Starman
de James Robbinson(scenariu), Tony Harris și alții(artă în creion)
În Starman este vorba despre un tânăr, Jack Knight, fratele său mai mare și tatăl lor. Tatăl are o afacere, mai mult o datorie, față de care Jack este dezinteresat, însă David mai mult decât pasionat. Însă atunci atunci când David moare, dar nu dispare din bandă, prestând meseria moștenită, este rândul mezinului să preia frâiele și să ducă mai departe tradiția. Să devină un supererou.
Una dintre temele care îmi înmoaie genunchii de fiecare dată e relația dintre părinți și copii, în special cea dintre tată și fiu. De fapt tema întregii benzi e relația în sine. Relația dintre oameni și orașul lor, relația dintre oameni și istorie lor, dintre prezent și trecut, relația dintre prieteni, dintre colegi, dintre frați, dintre artă și viață și da, paternitatea este una dintre legăturile explorate cel mai puternic, sub diferitele ei aspecte. Biologic, inițiatic, un pic oedipian și nu numai prin prisma lui Jack Knight și a tatălui său, primul Starman.
Iar baza întregii seriei o reprezintă tocmai explorarea acestor relații. Sigur, cam ca în orice serial de asemenea lungime apar conflicte suprapuse care cresc în magnitudine cu diferite ritmuri, apar fire narative alternative care se întrepătrund cu cel principal, iar totul e realizat bine acompaniat de o artă care reușește de cele mai multe ori să captureze foarte bine emoțiile personajelor, atmosfera mediului și arhitectura deco(<3) a orașului. Orașul este cheia de boltă a benzii pentru că pe parcusul narațiunii capătă identitate, chiar personalitate și ajunge să se simtă ca un loc mult mai solid și real decât oricare alt oraș din universul DC, poate și pentru că în el se întrepătrude noul cu vechiul, istoria reală cu cea fictivă, devenind un nod pentru tot ceea e important în experiența umană.
Se aventurează în discuții referitoare la simbolistica supereroilor și la semnificația lor, chiar sunt presărate mici studii despre psihologia acestor personaje, iar Robbinson petrece un număr impresionant de pagini revitalizând unele din era de aur a benzii desenate, dar nicio poveste nu se simte cu adevărat ca una cu supereroi. Sunt povești personale, sensibile, despre oameni prinși în poziții de putere care le oferă anumite privilegii și responsabilități. Și cred că modul cum folosește benzile mai vechi pe post de mitologie, cum pune preț pe continuitatea unor eroi și a unor nume, aceștia devenind mai mult instituții decât persoane, cred că l-a influențat puternic pe Geoff Johns care este de ceva ani buni arhitectul principal al universului DC.
Leave a Reply