Benzi care nu ar trebui să fie bune și totuși sunt – Donjon

Donjon de Joann Sfar, Lewis Trondheim, iar mai încolo și alți colegi din L’Association este o serie de benzi desenate care parcă descrie aventura plănuită de un dungeon master tripat. Evident că trebuie să fie proastă(cel puțin dacă e să ne luăm după Salon BD) pentru că personajele îi sunt animale antropomorfizate, iar pe deasupra mai e și colorată(dacă e să ne luăm după Lehamitea). Și totuși îmi place foarte mult. Nu știu cât din satisfacția ce-mi oferă vine ca directă consecință a calității sale, însă pot să mă prefac că acesta este cazul.

Devine dark rău de tot prin Twilight

Întinzându-se pe câteva zeci de albume, curpinzând o selecție impresionantă și foarte fluidă de personaje, nu are rost să spun mai multe decât că urmărește aventurile unei rațe și a unei salamandre-dragon ce lucrează într-o temniță. Da…

Nu știu dacă am găsit bandă desenată europeană contemporană din mainstream care să nu fie extrem de conservatoarea în ceea ce înseamnă genul, sau personajele sau structura poveștii, sau stilul utilizat. Doar Jason, dar îmi pare mult mai apropiat în subiect și execuție de un creator american (mai ales că în tinerețe era fan avid al benzilor cu supereroi). Toate peste câte am dat, și nu sunt foarte multe, recunosc, nu par să aibă altă ambiție decât a fi un film, artistic sau animat, pus în panouri.

Excepție fac lucrările celor din compania mai sus amintită(Și Le Humanoids, dar…). Și sunt glorioase. Însă este în colaborarea asta a celor doi autori, un bizar, o adiere de absurd, câteva vlăstare de metaficțiune, o  palmă de obrăznicie care lipsește din altele și care îi dă viață, îi dă vigoare și o face să pară zămislită, nu produsă.

Scenariul nu este cel mai robust care ar fi putut fi conceput, într-adevăr este de-a dreptul imprevizibil și nu în modul bun, fiind complet lipsit de sugestie sau plan, ceea ce cred că trebuie atribuit lui Sfar. Povestea crește de la moment la moment către direcții neanuțate, dar care totuși nu par nelalocul lor în contextul lumii create. Iar din când în când se strecoară un moment de realism, cred că de la Trondheim, care nu distruge fantezia ci, ironic, îi lărgește marginile. Este o lume în care glume scatologice pot coexista cu satira fină asupra religiei și birocrației, dar și cu abordări răvășitoare asupra familiei și datoriei. Ceea ce pentru mine face ca totul să se simtă mult mai real decât orice portret sumbru pictat în spiritul veridicului.

Arta urmează o filosofie similară, Sfar desfășurându-se cu o linie impresionistică, ținând mai mult să captureze spasmul momentului decât să creeze o imagine frumoasă dintr-o perspectivă convențională. Iar tocmai asta eliberează artiștii să creeze unele dintre cele mai spectaculoase scene sau secvențe de marginea asta a lui Metal Hurlant. Culorile lui Walter(ce aveți bre cu un singur nume?) și ale lui Trondheim crează atmosfera, trecând de la a fi saturate și țipătoare până la a se pierde în griuri în albumele din Crépuscule, evocând lucruri pe care textul nu se obosește să o facă. Nu că ar fi nevoie.

Îmi place o bandă în care un iepure roșu are o arumură cu lasere în mâini(deși dacă a e să ne luăm după câteva dintre benzile mele preferate asta ar fi un pas în față după unii)…

Comments

One response to “Benzi care nu ar trebui să fie bune și totuși sunt – Donjon”

  1. […] diferitelor animale în stilul, dar și paleta de culori aleasă acesta îmi aduce aminte de Dungeon, ceea ce nu are cum să fie altceva decât un lucru […]

Leave a Reply to Blog: WEBCOMICS.ro Destructor | WEBCOMICS.ro Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.