Profesionalismul înseamnă aderarea la un set de reguli și practici comune al căror scop este în principiu creșterea eficienței realizării unui produs sau în oferirea unui serviciu. Problema apare atunci când respectivele practici se formalizează excesiv, se birocratizează, ceea ce face ca profesioniștii să devină interschimbabili, iar profesia, mai ales din punctul lor de vedere, să-și schimbe punctul focal de pe rezultatul final, ceea ce i se oferă clientului, către completarea unor detalii diminutive.
Ce vreau eu să spun, nu este că în mainstream lucrează profesioniști, iar în alternativă amatori sau profesioniști proști (*). Exceptând ramuri foarte îndepărtate ale alternativei/independenței/avangardei majoritatea reprezentanților artelor comerciale fac un act de comerț(duh!) și respectă o serie de rigori. Chiar și în afara mainstreamului se fac lucruri ”pentru că așa se fac”; exceptând atunci când nu. Nu, diferența dintre mainstream și restul este tocmai acea generalizare și fosilizare a rigorilor (*); iar diferența dintre profesionalism și amatorism este înțelegerea motivului pentru care ele există și respectarea lor când este necesar.
Acum, să văd cum o să fac introducerea asta relevantă pentru Cartea lui George, o antologie de benzi desenate românești publicată de Hardcomics și îngrijită de librăria Jumătatea plină; de asemenea pare să fi stârnit câteva controverse, dar nu mă bag aici. Motivul central al albumului este George, a cărui viață și genealogie este ilustrată de cei douăzeci de artiști ale căror lucrări compun colecția. Nu este un volum memorialistic în vâna lui Epileptic, Persepolis sau Blankets. Narațiunea nu este una continuă. Nici nu este una singură, la fel cum nici George nu este unic ci caleidoscopic.
Se punctează momente cheie din viața fiecărei persoane, dar nu într-un mod care să universalizeze trăirile, ci să le facă specifice. George nu este un Ion, nu este un arhetip, este un individ. Cu riscul de bate o idee până în pământ, el este de fapt douăzeci de indivizi, fiecare privind viața printr-o altă prismă, dintr-un alt unghi, cu lentile de alte culori și dioptrii. Prin modul cum este structurată și compusă se opune ideii de conformare, artistică sau socială, și este o inversare isteață a clișeului personajului cu nume comun care-i tipul omului de zi cu zi. Povestea existenței este una banală; cu toții copilărim, avem bunici, ne pierdem, avem dependențe, ne îndrăgostim și într-un final murim. Ceea ce diferă enorm este cum percepem și relatăm fiecare eveniment. Aparent unii sunt pretențioși rău în ultima privință.
Ileana Surducan începe cartea cu o poveste viu colorată despre copilărie și imaginație în care orașul ce va fi important în benzile următoare, este creat în urma unui joc cu un monstru murdar și adorabil; se încheie potrivit cu o posibilă referință la Pisica Spelată, începutul benzii românești fiind suprapus pe începutul antologiei. Maria Surducan (*) pune capăt colecției cu o poveste în care căderea rețelei de telefonie mobilă și RDSului anticipează sfârșitul lumii. Toate inconveniențele traiului citadin capătă valențe apocaliptice și mitologice; morții învie să-și recupereze apartamentele moștenite de urmași, metroul se închide din cauza potopului, iar eroul nostru stă să cadă de pe marginea lumii împreună cu vecina de deasupra.
Cele două ar putea foarte bine să închidă aproape orice fel de meta-narațiune. Funcționează bine ca benzi desenate și ca povești de sine stătătoare, păstrând o coerență tematică, dar și marcând o evoluție. Copilăria lui George este ilustrată fără panouri conturate,e plină de linii curbe, ondulate și culori calde, în timp ce Moartea lui George își închide personajele în panouri, uneori minuscule, paleta aleasă este mai rece, mai urâtă chiar, fără a-și pierde din estetică, iar toată liniatura este frântă. Însă stilul general al niciuneia nu este deosebit de agresiv sau distanțat de concepte evidente ale benzii desenate, astfel încât pot introduce și scoate cititorul în operă, fără a-l șoca.
Acum, pentru mine, problema acestui album este amestecul de profesionalism și amatorism, aspirația către forme noi ale benzii desenate și către cele mai osificate, aproape banalizate. Se produc uneori frânturi care anulează impulsul și coerența volumului; narațiunea nu numai că pierde și puținul sens pe care îl acumulează, dar apar discordanțe tonale, diferențe în viziunea artistică care cu greu pot fi reconciliate. Iar asta se întâmplă cu atât mai mult când banda care cauzează una din aceste franje este una dintre cele mai competente din volum. Bunica lui George nu poate fi ignorată și trecută cu vederea pentru că este unul dintre cele mai bune exemple de narațiune secvențială și demonstrează ceea ce-i mișto la banda mainstream. Cu toate astea, e dubios că Tamba (*), în al cărui ADN artistic pot fi regăsiți Toth, Caniff, Pratt și Mignola (*)este pus alături de artiști care nu aduc nimic din benzi desenate ci din street-art, design grafic, colaj, fotografie, poate animație și care vor prea puțin să producă povești compacte, cu un fir narativ riguros și personaje discrete, ci să se exprime și să experimenteze, chiar și atunci când nu au mare lucru de spus și o fac lipsit de (auto)ironie și savoare.
Cacofonia pare să fie mai mică când e vorba de cele realizate de oameni mai puțin competenți, dar purtând la fel de mult din influența unui stabiliment bedefil sau al altuia. Poate și fiindcă păstrează elemente, fie ele doar de decor, comune cu restul volumului. Sau pentru că nu reușesc să intereseze la fel de puternic cititorul. Oricum, cele care pot să-l atingă le depășesc numeric pe celelalte.
Preferata mea trebuie să fie George se căsătorește, de Alexandru Ciobotariu și Jean Lorian Sterian. Evenimentul este prezentat economic, cu lirism, aproape cu un pic de abstracție pentru a crea un portret suprarealist al nunții și al iubirii. Din nou și din nou așteptările și preconcepțiile se întorc împotriva cititorului, iar în final împotriva lui George, dar nu pentru a ataca, ci pentru a deschide idei și puncte de vedere noi. George ne spune că vrea să devină actor pentru a juca supereroi. Care supereroi nu există(*) așa cum și-i închipuie George. Apoi, e resemnat din cauză că e doar un bărbat, destinat să facă lucrurile pe care orice om le face. Cum ar fi să se însoare. Iar mireasa lui nu are o frumusețe tradițională. Însă în momentul rostirii jurămintelor cei doi miri își transcend condiția de doar femeie/doar bărbat, contopindu-se, devenind unul și zburând deasupra celorlalți. E un joc al inversării, al depășirii limitelor și ieșirii din cicluri, ilustrat frumos prin linia și creaturile expresive ale lui Ciubotariu. Iar totul fără pretenție sau patetism sau gravitate excesivă.
Până la urmă defectul acestui album este ambiția prea mare. Motivul fundamental este mult prea specific pentru douăzeci de artiști cu stiluri grafice și narative atât de diferite, iar ce structură și coordonare tematică s-a reușit a fi oferită este de apreciat.
PS: antologia poate fi citită online, în engleză aici.
Leave a Reply