De ce este The Dark Knight un film prost

Poate cam o dată pe săptămână o să vorbesc despre altceva în afara benzilor desenate. Probabil mai rar. O să încerc să rămână despre adaptări sau oricum, lucruri cel puțin tangențial legate, dar nu promit.

Este vorba despre The Dark Knight, filmul din 2008, nu The Dark Knight Rises, pe care nu l-am văzut și nu o să-l văd prea curând. Ca atare, nu o să fie o recenzie, cât de recenzii sunt scrierile mele, ci o colecție de puncte despre filmul lui Nolan. Competențele mele în analiza mediului filmic sunt chiar mai restrânse decât în a benzii desenate, dar fac o încercare:

  • O primă chestie care nu trebuie uitată este că The Dark Knight e un film de la Hollywood, este un produs, iar scopul lui constă nu numai în a împinge funduri spre scaunele cinematografelor, dar și a face acele funduri să cumpere cisterne de suc ori popcorn cu posterul filmului imprimat pe ele, apoi jucării și tricouri și șepci, iar în final versiunea de Blu-Ray a filmului pentru a-l revedea acasă din nou și din nou. Din punctul ăsta de vedere s-a achitat. Faptul că nu numai a reușit, dar a și reușit asta fiind o creație lipsită de umor, plăcere ori umanitate este ceea mă surprinde.
  • The Dark Knight este un film profund adolescentin. Și chiar mai rău de atât, este marcat de adolescența masculină. În parte pentru că supereroul este un concept care-i ridicol înafara fanteziilor de putere ale băieților ce n-au devenit încă bărbați. În parte pentru că are intensitatea și ambiția specifică vârstei. Ceea ce-i oferă o energie rară, îl face să neglijeze anumite clișee ale filmului de acțiune nord-american. Dar numai o parte și în principal legate de structura filmului, pentru că el în sine este tot un ”cock-fest” concentrat în jurul eroismului bărbaților și sacrificiilor lor, femeile rămânând, ca întotodeauna, doar obiecte care să-i motiveze.
  • Vrea să răstoarne ordinea. Are furia aia care vine din măruntaie de a nu respecta rigorile presatbilite și de a aduce obiective proprii. Alții oamenii înafara echipei lui Nolan/Goyer l-ar fi păstrat pe Two Face pentru partea a doua. Altă echipă de scenariști s-ar fi menținut mai aproape de structura standard a scenariului de Hollywood. Alții poate nu ar fi riscat sacrificând iubita protagonistului și nu i-ar fi transformat unul dintre puținii ”prieteni” în antagonist la jumătatea poveștii. Și este foarte bine asta. Merită lăudat numai pentru temeritatea de a face ceva original și cu atât mai mult cu cât e ceva ce a prins.
  • Rezultatul este însă un monstru al lui Frankenstein juvenil. Juvenil pentru că deși traseul clasic este desuet și prea ”de film”, el descrie totuși o maturizare, o creștere, trecerea peste traume interne. The Dark Knight îndeplinește fantezia unui adolescent emo care-i trist că nu-l apreciază ce-i din jurul său. Și e celebrată. Iar traseul tensiunii e deranjant. Obosește, mai ales într-un film lung de 152 de minute. Nu e haotic. Following a fost haotic. Dark Knight se simte de parcă după primul punct culminant a început să ruleze un al doilea film în paralel.
  • Este un film care se ia foarte în serios, dar nu oferă același beneficiu și publicului. Personajele stau și își discută ori explică fiecare acțiune neîncetat, de parcă privitorii ar avea capacitățile de comprehensiune ale unor nevăstuici. Distribuția vastă și foarte talentată este irosită, cu evidenta excepție, în scene lungi, uneori energic, dar superficial, filmate, ce constau din diferite monologuri, câteodată întrerupte de replicile altui personaj. Întreruperi care n-au alt scop înafară de a crea iluzia că acele monologuri nu sunt așa ceva, ci discuții aprinse. Sau măcar discuții.

