#5 Helloby/B.P.R.D. și restul, de arhitectul principal Mike Mignola și mulți alții
Anul acesta a fost cel mai bun an pentru Hellboy și universul său. S-a încheiat mai bine de un deceniu de poveste, iar finalul nu a fost cu nimic mai prejos de ceva apocaliptic. Fața lumii a fost schimbată permanent, orașe importante rase de pe pământ, Hellboy a devenit regele mistic al Britaniei, B.P.R.D. a căpătat jurisdicție mondială, iar personajele nu au încetat deloc din a crește. Să nu mai spun de miniseriile auxiliare care șlefuiesc povestea principală, sau de one-shoturile desenate de Richard Corben. Hellboy desenat de Richard Corben!
#4 Strange Tales 2, de mulți, mulți, mulți artiști
Multe povești cu personajele Marvel concepute de artiști și scriitori indie. Unele sunt scrisori de dragoste, altele sunt tentative de ridiculizare. Multe pur și simplu nu înțeleg materialul cu care sunt forțate să lucreze și nu le condamn. E o colecție superbă de artiști și poveștile lor neobișnuite și amuzante. Cireașa de pe tort e furată, însă, de către Dear Logan, de Raphael Grampa. O bandă care nu e amuzantă ci tristă și brutală, care nu numai că înțelege personajul dar îl și ridică la culmi pe care nu s-a cățărat niciodată până acum.
#3 Daytripper, de frații Moon și Ba(cu accent)
Daytripper este o bandă despre viață privită prin prisma morții. Cum ne este viața afectată de moartea celor din jurul nostru și cum schimbă ultimele clipe semnificația a tot ce am trăit până atunci. Este povestea vieții scrisă într-un necrolog continuu, aproape liric și superb ilustrat de cei doi frați brazilieni.
#2 Acme Novelty Library #20: Lint, de Cris Ware
Dacă Daytripper este o meditație asupra vieții, Lint este o analiză clinică, formală și exahustivă a ei. În fiecare pagină Ware reinventează banda desenată făcându-ne să vedem lumea prin ochii unui prunc, copil, adolescent și în final bătrân pe patul de moarte. Este o bandă densă, poate prea rece în abordare, deși Ware nu se poate despărți de melancolia, aproape deprimarea ce-i caracterizează poveștile.
#1 X’ed Out, de Charles Burns
Tintin + William S. Burroughs! Stai un pic și rotește propoziția asta prin gură, pune-o pe o foaie, vizualizează rezultatul.
Poate sunt gusturile mele adolescentine, dar banda asta am așteptat-o de când am auzit că va apărea, în primul rând pentru că mi-a plăcut la nebunie Black Hole și mi-au plăcut celelalte benzi ale lui Charles Burns, iar una în plus, mai experimentală, influențată de Herge(cu accent) și Burroughs, nu putea să nu fie ceva monumental. Cel puțin să nu mi se pară. Iar deja, cu doar un sfert de poveste spusă, mi se pare mai densă, mai complexă și într-un fel mai distractivă decât tot ce a făcut până acum, deja recitind-o de vreo două trei ori.
Și acum despre benzi care probabil ar fi ajuns pe lista asta dacă le-aș fi citit, în general ne-americane. În primul rând, benzi precum Pluto de Urasawa și Tezuka, Vagabond de Inoue, Dungeon de Sfar și Trondheim, Little Nothings de Trondheim, toate astea sunt benzi lunguțe de care m-am apucat, mai mult sau mai puțin recent și cu care n-am ajuns până în 2010. După recenziile primite sunt sigur că au continuat treaba excelentă pe care au făcut-o până acum, dar nu cred că ar fi fost onest să le includ în lista asta.
Apoi, benzile lui Morrison care și-au făcut locul pe diferite liste asemănătoare, nu mi s-au părut așa de bune. Mă rog, cele cu Batman. Joe the Barbarian n-am citit-o. Anul ăsta a fost un an slăbuț pentru Batman sub Morrison, deși a scris multe benzi cu personajul. Poveștile care până nu demult erau imaginative și redescopereau personaje foarte interesante, acum au devenit o încercare de a încheia o poveste veche de vreo patru ani. I-a ieșit, dar n-a fost nimic spectaculos.
Thor the Mighty Avenger, iarăși mai apre des prin liste de sfârșit. E o bandă amuzantă și drăguță, bine desenată, care caracterizează foarte bine personajele din universul Marvel. Dar cam atât.
Sunt multe benzi din alternativă care nu sunt chiar pe gustul meu, sau pe care nu le-am citit, sau chiar dacă le-am citit, nu sunt destul de familiarizat cu ele, cu autorii lor, încât să-mi permit să emit judecăți de valoare.
Și în final, că am văzut că încep să apară și din astea pe listele altor oameni, niciun un webcomic nu a avut un raport dintre calitate și numărul updateurilor încât să-mi ofere cine știe ce satisfacții. Poate Lovecraft is Missing. Okai, mențiune onorabilă
Alte articole, aici.
Leave a Reply