Gospels de Chester Brown

În 2009 Robert Crumb ilustrează Geneza(Facerea), oferind o imagine mult mai controlată și complexă asupra artei sale, cât și a viziunii despre lume. Anul trecut Craig Thompson în Habibi s-a inspirat puternic din Coran, nu numai ilustrând pasaje, dar oferind în bandă mici lecții despre textul sfânt, trasând un portret controversat poporului și culturii arabe. Însă cei doi au întârziat un pic la petrecere, căci din 1987 până în 1997 Chester Brown ilustrează Evangheliile în Yummy Fur, din nefericire fără a le termina.

Asemenea cubului lui Stănescu, ceea ce pierd Evangheliile lui Brown prin neterminare, câștigă prin ambiție, prin poteca pe care sugerează că ar fi putut artistul pășii, deschizând porțile imaginației cititorului către o lume în care banda desenată nord-americană ar fi fost cu două decenii mai avansată și Paying for It n-ar fi existat.

Fără a divaga de pe urma textelor, interpretările sale prezintă în mare aceleași întâmplări în registre stilistice și tonale diferite, precum Evangheliile înseși. Acrobațiile lui Brown îi fac cunoscut talentul ca în nicio altă bandă, cu atât mai mult cu cât lucrează cu un material mult mai fertil decât cel pe care îl preferă în general.

În Matei ni se aduce un Iisus cu chip evreiesc ce predică într-o lume scăldată de negru, conturată cu linii fine, atent modulate pentru a scoate în evidență detalii. Se trece de la obsesiile falice din corpul revistei la unele cefalice, personajele devenind fețe atent sculptate ale căror expresii, umori și ticuri sunt meticulos inventariate zdrobind trupurile atrofiate pe care sunt așezate. Decupajul tinde să se dezechilibreze, panourile parcă vrând să se dezlipească din grilă, iar camera își asumă unele libertăți în ceea ce privește momentele pe care reușește să le prindă, deseori preferând mundanul. Nimic care să contravină diegezei biblice, dar în același timp punând întâmplările biblice într-o lumină nu chiar tradițională.

În Marcu în schimb, grafismul este idealizat, contururile mai groase, detaliul lasă loc sugestiei, Iisus capătă trăsături clasice, paginile sunt mai puțin apăsătoare, mai luminoase, compozițiile mai puțin încărcate, iar grila este puternic susținută. Chiar dacă scenele sunt mai teatrale grotescul nu dispare, această categorie estetică fiind exploatată cu succes în momente cheie. Decorul, vestimentația, tot conținutul supranatural face o trecere către canonic, către popular.

Opera asta a reprezentat un moment când banda desenată nord-americană s-a luat în serios și a prins destul de mult curaj încât să abordeze un text atât de important, mai ales în America lui Reagan, transformând Maus dintr-un element izolat într-un posibil părinte de curent. Spre deosebire de alte adaptări biblice, ce făcea domnul Chester Brown aici era rafinarea și traducerea unei lucrări fascinante, exploatarea tuturor idiosincraziilor, tuturor tensiunilor de construcție internă și suprapunerea acestora cu propriile sale experiențe ce țin de religie și nebunie, oferind ceva atât universal, cât și deosebit de personal, atât profund cât și formalistic, informațional, dar și estetic; astfel încât în final, lucrarea n-ar mai fi fost Evangheliile ilustrate de Chester Brown ci Evangheliile lui Chester Brown. Însă tot Crumb a trebuit să iasă din hibernare pentru a arăta cum se face treaba.