O întrebare(de fapt, mai multe)

Comments

10 responses to “O întrebare(de fapt, mai multe)”

1. Index + O întrebare « Razvan Van Firescu

   25/06/2011

   […] cu ce benzi ați început și cam care sunt motivele care v-au făcut să continuați. Răspundeți aici. Dacă […]

   Reply
2. 

   Segepop

   25/06/2011

   Spider-Man, nu reţin numele întreg, dar trebuie să fi fost prima din moment ce prezenta moartea lui Ben
   -Am văzut într-un kiosk cât eram la Cluj, vârsta 9 ani.
   -aveam 9 ani şi mereu am vrut să citesc benzi desenate, dar niciodată nu găseam în România…
   -Faptul că erau scoase săptămânal…
   -Orice supererou vedeam la televizor. Povestea era mai detaliată şi mai… adultă…
   -Detalii despre mitologia supereroilor/ antagoniştilor

   Reply
3. 

   John Constantine

   26/06/2011

   prima mea banda desenata a fost ori una romaneasca dupa povestile lui Creanga (cred) sau Noul Testament, varianta comic bineinteles.

   primul contact tactil cu o banda desenata americana: am gasit intr-o librarie in Constanta (prin ’92 cred) mai multe numere Superman si Batman (era republicata ptr Anglia printr-o editura de acolo). Am luat doua numere, una Supes alta Batman. Superman o mai am, Batman am pierdut-o cand m-am mutat din oras.
   – stiam (cumva, nu stiu) de ei dinainte, asa ca am cascat ochii la comicsurile alea si apoi dupa cateva zile mi le-a luat bunica-mea. de pe atunci imi placea Batman 😛
   – fascinatia de copil 🙂 si desenul, la inceput ptr un copil e desenul :))
   – acum caut in general povestea si o serie (daca e cazul) cu inceput, cuprins si final. asa ca nu ma prea bag in Universurile DC si Marvel si imi plac seriile gen Vertigo. imi plac povestile gritty/noir cu antieroi, cu personaje in general la limită (mai ales psihic). Batman, John Constantine, Wolverine, Hulk. no sunshine here :)) cum vezi nu prea ma atrag spatiul sau fantasy, desi imi place supranaturalul. prefer povestea sa fie pe Pamant sau intr-o lume pe care sa o identific cu aceasta.
   daca as face eu un comic, ar lua eroii o cafteala… :)), ar muri si ar ramane asa 😛 si daca s-ar intinde in ani ca serie acolo chiar ar trece anii, nu ar ramane ei tineri si nemuritori 😛

   daca ai intrebari sau vrei sa fac completari, da-mi de veste

   Reply
4. 

   Catalin

   28/06/2011

   Prima intalnire cu benzile desenate ? Cowboy-Dog cred. O banda autohtona care, din pacate – sper sa ma insel – a ramas cu un singur numar. Au urmat Pifurile 🙂
   Post 2000 – aventura americana: Sin City – That Yellow Bastard. O pura intamplare. Batman The Dark Knight Returns. Inutil sa spun ce m-a atras la ea. Totul. Am continuat cu V from Vendetta. Citisem cateva cronici si gasisem similitudini cu 9/11 si 1984 al lui George Orwell si apoi eram curios in ce sens va evolua acel anti-erou misterios intr-o Anglie distopica – ea insasi ravasita de tulburari politico-sociale la vremea aceea – si ce sansa ii va oferi Moore. Mi-am zis ca nu e bine sa incep cu “greii” incursiunea mea in universul benzii americane asa ca mi-am facut rost de ceva maculatura si am ales niste Stormwatch care, cu putinele ei momente bune, a reusit sa ma enerveze pe masura ce povestea avansa. M-am oprit taman unde devenise mai interesant – acolo unde o preleuase Ellis. Si Autority mi-a scapat. Rusine mie! Am revenit la Miller si am parcurs pe nerasuflate Sin City si Elektra Assassin, m-am imbarcat apoi in aventura epica din Bone care a recreat un pic din spiritual pierdut al copilariei. Smiley Bone este proiectia aproape perfecta a lui Paulica – un bun si vechi prieten 🙂
   Am cochetat iarasi cu banda francofona si am descoperit prima diferenta majora intre benzile americane si cele europene. America prefer super-eroii al caror atribut fundamental e forta pe cand Europa cultiva anti-eroii, a caror trasatura esentiala e inteligenta. In present aflu ca America se intereseaza din ce in ce mai mult de banda europeana relizand, probabil, potentialul imens al acestei piete educationale cu o indelungata traditie.
   Cineva spunea odata ca banda desenata nu are nevoie de prea multe cuvinte, ea dezvaluie dintr-un personaj exact atat cat trebuie. Filmul, pe de alta parte, comunica mult prea mult, ceea ce poate fi o eroare profunda. Chiar daca cele doua medii au un numar de tehnici commune, imaginatia trebuie lasata sa-si creeze singura filmul benzii desenate.
   Ce ma intereseaza acum? Probabil realismul magic

   Cateva tiluri care mi-au atras atentia in 2011: Criminal – The Last of the Innocent, The Amazing Spider-Man 655, Uncanny X-Force, Detective Comics, Axe Cop – Bad Guy Earth, Butcher Baker the Righteous Maker si nu in ultimul rand (chiar daca e din 2009) Young Liars.

   Reply
5. 

   IronMAN

   28/06/2011

   Sincer să fiu nu știam ce înseamnă “gateway drugs”, și nici acum nu sunt sigur dacă știu. oricum nu cred ca are importanță, dar asta arată cât de bătrân sunt 🙂

   Păi nu am să mă repet și am să fac trimitere la podcastul cu numărul 5 realizat de către tine și pe forum.

