Berserk – part III

Din Retributions lucrurile încep să se schimbe și nu tocmai în bine. Violența și sexualitatea devin chiar mai exagerate, ceva prea mult chiar, iar multe dintre evenimente nu se simt în regulă. Guts strânge în jurul lui o gașcă de prieteni și ajunge din nou la personalitatea sa din Golden Age, ceva mai matur, mai încercat, așa cum demonstrează și părul său albit prematur.
Însă relațiile pe care le dezvoltă cu mica sa trupă de năzdrăvani se simt prea artificiale, mai ales că unii parcă nici nu au ce căuta în foarte faina și matura lume concepută de Kentarō Miura. Sunt introduse mult prea multe elemente de magie, care nu mai sunt la fel de ambigue și de psihologice ca cele de până acum. Se pune problema acumulării unor artefacte magice, Guts căpătă un mod de berserk în care își pierde controlul și singurul lucru care pare să-l oprească este iubirea. Apare misteriosul călăreț care ajută personajele principale și știe lucruri pe care ceilalți nu le cunosc, ce vine și salvează din când în când situația lasând replici expozitive suspect de lipsite de conținut. Devine mult prea mult ca un shoen doar că având mult mai multe țâțe și mațe revărsate, iar sincer, de la o vreme, chestiile astea nu mi se mai par la fel de interesante.

Hawk of the Millenium mută perspectiva pe un Griffith renăscut și întrupat, pe eforturile sale de a căpăta frâile regatului spre a crea o nouă societate. E interesant de văzut cum apoteozarea i-a amplificat trăsăturile, însă e o lipsă, evident intenționată, de dramă și tensiune care nu face o poveste prea acaparantă. Între timp Guts se ia la trântă cu câte un apostol încercând să vindece mintea îndobitocită a femeii pe care o iubește și într-un final pleacă pe mare. Conflictul, nu foarte evident, cu Imperiul Kushan devine un război în toată regula, mai ales că liderul este și el un apostol a cărui viață este simetrică cu a lui Griffith. Partea asta se termină cu amalgamarea tuturor păturilor realității într-una singură, rezultând în creaturi mitologice de diferite origini făcându-și apariția și mai important, nașterea unui fel de utopii, ceea ce ar fi de-a dreptul spectaculos, dacă imaginile superbe nu ar fi acompaniate de un text care să ne explice ce se întâmplă și cât de mirobolant e totul, lucru care strică efectul.

După care nu se mai întâmplă multe lucruri interesante și nici nu cred că se va mai întâmpla, tonul benzii degenerând prea mult față de cel din Golden Age sau chiar Black Swordsman.