    Batman 429(A Death in The Family) – Jim Starlin și Jim Aparo
  • Bruce Wayne nu poate să aibă momente de introspecție, nimic nu se sugerează la nivelul acesta prin montaj, alegorie vizuală, prin construirea cadrului. Ceea ce nu este explicit este explicat și interpretat de cineva, deci explicitat, de obicei de Alfred ori Rachel, până când toată substanța poveștii este excavată din scene, rumegată, malaxată și procesată.
  • Există pe pământul ăsta filme în care dialogul în exces este necesar. Filme de Charlie Kauffman de exemplu, dar chiar și ele sunt presărate atât cu imagini puternice, cât și cu momente filmice subtile, care fac uz de întreg potențialul mediului. Iar filmele alea vorbesc, în sensul că au chestii foarte interesante de spus, în general despre creație artistică, rolul artistului în societate, sexualitate, relații, mintea umană, identitate, despre oraș, atât ca loc fizic dar mai ales conceptual și despre efectul pe care citadinul îl are asupra celor menționate înainte. Sunt filme care abundă în intertextualitate, care se pliază asupra lor înselor, care operează cu concepte complexe, dar niciodată nu abandonează umanitate și sensibilitatea. E nevoie de multă vorbărie ca totul să fie oferit și prezentat cum trebuie. The Dark Knight este despre mai nimic, iar dialogul în mod cert nu relevă ceva în plus, însă paradoxal cred că e prezent în cantități mai mari decât într-un film de Kauffman ori Sorkin. Și mai slab. Doar face puținul care se găsea deja mai ușor de digerat. Sau mai plictisitor. Iar asta cred că e în cea mai mare parte bina lui Goyer.
  • Apare totuși un motiv puternic al dualității, Dark Knight/White Knight, haos care se opune ordinei, vreo două alegeri binare pe care personajele sunt forțate să le facă, câteva motive vizuale care reprezintă asta, dar fără să construiască către ceva anume. Poate, doar în urma unor acrobații mentale, să fie văzut ca alegorie pentru Statele Unite post 11/09/2001, dar una confuză și viciată, care ar gira The Patriot Act. Ceea ce ar fi chiar mai dăunător filmului.

    The Long Halloween – Jeph Loeb și Tim Sale
  • Are secvențe de acțiune fenomenale. Pfister și Nolan se pricep de minune să le filmeze, mai ales pe cele care implică vehicule. Sunt atât de energetice și complexe fără a fi prea complicate. Toată coregrafia, pasul exersat și montajul alert fac în secvența de deschidere o adevărată mașinărie Rube Goldberg ale cărei componente se întâmplă să fie camioane și bănci și oameni, iar efectul nu este altceva decât spectaculos. Poate spune ceva calitatea asta la Nolan de a aborda frumos aspectele mecanice, dar greoi pe cele umane. Scenele de luptă sunt mai puțin fericite, totuși. Pentru că dacă nu poți prezenta serios și clar un bărbat în armură caftind alți bărbați, atunci o să o prezinți numai serios.
  • Iar de aceea, pe lângă faptul că și joacă, nu doar recită, Jokerul este un personaj dintr-un alt film, dar doar atunci când nu împarte scena cu Batman*. Dintr-un film mult mai bun. Dintr-un film ai cărui creatori nu sunt speriați de diferitele fațete ale materialului pe care îl prelucrează. Creatori care nu se tem să arate un personaj ieșind dintr-un spital îmbrăcat în soră medicală, luptându-se cu un comutator artizanal parodiind scena eploziei ”cool”. Nu o să mă plâng de incoerența personajului, și de comptența sa imposibilă, pentru că-i fascinantă și aproape metatextuală și cel mai bun lucru legat de film*. De parcă ar fi în stare să pășească între scene, de parcă Rosencrantz şi Guildenstern ai lui Stoppard ar fi luat locul celor ai lui Hamlet și ar face ravagii în piesa bardului. Iar mesajul său scris cu stacojiu pe geamul translucid este adresat întregii pelicule. Doar că din nefericire nu este ascultat, ba chiar atacat. Cum îndrăznește să nu fie serios?
  • Singurul lucru mai demn de jenă decât faptul că protagonistul se îmbracă în liliac e că filmul vrea să trateze cu maxim de seriozitate acest aspect. Vrea ca publicul să ia în serios lumea sa fictivă, cu eroii săi ficționali, cu problemele sale false, în care nimeni și nimic nu oglindește realitatea. Două ore și jumătate prinde publicul într-un spațiu de întuneric, neplăcere și lipsă de haz, cu auto-ironia personificată într-un antagonist, fără să spună nimic ce ar putea să stârnească vreo curiozate, fără să informeze ori comunice  despre ceva, nici măcar despre mașinăriile care par să fascineze regizorul, cu atât mai puțin despre ceva personal, din simplul motiv că așa vrea să fie. Nu oferă nimic decât ocazia să cugeți asupra lui. Iar rușinea asta față de ceea ce este, dar nu față de ceea ce face, ”egoismul” și dorința de a părea profund propunând cu gravitate banalități*  sunt alte trăsături legate de adolescență.

