Din când în când, în lumea artelor(și înafara ei, evident, dar na) apare câte o minte a cărei lumină strălucește o nuanță atât schimbată, încât consumatorii nu se pot împotriva radiației ei stranii. Încercând să îi emuleze succesul, artiști mai puțin inspirați încearcă să-i cristalizeze formula, chiar dacă ea nu există, cu diferite grade de succes. Ce se întâmplă însă în general cu creația epigonilor e că de cele mai multe ori, chiar dacă nu au nici spiritul, nici măcar forma originalului, prin numărul lor, sau încercând să continue munca celui care a început totul, ajung să o îngroape. Ceea ce e cu atât mai puternic în cazul în care lucrarea e de gen. Asta s-a întâmplat cu Tolkein, asta s-a întâmplat cu Robert E. Howard, în special Conan, iar în mare pare, asta s-a întâmplat cu Lovecraft.
Lovecraft cam a ajuns să fie redus la creatorul lui Cthulhu, iar în special în ultimii ani acest bătrân zeu a penetrat cultura populară în moduri care nu-l onorează deloc. În special industria jocurilor video pare să îl iubească datorându-i destul (câte linkuri…). Iar unii autori autori au confecționat povești cu decor similar încercând să-i analizeze opusul. Tentative nu mereu reușite sau interesante. Însă sunt două lucruri pe care mi se pare că le pierd mulți dintre aceștia din vedere. În primul rând, mitologia găsită în povestirile lui Lovecraft cu greu poate fi numită astfel. Nu știu dacă e neapărat intenționat, dar haosul produs de dragul narațiunii,în detrimentul coerenței globale, lucrează minunat cu temele explorate, iar orice încercare de a fundamenta și raționaliza evenimentele descrise atacă puternic efectul de teroare și neputință în fața universului nemilos. Iar apoi, Lovecraft a fost un tip destul de interesant. Nu știu dacă o persoană neapărat bună, dar a fost interesant. Și a cunoscut oameni interesanți. Și a spus destule povești interesante care nu au de-a face cu Cthulhu.
Iar Larry Latham înțelege asta, construind în Lovecraft is Missing o poveste nu la fel de derivativă ca multe altele, tocmai pentru că nu se oprește la a explora lumea schiță de eponimul scriitor, ci îi sondează și personalitatea sau credințele, punând destul de mult accent pe lumea în care trăia. Acest webcomic cu geneză interesantă, realizat de un domn ce se aproie de șaizeci de ani, vorbește în egală măsură despre omul Lovecraft, cât și despre opera sa, asumându-și uneori câteva libertăți istorice amalgamând realitățile Statelor Unite ale anilor 1920 cu cele descrise în povestiri(nu numai ale lui Lovecraft) sau chiar cu superstiții și preconcepții existente în acea perioadă. Elemente bigrafice sunt incorporate în narațiunea, iar personaje sau obiecte din povestiri sunt lăsate să le pătrundă, oferind în final o pânză deosebit de satisfăcătoare pentru cei familiari cu opera scriitorului, dar comprehensibilă pentru profani.
Personajele principale sunt pentru cea mai mare parte a poveștii simple, dar colorate, cu roluri bine definite și între care se încheagă relații ce le fac să se simtă mai complexe decât sunt, oferindu-ne pe parcurs câteva revelații ce le dinamizează. Nu sunt tipicele personaje de horror, cu atât mai puțin cele specifice lui Lovecraft, ceea ce mută stilul poveștii către una de aventură și mister, cum am găsi în animațiile de la Disney, însă cu episoade de grotesc inserate periodic, desobit de bine executate și tensionate. Lucru care n-ar trebui să surprindă pentru că autorul a lucrat la latura de televiziune a respectivei companii, ca director și producător.
Faptul că rădăcinile lui Latham sunt înfipte adânc în animație, se vede în modul de prezentare, preferând linii simple, dar și pagini ce tind să fie împărțite în grile. Aceste lucruri nu o fac să se transforme totuși într-un storyboard cu bule de conversație, nu tot timpul, jucându-se cu perspectiva în moduri în care un film nu ar permite, dar și folosind panourile în feluri nu neapărat convenționale, secționând grila, sau alterând semnificativ scene, lucrând astfel destul de inteligent cu mediul pe care l-a ales în final.
Trebuie să spun că întreg siteul ce găzduiește banda este demn de cercetat, pentru că încercând să compenseze rata lentă de apariție a numerelor, Lary se ocupă și cu recenzii la filme, cărți sau alte benzi cu tematici similare sau lecții despre horror în general, evident, cu un accent mai mare pus pe cel lovecraftian.
Lovecraft is Missing nu pornește cu energia pe care o dezvoltă altele, coloritul în ciuda atmosferelor pe care le crează, ajunge uneori să mă obosească și în materie de fir narativ nu cred să pășească pe teritorii complet virgine, dar nu asta este ambiția sa. În schimb este o muncă din care reiese pasiunea pentru unul dintre cei mai importanți scriitori americani de gen, de fapt pentru o întreagă perioadă din cultura americană deosebit de importantă pentru acest tip de literatură, care se folosește foarte frumos și subtil de metatext pentru a-și antrena personajele în aventuri foarte bine construite ce reflectă și comentează asupra temelor regăsite în opera lui Lovecraft. Nu știu dacă o să fie pe gustul tuturor, dar mie îmi place foarte mult.
Leave a Reply