ce nu au început cu partea de continuă, din start. Povestea originală o cunosc destul de bine și nu văd multe surprize, realizarea grafică e numai competentă și banală stilistic, spre deosebire de alte eforturi mai vechi care numai și pentru aspectul acesta meritau. În schimb, chiar dacă nu mi-aș spune entuziasmat pentru episodul 4, sunt cel puțin curios să văd contribuția lui Marian Coman.

LS: Aha. Mno, te-ai cam lungit cu vorba și n-a prea mai rămas loc pentru restul oamenilor, inclusiv subsemnatul. Așa că stați cu ochiul pe feed(ne aveți în feed, așa-i?) pentru recenzia rechinului.