    The Killing Joke – Alan Moore și Brian Bolland
  • În părți este un altfel de film de la Hollywood. Este mai ambițios. Este mai formalist. Are chiar și niște aproximări de teme, exprimate prin motive și simboluri; dar asta oferă numai senzația că ar fi despre ceva. Cine joacă o face foarte bine, iar cei care recită, recită frumos. Când nu este vorba de schimb de pumni este filmat coerent și chiar incitant. Nu prea respectă structura clasică de trei acte. Dar doar pentru că este puțin diferit, nu înseamnă că este genial. Sau foarte bun. Sau bun. Înseamnă că este interesant. Ideea că structura ar fi de vină pentru proasta calitate a majorității filmelor de la Hollywood e superficială, dar nu la fel de superficială ca cea că un film care nu o respectă capătă automat puncte.
  • Atunci când iese din tiparul filmului de acțiune de la Hollywood, cu diversitate tonală, personaje tipice, momente plăcute, satisfăcătoare și intră pe teritoriul filmul de gen intens, serios, crud, care de asemenea nesocotește formula hollywoodiană pentru succes dă nas în nas cu filme precum Taxi Driver și Apocalypse Now, Full Metal Jacket și Platoon, The Thin Red Line, The Wrestler, There Will Blood, Point Blank, Chinatown și The Deer Hunter(ca să nu mai vorbim de filmele de gen făcute în afara Statelor Unite). Iar oricât de impresionantă ar fi prestația lui Heath Ledger, oricât de atrăgător ar fi stilul în care e filmat, oricât de mișto ar fi să poți arăta către un film cu Batman și să zici că uite, nu mai e pentru copii, e serios și violent și trebuie să te chinui un pic să înțelegi ce se întâmplă*, asta nu schimbă cu nimic faptul că filmele alea aveau un motiv să fie astfel, The Dark Knight, nu, iar asta îl face pretențios, un experiment reușit doar comercial.

PS: Titlul este o exagerare. Dacă păstrăm contextul corect The Dark Knight nu este un film prost. Este unul chiar bunuț. Poate chiar ceva mai valoros din vreo două puncte de vedere decât majoritatea filmelor de acțiune de acțiune scoase de Hollywood(cu toate că asta nu spune prea mult). În mod cert mai mult decât cele cu adevărat de succes și populare. Iar dintre toți regizorii contemporani Nolan reușește cel mai bine spectacol. Dar experimentările sunt confuze intern, în final este la fel de superficial ca restul, iar pe deasupra e și neplăcut fără a avea motiv să fie.


Posted

in

by

Comments

12 responses to “De ce este The Dark Knight un film prost”

  1. Catalin Avatar
    Catalin

    Iată o analiză bine articulată şi susţinută argumentativ la care subscriu pe jumătate sau asupra căreia nu-mi dau asentimentul pe jumătate (cum vreţi), care aduce în lumină elemente difuze sau suspicionate de echivoc ce compun caroseria lui The Dark Knight. Cum aprecierea lui Alin pare a fi constituită pe principiul antinomiei, am speranţa că ea nu va supăra pe adulatorii frenetici ai francizei Batman imaginată de Nolan & co, nici pe detractorii consecvenţi ai acesteia iar paradoxurile se vor fi conciliat. (panoul cu Jokerul “sometimes-one-way-sometimes-another” este minunat şi edificator)

    Nostim cum această rubrică se intitulează “colţul vesel” însa tonul general al sintezei nu este nici pe departe unul râzacios (nu că ar fi imperativ necesar). Rămâne, totuşi, adresată întrebarea: why so serious?

    1. Alin Avatar

      Eu sper că a trecut destulă vreme de la film încât să nu-i mai pese nimănui, cel puțin nu la modul visceral.

      Habar n-am de ce am numit colțul vesel categoria asta. M-am gândit la un spațiu retras și restrâns unde se adună multe elemente eterogene. Dar nu-i atât de sobră recenzia 😛 Nevăstuică este un cuvânt foarte amuzant.

  2. raluca z Avatar
    raluca z

    http://sevencamels.blogspot.ro/2011/09/dissecting-sequence-from-dark-kinght.html

    Nu am vazut filmul de la un cap la altul insa ce spune tipul si modul in care sunt argumentate problemele scenelor de actiune, da dovada de regie proasta. Cel putin pentru acele scene.

    1. Alin Avatar

      Cred că mai degrabă montaj și cinematografie slabe. Dar în principiu da. Chestia e că din ce-am citit pe Nolan îl interesează mult mai mult detaliile tehnice (tip de film, lentile și alte lucruri de care eu nu am habar). Ar mai fi și alți oameni pe acolo care ar trebui să se ocupe de coerență.