   Atunci când vreau o bandă desenată de obicei mă bazez în mare parte pe recenziile siturilor de profil.

   Sper că nu ți-am confirmat senzația de deja-vu 🙂

   Reply
6. 

   Segepop

   29/06/2011

   Ca şi o carte, surplus de informaţii

   Reply
7. 

   Lucia

   29/06/2011

   8 ani, Mickey Mouse.
   Ca aveam 8 ani si erau colorate.
   Pai si Tom si Jerry era colorata cand aveam 10 ani:-??. Apoi m-am intalnit cu tine si imi mai dai tu.
   Well…povesti cu personaje in panouri colorate.
   O poveste interesanta, daca nu o arta care sa arate bine (banuiesc ca inca-mi plac chestiile colorate).
   Tot ma bateai la cap de ultima intrebare si taman la asta habar n-am ce sa raspund. Nu cred ca ofera nimic in plus. Eventual tablouase mici cu intamplari, ceea ce e oarecum un upgrade fata de galeriile de artea pline de peisaje plicticoase si snobi veniti la vernisaje.

   Reply
8. 

   John Constantine

   30/06/2011

   simplu spus banda desenata e la mijlocul dintre carte si film 🙂
   fata de ele, ea imi ofera o posibilitate reala de o mai revizita, caci e mai accesibila cand vrei sa o faci. eu am obiceiul de a le mai rasfoi, pe cand in general cartile le citesc numai o data, iar filmele nu am disponibilitatea sa le mai revad (doar daca m-au impresionat, dar fac rar asta)
   plus ca am ramas asa cu ramasite ale fascinatie aleia de cand eram copil, una cu totul diferita fata de filme sau carti. duce putin spre nostalgie 🙂

   ps: si eu am inceput printre altele cu Mickey 😀

   Reply
9. 

   Alin

   02/07/2011

   Oh well,

   Nu știu care au fost primele benzi pe care le-am citit, probabil ceva găsit în biblioteca școlii, oricum, ceva ce nu mi-a atras atenția. Am avut o incursiune de vreun an-doi în manga, dar nu știu câtă legătură are cu interesul de acum pentru banda desenată în mare. Prima bandă desenată care mi-a plăcut cu adevărat din cauza calității ei și nu doar că era ceva straniu și diferit, a fost Sandman de Neil Gaiman, desenată de diverși.

   Am ajuns la ele prin metode neortodoxe, mânat de conștientizarea faptului că filmele și jocurile făcute după benzi desenate(nu numai cele cu supereroi) erau produse submediocre care nu reflectă calitatea și spiritul originalelor. Apoi mulțumită unei călătorii în SUA și prădând colecția unchiului meu de benzi comandate de pe Amazon mi-am lărgit biblioteca și cunoștințele.

   În primă fază le-am citit din motivul enunțat mai sus, dar și din cauza faptului că erau atât de ciudate. E o cultură insulară clădită în jurul lor, dar periculos de imersivă odată ce s-a pătruns în ea, iar reflecțiile din restul culturii populare nu le fac deloc onoare, lucru valabil indiferent de arealul geografic din care le privim.

   Sandman m-a făcut să caut serios alte benzi și alți autori. Trebuia să vad dacă mai e ceva ca ea.
   La început, pe lângă faptul că ajunsesem să compar orice altă bandă cu cea a lui Gaiman, căutam arta ca a lui McKean și probabil ca a lui Druillet(dacă aș fi știut atunci de el). Chestii spectaculoase, expresioniste, pagini care abandonau forma clasică, conta mai puțin ideea de secvență, de subtilitate sau cât de bine se integra textul în imagine. Iar în materie de poveste, bănuiesc că mă atrăgea metatextul și mitologiile(tradiționale, moderne, artificiale, nu prea conta).

   Acum am ajuns să caut permutări între paginile lui Steranko și Crepax, linii ca ale lui Miller (pe care cred că le-a împrumutat de la Goseki Kojima și Panter) și stilul adoptat de Jean Giraud când se semnează drept Moebius(cu toate că nici cu cel inițial nu mi-e jenă). Iar la partea de scenariu, pe lângă realizarea sa competentă(și aerisită dacă se poate) îmi place să mi se ofere o motivație a transpunerii poveștii în bandă desenată și nu în alt mediu, dar și o viziune artistică de oarece corență. Vreau să văd că cel care o face simte că trebuie să comunice ceva despre lumea în care trăiește și mai ales să mă convingă de necesitatea acestei comunicări.

   Banda desenată are o densitate în informația oferită(raportată la timp, nu la spațiu) care mie mi se pare egalată poate doar de cele mai baroce filme și opere, iar acolo intervin mai multe simțuri. De asemenea, are un mult mai larg acces la câteva stiluri estetice(printre care și cel erotic) decât orice alt mediu, ceea ce-i deschide posibilități narative pe care un filmul sau proza nu le au decât în mânile celor mai mari artiști.

   Reply
10. 

    lehamitea

    17/07/2011

    Vad ca toata lumea de a comentat mai sus citeste comicsuri. Eu am inceput cu Bamse. Imi cumpara mama cand eram mica.
    Dupa aia (ani dupa) Gravitation megamix panda de care am dat din intamplare – cautam pe net chestii despre Gravitation, in perioada in care era la TV pentru prima data.
    O bucata buna de timp pentru mine a fost manga=porn si shoujo foarte proaste calitativ.
    Un moment de cotitura a fost atunci cand l-am descoperit pe Yamamoto Hideo si am citit Koroshiya 1. Inca se mai afla in top 3 autori preferati.
    Dupa aia am citit May chan’s daily life (baby fuck lool)care nu mi-a placut, dar a fost primul guro pe care l-am vazut.

    Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.