…de figuri mitologice transformate în supereroi sau care apar în benzi cu supereroi.
All Star Superman #3 (©DC Comics / Warner Bros.)
The Mighty Thor #344 (©Marvel Comics / Disney)
Thor – The Mighty Avenger #4 (©Marvel Comics / Disney)
Wonder Woman #4 (©DC Comics / Warner Bros.)
The Mighty Thor #362 (©Marvel Comics / Disney)
Just saying.
by
Tags:
Ştiu că la americani se practică pe scară largă – vezi şi serialele tv Hercule sau Xena – dar tocmai acest curaj fără bariere de a sfida mitologia cu reperele ei de timp şi spaţiu mă enervează la ei. Sunt în stare să distrugă şi istoria doar pentru a exploata financiar popularitatea deja existentă a unui personaj. Când ar fi atât de simplu să creeze personaje noi, cu caractere diferite…
Acum nu știu cât de specific nord-american este fenomenul. Japonezii de la Tezuka încoace îl practică aproape neîntrerupt(deși e adevărat, una dintre cele mai importante inspirații ale sale a fost animația lui Disney); puține sunt benzile lor care să nu aibă măcar vreo referință la o figură mitologică sau istorică.
Sunt cazuri în care nu ar fi același lucru, fără vreun personaj sau decor răsărit dintr-un loc legendar. Aspectul mitologic adaugă straturi operei, ceea ce în schimb îi poate oferi o profunzime, iar cititorului un simț al istoriei care altfel să nu existe. Unele dintre cele mai mari salturi din literatura vestică (câteva exemple fiind Divina Comedia, Faust a lui Gothe, Ulise de Joyce, Doktor Faustus a lui Mann) au fost făcute prin întoarcerea la mituri, la folclor și apoi reinterpretate, sau măcar incorporate într-o narațiune care face uz de temele originalul pentru a clădi din vechi ceva inedit și relevant pentru era contemporană operei.
Părerea mea e mitul în sine nu are formă, ea trebuie dată, făurită, conform tradiției orale; de aceea el trebuie jucat, chiar dacă acum nu numai că le povestim și le punem pe scenă, ci le așternem pe hârtie, în culoare și tușe sau pe celuloid; fiecare reprezentare devenind din nou mitul. Cred că dacă un personaj dintr-un asemenea text devine popular, de fapt popularitatea este a unei anumte interpretări, căci până la urmă doar pe ea o putem cunoaște, estența fiind inefabilă.
Problema e însă a captura esența, a-i oferi o formă care să exprime măcar anumite fețe ale sale; și nu a luat câteva elemente aleatoare ceva mai semnficative pentru a le transplanta pe un corp narativ complet incompatibil.
Ceea ce exemeple data mai sus reușesc, din punctul meu de vedere. Acum, nu sunt toate cele mai bune adaptări/interpretări/utilizări ale mitologiei/canonului (care formează el însuși o mitologie, din unele puncte de vedere, operele conținute fiind cunoscute, răspândite, deosebit de influente, astfel încât dobândesc trăsături arhetipale) dintr-o bandă desenată anglofonă. Dar mă interesează aspectul de supererou (care deja e un pic dubios de asociat cu genul acesta de poveste din multe puncte de vedere opunându-se), măcar pentru a arăta că nici acelei culturi care are vreo șapte decenii de exeperineță cu ei, nu-i este foarte ușor să-i combine cu legende și basme și alte astfel de povești.
In rationamentul lui Viorel SF conteaza foarte mult interpretarile speculative. Ceea ce e misto! Curajul – care poate fi interpretat ca o forta destructiva si retrograda (la americani, bineinteles) – destabilizeaza si seduce. Curajul care “sfideaza, exploateaza si distruge”. In loc saa… S-a-nteles?
Iar reperele astelea legate de timp si spatiu ma incurca si pe mine.
Pe Viorel SF il incurajez sa puna mana pe un creion si sa aseze pe hartie imaginile din mintea lui (sub forma de scenariu sau sub forma de proiectie). Pentru ca, ne explica dumnealui,…”ar fi atat de simplu”. Si, in naivitatea mea, oricat de multa incredere as avea in Viorel, nu ma pot lua dupa aparente.
Cam atat. Ma duc sa-mi torn in scafa niste vin sec pe care l-am extras din beci. Era ascuns sub niste borcane de dulceata. Un vin bun. Sec.
Intr-o cultura care nu asimileaza mitul original, nu e greu sa aduci eroii altor culturi si sa-i transformi in supereroi.
Puțin context până la urmă.
Leave a Reply