      În fine. Nu știu dacă-i intenționat confuză scena, dar se potrivește cumva în ansamblul filmului. Amu, nu prea vreau să-i fac apologie că situația se putea rezolva mult mai elegant și mai puțin confuz, dar scena aia nu trebuie să fie musai alertă și cinetică ci să trezească axietate(de unde faptul că nu știm poziționarea lui Harvey Dent în raport cu exteriorul). Dar alte aspecte sunt greșeli, e adevărat.

      Edit: Și-am uitat să zic că măcar nu-i CGI ci bucăți de metal care se izbesc și good-old-pyrotechnics. Ceea ce una la mână, e satisfăcător ca dracu(Dacă ai mintea unui băiețel de patru ani. Și eu am.) și doi, nițel face totul scuzabil, că nu-mi imaginez să fie deosebit de ușor să faci coregrafie coerentă cu camioane și tiruri. Oricum, problema stă în intenția originală și în faptul că au pornit pe calea asta de la început.

  3. krossfire Avatar

    O analiza pertinenta si articulata la care nu subscriu deloc 🙂

    Presupun ca o parte din nemultumire vine si din studierea mai atenta a materialului sursa pe care Nolan l-a respectat aproape exclusiv la nivel de atmosfera si detalii 🙂

    Trilogia are inca fani viscerali, fiind totusi cam cele mai bune filme cu Batman facute pana acum (mult peste Burton sau aiureala lui Schumacher). Ar merita vazuta toata trilogia cap-coada, pentru ca o parte din nemultumirile tale s-ar fi rezolvat in primul film (Batman Begins), The Dark Knight fiind al doilea din trilogie. Primul explica cumva obsesiile lui Batman si trecerea de la erou circumspect la erou usor obsedat.

    1. Alin Avatar

      Noh, n-are multă treabă cu materialul sursă. Recunosc că-s medii diferite și interpretări diferite. Oricum, materialul sursă ar fi vreo 1500 de reviste de benzi desenate + câteva zeci dacă nu sute de romane grafice. Cam greu să respecți sau chiar să sintetizezi așa ceva.

      Batman Begins mi-a plăcut ceva mai mult, cred. L-am văzut și mai de mult, iar pe el nu l-am revăzut în timp ce la Dark Knight cred că m-am uitat de câteva ori. Poate să fie ceva mai mulțumitor ca trilogie, iar toate trei puse cap la cap să formeze un traseu(ținând cont de ce-mi amintesc din primul și ce am citit despre Rises), dar tot mi se pare cam din topor făcut.

  4. Lotus Avatar

    “Singurul lucru mai demn de jenă decât faptul că protagonistul se îmbracă în liliac e că filmul vrea să trateze cu maxim de seriozitate acest aspect.”
    Păi şi în benzile desenate, despre care scrii? Cum sunt personajele?

    1. Alin Avatar

      Stai să-ți arăt un panou care face furori printre fandomul comicsofil. Zero pretenție la realism. Și-i glorioasă(mă rog, nu din cauza panoului cu vaca).

      Amu, sunt și benzi ai căror autor sunt obsedați să facă supereroii cât mai realiști ori serioși, dar în general alea nu-s benzi bune.

      Alfel, da, personajele sunt ridicole. Dar poți să-ți asumi chestia asta și să faci lucruri mișto cu ele în loc să încerci să azvârli ”realism” și violență, că poate poate devine ceva mai credibil că un om ar lupta mai bine împotriva crimei dacă se îmbracă în liliac. Sau dacă-și trage chiloții peste nădragi.

    2. Lotus Avatar

      Na, acum am înţeles ce zici.

      Atunci ar fi două abordări viabile.

      Prima: univers ficţional cu pretenţii zero la realism dar cu rol de satiră. Se adresează unui public matur. Exemple: Your Highness.

      A doua: univers ficţional care se ia în serios. Asta înseamnă că e credibil în contextul lui şi NU al lumii noastre reale. Adică keep dreaming, genul de lume în care copilul se pierde şi cu care se identifică, tărâmul poveştii, al fanteziei. Exemplu aici: Star Wars.

      Iar tu îl acuzi pe Nolan că a încercat un mixaj între universul imaginar al super-eroului şi lumea noastră reală. Aici îţi dau dreptate, rezultatul e cam ciudat, senzaţia e una apăsătoare. Poate că a încercat nişte ironii politice dar subscriu, mi-ar fi plăcut şi mie o altă perspectivă.

