Mă gândesc de ceva vreme dacă să scriu asta, dar de dragul Luciei care mi-a luat-o spontan dintr-o librărie cred că o să scriu câteva rânduri despre Istoria Benzii Desenate Românești.
Îmi place designul cărții. E simplu, elegant și paginile care separă capitolele arată bine. Se vede efortul depus în cercetare și documentare, studiul abundând în liste cu nume de autori și titlurile produse de aceștia, cu publicații între ale căror pagini s-au găsit benzi desenate și, evident, chiar exemple din benzile însele. Dar parcurgând cartea am fost lovit permanent de impresia că mă zorește prin istorie, scopul său nefiind să-mi explice ce s-a făcut, ci pur și simplu că s-a făcut ceva. Poate a fost ambiția autorilor prea mare pentru spațiul alocat, pentru că exceptând câteva amănunte presărate din când în când nu se oferă decât numele unei benzi și autorii ei. Iar în general acele amănunte se referă la modul cum a influențat situația politică structura și aspectul moral al benzilor, sau se reiterează conținutul lor. Nu cred să fi văzut decât foarte rar remarci cu privire la stilul utilizat, nu mai mult decât că ar fi sau nu realist, ori descrieri ale tehnicile utilizate de artiști.
De asemenea prezentarea materialului mi s-a părut a fi atipică, oricum nu foarte ușor de urmărit. În primul rând din cauză că nu abordează o structură cronologică ci studiază în parte fiecare publicație ce a tipărit benzi desenate, urmărindu-i parcursul acesteia în modul enunțat mai sus, motiv pentru care nu se formează, cel puțin mie mi-a fost greu să-mi formez, o imagine clară a evoluției acestei forme de artă în spațiul românesc. Se oferă o viziune de ansamblu prin cele trei ere, însă în cadrul lor, traseul unor artiști și a unor personaje se face destul de ilizibil. Iar apoi am observat că multe benzi despre care se discută au prostul obicei de a apărea înaintea discuției, ele nefiind încadrate de explicații. Aceste două decizii de redactare a Istoriei nu ajută la clarificarea situației.
Poate am avut așteptări în neconcordanță cu obiectivele autorilor, poate nu am citit eu destule studii științifice sau literare pentru a avea termeni de comparație și a înțelege rigorile unei asemenea lucrări. Și sper să o fi citit eu greșit, sau în cel mai nefericit caz să fi fost viciată realizarea(autorii nu sunt istorici), căci altfel, ca urmare a imaginii create de acest text apare o problemă, iar problema e însăși ideea de Istorie a benzii desenate românești. Trecând peste faptul că a concepe o ISTORIE a unei arte mi se pare în cel mai bun caz un ideal naiv, iar în cel mai rău caz o ambiție grandomană, pentru a se putea scrie despre o asemenea temă trebuie în primul rând să existe o Bandă Desenată Românească. Ceea ce presupune mai mult decât existența unui stat care se numește România și practicarea pe teritoriul său a unui meșteșug care se numește bandă desenată. Presupune o continuitate artistică. Presupune dezvoltarea unor stiluri, stereotipii, tehnici și formate distincte de cele ale altor popoare care practică această formă de artă, deci mai mult sau mai puțin specifice acelor benzi realizate pe teritoriul României tocmai pentru că ele au izvorât din tumultul artistic al persoanelor care creau bandă desenată pentru români. Presupune edituri și publicații care au susținut istoric anumite direcții, anumite ideologii cu privire la modul de muncă și calitatea produsul final, direcții și ideologii care deseori se găsesc în competiție cu cele ale altor edituri, din aceeași țară sau din străinătate.
Ori în momentul în care foarte bună parte din istoria lor, în jur de cincizeci de ani, benzile noastre au fost de fapt în cea mai mare parte plagieri ale benzilor străine, după care fie benzi de propagandă, fie benzi publicate pentru că țineau de partidul comunist din Franța, iar după Revoluție cel puțin jumătate din tipăriturile de acest fel, în mod sigur partea mai răsărită, vin din afară, atunci nu cred că putem avea pretenția să zicem că avem o Bandă Desenată de aceeași vechime cu cea franco-belgiană sau nord americană. De asemenea, doar pentru că un autor este român, asta nu înseamnă că benzile produse de acesta fac parte din această, inexistentă, tradiție, în momentul în care ele sunt realizate în teritoriul altei țări, pentru cititorii din acea țară, în stilul specific benzii din acea țară, lucrând cu personaje înfiripate în conștiința publică a locuitorilor acelei țări.
Ceea ce nu înseamnă că sunt de părerea că n-ar exista o bandă desenată românească, dar nu cred că a luat naștere la 1891. Poate în 1945 când după o viață uscată s-a stins. Poate se chinuie acum să ia naștere după o lungă perioadă de gestație. Sunt totuși recunoscător pentru cartea aceasta, recunosc munca depusă de autorii ei, însă aș fi preferat ca domnii Dodo Niță și Alexandru Ciubotariu, care îmi place mult ca artist, să își fi consumat timpul pentru a crea istoria benzii desenate românești, nu a o fabrica.
Leave a Reply