New Gods (și cam tot ce înseamnă Fourth World desenat de Kirby)
New Gods este singura bandă pre-Crisis și îmi permit să o aduc în discuție din două motive. În primul rând nu are prea multe tangențe cu universul de bază, inițial fiind propusă ca o serie de sine stătătoare și deținută de Kirby. Iar apoi, e în halul ăsta de bună încât nu îmi permit să nu o menționez, mai ales că nu cred că voi face un top similar cu benzi mai vechi de `86.
Kirby a creat limbajul benzilor cu supereroi. Panouri dinamice, perspective distorsionate, oarece exagerare a musculaturii, a mimicii și gesticii personajelor, plus perfecționarea multor elemente grafice(Kirby dots, linii de mișcare, bule de contact etc.). Însă el a mai adus ceva esteticii benzilor acestora, ceva ce s-a pierdut din stilul Marvel (și al benzilor cu supereroi în general), când s-a preferat realismul de poster al lui Frazetta adus de John Buscema, apoi cel al lui Neal Adams. Kirby s-a mai lăsat pradă unui exces artistic, dorinței de a desena din rațiuni, poate nu pur estetice, dar în niciun caz pentru a ajuta narațiunea imediată, ci pentru a-și face cunoscută viziunea asupra lumii. Și pentru că îi place cum arată.
De asemenea, după ce s-a întors din război, opera sa a avut mereu un substrat umanist. De la reinventarea benzilor romantice la începutul anilor `50 (Da. Asta s-a întâmplat.), la populrea universului Marvel cu monștri eroici, cu antagoniști ambigui și cu minorități necaricaturizate(e un lucru destul de important), până la opera de față, această tendință nu a făcut decât să crească.
Iar Kirby în epoca de bronz (anii 70-80) a adus la paroxism caracterele astea, dând naștere unor povești deosebit de personale mascate sub formula benzilor cu supereroi care totuși nu arată și nu se citesc ca nicio altă astfel de bandă, nici măcar ca cele care încearcă să le imite pentru a-i plăti tribut.
The Fourth World este tentativa oarecum reușită a lui Kirby de a fabrica o mitologie clădind un maniheism evident între două planete care-și duc răbobiul milenar și pe Pământ. Nu există decât foarte puțină ambiguitate, însă locul complexității este luat de puritate și forță. Personajele negative sunt malefice, cele bune sunt virtuoase, însă e ceva viril, satisfăcător și natural în conflictul foarte bine susținut din punct de vedere al tensiunii. Personajele negative sunt intimidante și chiar originale în trăsături, afișând fie un sadism rar întâlnit(Granny Goodnes FTW!), fie o răceală calculată care stârnește un soi de admirație. Cele pozitive au o inocență care face intrarea lor în luptă cu atât mai tristă cu cât devine mai clar că vor ieși schimbate și degradate.
Iar estetica pătrățoasă, cu personaje puternice și bizare încleștate în luptă, cu panouri mari și culori îndrăznețe și pete de cerneală, poate nu produce cele mai bune exemple de secvență din perioadă(aici tre` să te uiți la Steranko și Eisner), dar în mod cert dă naștere celor mai interesante imagini din epocă și chiar din întreaga istorie a benzii desenate. Are calități suprarealiste, presărate cu o simbolistică complexă și nu întrutotul explicată care fascinează, dar în același timp trimite la realitatea perenă și tristă pe care vrea să o captureze.
Toate benzile din linia asta sunt meditații asupra războiului, asupra necesității lui și a celor prinși în el, totul redus la dimensiuni ancestrale, mitice, astfel încât mesajul să-i fie raportabil indiferent de eră. Singura problemă, în cazul meu cel puțin, e partea de scenariu realizată un pic cam brut, chiar pentru perioada în care a fost făcută. Dar asta nu poate sta în calea măreției.
PS: Știți chestiuța aia numită Star Wars? Kirby l-a întrecut pe Lucas în câteva elemente cheie(I am your father!).
Leave a Reply