  5. Lucky_Shark Avatar

    Subscriu și eu la ce spune Alin, dar doar pe jumătate. Nu de alta, dar eu țin minte doar jumătate din argumentele lui, și toate sunt negative. Alea pozitive… Nu știu, poate.
    Când am văzut filmul (de mult), mi s-a părut extrem de prost. Acum îmi pare rău că nu m-am uitat mai atent, ca Alin – m-am limitat doar la a constata că Hollywoodul a luat-o razna. Cam atunci am încetat să mă mai uit la filme de Hollywood inspirate din lumea comicsurilor fără o mare doză de precauție prealabilă.
    Universul lui Batman de aici mi s-a părut atât de artificial încât nici 150.000 de Batmanuri BD cu copertă sau ce mai vreți voi nu mă pot convinge că acest film e artă în sensul pe care eu îl atribui cuvântului. Și totuși, această producție continuă să adune note excelente pe siteuri de profil (imdb, de ex.). Puține filme atât de proaste au ajuns să aibă un succes atât de mare. Aștept cu nerăbdare rezultatele testului timpului.
    Aș face un pariu că nu o să mai fie considerat aproape deloc cool în 50 de ani. Francizarea se pare că a stors și ultima picătură de sânge dintr-un personaj ce vrea să fie liliac. Această filosofare pe tema lui Batman depășește limitele de înțelegere a plotului pentru extrem de mulți oameni. Și e păcat. Că Batman e cool. Povestea asta nu e. Dar cine știe, poate că asta e… ca să înțelegi filmul ăsta, poate că trebuie să-l revezi de vreo 8 ori.
    Din păcate, am și eu limitele mele.
    La un moment dat, sper ca cineva să spună stop și să stabilească ce e cu adevărat Batman și ce e masturbare comercială grotescă folosindu-te de supereroi în colanți luați foarte în serios.
    Sună dur ce spun poate, așa că o să recunosc. Dacă eram copil, probabil că îmi plăcea foarte mult ciudățenia filmului. La adolescența mea, un film atât de bine construit, pe trend și cu efecte speciale excelente m-ar fi dat pe spate.

    Așa că în concluzie, îmi propun în 5 ani să mă așez în fața plasmei de un catrilion de inci din sufragerie și să mă uit la trilogie.
    Poate că așa o să-mi placă, mai ales că între timp voi fi văzut alte 12 filme pe linia asta care poate că vor fi mai reușite. Și poate că dacă mă uit la toate, o să înțeleg și porcăria asta.
    Cred că sunt pur și simplu prea bătrân ca să nu mă enerveze succesul unui asemenea film :)))

  6. Lucky_Shark Avatar

    Dacă aș scrie pe IMDB un comment despre acest film, cred că așa ar fi :)) L-am găsit pe net, i-am dat că mi-a folosit, mi-am făcut datoria pe seara asta.

    142 out of 250 people found the following review useful:
    Huh?, 13 October 2008

    Author: Shiddy from USA=WIN
    *** This review may contain spoilers ***

    Normally, i don’t write reviews for movies, because there are so many already. That said, after reading through some of these, i couldn’t help myself.

    First of all, the story was just plain ridiculous.. The Joker, who doesn’t care about money, fame, or pretty much anything, for that matter, manages to set up some of the most elaborate hostage situations ever put on film.. How? where on earth does he get the funding for all the explosives and whatnot? He kills (or has killed) half a dozen people in the opening scene. If he’s such a maniacal psychopath, why does he only kill his cohorts in the bank robbery, and why even rob the bank in the first place, if he’s just going to destroy the money? Couldn’t he have just blown up the bank instead, and saved everybody some time and trouble? He manages to get to Harvey Dent in the hospital, simply by dressing as a nurse?? and everyone is evacuated except Dent?? the D.A .(kind of an important person)

    Heath Ledger died, yes that’s sad and all.. but a posthumous Oscar is silly! The Joker has absolutely no background to his character, apart from 1 story about his father… so, what happened in the 1st Batman is the actual story? Okay, so then why is he a completely different character than Jack Nicholson’s?

    Even comparing this movie to the likes of The Godfather, The Good, The Bad, and The Ugly, Pulp Fiction?? You gotta be kidding me…

    Seems to me the 10/10 reviews are just hardcore Batman fans, who don’t seem to notice that Christian Bale’s voice changes throughout the movie, Bruce Wayne speaks fairly clearly, but when he puts on the Batman suit, he suddenly sounds like an 80 year old man with emphysema??

    I won’t even go on, because this has all been said before.. this will be buried in 200+ pages of reviews, so who really cares, right? Just keep shelling out $$$ to Hollywood, so they can make more movies with crappy endings.

    Batman Begins was just okay, and 10x better than Dark Knight.. You people saying this is the best movie ever made should have your head examined!

  7. Alin Avatar

    Willy Wonka dixit.

Leave a Reply to Lucky_Shark Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.