EC

Editura asta din 1949 până în 1954 sub William Gaines, Al Feldstein și Harvey Kurtzman care au editat și scris majoritatea titlurilor, a constituit cel mai important punct pentru banda desenată nord-americană, sub formă de revistă cel puțin. Niciodată nu s-a concentrat în același loc un asemenea număr de talente care să producă opere de calitate cu o destul de puternică agendă socială progresivă și nicio altă editură sau grup de benzi nu a comuntat, prin atitudinea afișată, munca efectuată și succesul avut, o asemenea schimbare în destinul benzii anglofone.

Ar merita câteva articole numai editura per ansablu. Doar dacă aș dedica un paragraf tuturor artiștilor care au colaborat mai des, aș umple prea multe foi. Chestia este că însă de cele mai multe ori numai de viziunea de ansamblu se discută. De aspectul social și umanist, de tematică generală a benzilor, de măiestria ilustrativă a artiștilor, de reacții stârnite precum CCAul. Iar asta din câteva motive. Influența pe care au avut-o asupra culturii populare le face ca retroactiv să pară destul de derivative, chiar dacă în benzile lor horror și SF apare The Twilight Zone sau The Outer Limits cu aproape un deceniu ca respectivele seriale să lovească publicul.(*)

Apoi nu s-au aruncat în continuitate sau în universuri persistente,  cu trei sau patru excepții nu au creat personaje memorabile, au publicat aproape exclusiv povești scurte care licitează destul de mult pe finalizarea printr-o întorsătură de situație școantă, iar în final, de multe ori nu există sinergie între grafică și cuvânt. Uneori pe pagină apare o luptă între arte, fiecare încercând să o întreacă pe cealaltă nu prin nuanță ci prin cantitate, sugrumându-se în acest proces, cu toate că cel sufocat este cititorul. Iar asta chiar mai multe decât se întâmpla la companiile concurente.

Benzile pe care le aduc în discuție un pic mai încolo reprezintă trei metode prin care excesul detaliului și al cuvântului a fost sublimat în ceva inventiv, destul de sofisticat și dornic să împingă banda desenată spre ceva mai mult decât ”entertainment” destul de editorial și polemic, ci o formă de artă care nu plătește tribut altora, croindu-și propriul drum și propria gramatică.

Ele sunt doar acele pe care le găsesc mai puternice ca opere discrete și cele mai inventive, cele care la aproape șaizeci de ani de la aparițe se simt ca tocmai ieșite de sub tipar. Nu sunt singurele asemenea exemple, dar n-ar trebui să uităm sau să ignorăm lucrurile realizate prin benzile care acum simt patina timpului*. Un adevărat val în aproape-alternativa nord-americană a fost modelat după cele realizate de EC Comics**, chiar de către mulți dintre colaboratorii defunctei companii. Benzile de la Warren care au urmat formatul, în special, au adus o infuzie de artiști noi, atât nord-americani cât și filipinezi sau japonezi și au sedimentat talentul unuia dintre cei mai importanți editori ai lui DC comics, Archie Goodwin. O semnificativă parte dintre artiștii cei mai prolifici au migrat spre Marvel, mai puțin spre DC, în principal ca tușeori, Wallace Wood reimaginând costumul lui Daredevil în versiunea actuală și punând la punct noi ghiduri de reprezentare a personajului.

EC a fost o inspirație majoră pentru artiștii primelor comixuri, iar dispariția ei a fost unul dintre lucrurile care i-a impulsionat să se pună pe treabă. Nu numai că narațiunea grafică din Watchmen este o punere în practică a tuturor lecțiilor ce puteau fi învățate studiind acele titluri, dar conține chiar și un tribut adus acestora***. Iar analogii lui Moore, poate toate benzile deconstructiviste, care îi sunt baza a mai bine de trei sferturi de carieră, inclusiv Watchmen, nu ar fi fost posibili fără parodiile din Mad. O doamne, nu am spus nimic despre Mad!****

Și cred că merită un pic de atenție chiar și copertele care pe lângă faptul că sunt realizate cu mai mult gust decât au fost copertele de bandă desenate dă gen până chiar acum câțiva ani, sunt și unele dintre cele mai imitate din industrie lăsându-și amprenta asupra generații întregi de cititori și viitori artiști. Câteva exemple aici.

PS:

Pentru că la momentul de față EC este echivalentul unui abandonware, Internețul este plin de bloguri ce găzduiesc scanări ale benzilor lor. Cum ar fi adaptarea asta făinuță după o poveste de Ray Bradbury, care a mai interacționat cu dânșii în mai multe ocazii.