Superhero á la mode d’Alain – Topos


Asta poate pentru că supereroii au luat naștere în mediul urban, cu proponderență în New York, iar ca atare orașul a fost o entitate importantă în viață creatorilor, influențându-le interesele și sensibilitățile, lucru care se vede nu numai în sus amintita artificialitate, cât și în importanța orașului în benzi, acesta fiind mediul în care activează aproape toate aceste personaje, iar excepțiile servesc drept contrast intenționat și izbitor, revenirea în mediul ”natural” mereu fiind o sărbătoare.

Poate doar noirul să fie un gen atât de puternic îndrăgostit de oraș ca idee, ca personaj, ca posibil organsim, sau superorgansim, însă nu cred ca-n vreunul clasic acest lucru să fie atât de explicit. În schimb, sunt povești peste povești despre relația super-eroului cu orașul, despre ura pentru oraș, despre iubirea pentru oraș, despre oraș ca adversar, oraș ca obiect al afecțiunii, unde ne întâlnim iarăși cu acea castitate, oraș ca oglindă a psihicului.

Lucrurile s-au exacerbat pornind cu anii 80, probabil datorită influenței lui Miller ce a băut mult de la izvorul poveștilor polițiste, însă orașul a fost de la început acolo. Dacă este ceva care-l separă cu adevărat pe Superman de alte personaje asemănătoare , The Phantom sau Doctor Savage, și îi oferă statutul de prim supererou, e că dacă celelalte își duceau aventurile prin tărâmuri exotice, Superman lucra în mediul citadin, confruntându-se inițial cu problemele sale specifice. Maimuțele vorbitoare și oamenii de știință cu alopecia au apărut după aceea, când Metropolis și-a găsit o identitate, sau a pornit pe calea de a obține una.

Iar această identitate este un lucru care oferă multă vigoare unor povești. Aceste orașe care amalgamează diferite elemente ale celor mai celebre aglomerări urbane reale, cu diverse stiluri anacronice suprapuse, din rigori narative aruncând mereu aceeași lumină asupra lor, ele devin mai mult decât spații fictive care-și revin miraculos după distrugeri săptămânale, ci chiar cetăți ridicate în cinstea unei idei, unor estetici sau al unor idealuri. Nici New Yorkul lui Marvel nu se sustrage de la acest lucru, reprezentând în adevăr o hiperealitate, populând metropola nord-americană nu numai cu persoane sau monumente reale, dar și cu ilustrări ale fricilor, virtuților, psihozelor și idealurilor locuitorilor săi.

Nu-s neapărat un fan al supereroilor ca mitologie modernă, în niciun caz ca unici reprezentanți ai acesteia, nu consider că Superman este ultima noastră mare realizare ca specie, dar modul cum tratează spațiul în care decurg narațiunile apropie poveștile de cele ale mitologiei clasice, căci în reprezentările lor veșnic schimbătoare sunt oglindite impresiile, interogările, gusturile, chiar cultura unei nații.

Absolut fără nicio legătură


4 responses to “Superhero á la mode d’Alain – Topos”

  1. raluca-z Avatar
    raluca-z

    As merge pana la un articol cu tema “Supereroul si Orasul” dar ma multumesc cu “Les Cites Obscures” unde orasul e personajul anturat de personaje episodice, recurente.

    complimente pentru noua serie de articole de pana acum.

  2. Alin Avatar

    Mersi. Un articol serios e ceva mult peste, mai ales în momentul de față. Doar enunț câteva chestii care merită observate în cazul în care cineva vrea să citească (sau, de ce nu, să creeze) o astfel de bandă și să aibă un soi de sistem după care să o judece, măcar un context în care să o plaseze. Să știe după ce să se uite și la ce să se aștepte. Altfel o să zică că-i o ciudățenie ineptă și-o să se întoarcă la excelentul Rahan.

    Că sunt și alte opere care explorează în adâncime orașul, ori care îl folosesc ca personaj și că o fac chiar mai bine decât cele discutate de mine, asta-i evident. Genuri întregi care să aibă fixată ideea asta în ADN, aș crede că mai greu. În unele SFuri sau Fantasyuri se prezintă procedural aproape orașe, însă multe vin cu filosofia asimoviană de SF ca decor, nu gen (acesta fiind, evident cel polițist dacă e să luăm cazul maestrului), sau pur și simplu autorilor le place să construiască lumi, însă aici nu prea au personalitate, fiind doar construcții rigide.

    Totuși nu aș vrea să se înțeleagă c-aș zice despre benzile cu supereroi că ar deține vreun monopol asupra trăsăturilor pe care le menționez. Sau că ele se regăsesc efectiv în absolut toate revistele. Dacă acesta ar fi cazul, ar fi plictisitoare ca dracu. Trăsăturile generice te poartă până la un punct. După care trebuie să aduci ceva nou sau să le eschivezi sau să le transcenzi. În schimb, printr-un soi de osmoză cauzată de universul împărtășit ele sunt transmise înafara textului, mulțumită memoriei cititorului și a contactului anterior al acestuia cu personajele, care oricât de mult ar încerca să trateze fiecare serie ca fiind de sine-stătătoare, sunt impresii ce nu pot fi uitate. Și…despre chestia asta nu m-am legat (articolele cam au fost scrise într-o după-amiază furioasă și nu chiar plăcută, deci nu știu dacă mai pot repara).

  3. Victor Grigoriu Avatar
    Victor Grigoriu

    Da, ca eroul N din sectorul 3…

  4. Alin Avatar

    Dacă chestia aia era un pic mai violentă și ar fi fost umplută cu text, semăna leit cu o bandă cu supereroi de prin 40.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.