În general, în lumea benzilor desenate s-au sedimentat trei moduri prin care să se continuie aventurile unui personaj, sau chiar ale unei lumi. Primul ar fi modelul franco-belgian de albume cu povești care urmăresc aceleași personaje, dar cu povești închise, de sine-stătătoare. Se putea uneori ca povestea dintr-un album să conducă la cea din altul, cum ar fi cazul lui Tintin în Le Secret de La Licorne și Le Trésor de Rackham le Rouge, dar legăturile sunt păstrate la nivel minimal. Apoi este modelul american, în special în ceea ce privește benzile cu supereroi, în care deși un titlu este publicat lunar, echipa care lucrează la el se schimbă, de obicei la concluzionarea unor arcuri narative. În ambele cazuri, lecturarea se poate face segmentat. Astfel, nu e nevoie să citești primul album din La Geste des Chevaliers Dragons pentru a înțelege acțiunea din al cincilea, sau să citești Daredevil sub Stan Lee și Kirby pentru a te putea bucura de glorioasa perioadă petrecută de Miller cu personajul, chiar dacă aceasta începe cu Daredevil #158. No homo. Nu numai atât, dar asta lasă personajele să fie reinterpretate, să se aprofundeze diferite teme să se lucreze sub alte genuri.
Cu manga(și banda englezească), treaba stă un pic alt fel. Chiar și în cazul artiștilor a căror muncă este vastă și cuprinde un număr însemnat de creații originale, acestea tot sunt strânse în aproape zece volume(care se citesc mai repede decât Watchmen, dar asta e partea a doua). Și aproape toți au câte un opus continuu care le mănâncă ani, poate chiar decenii întregi din viață. Și este imposibil ca într-o perioadă atât de lungă stilul unui autor să nu sufere transformări, perspectiva asupra lumii și asupra propriei creații să nu se maturizeze. De aceea e interesant de urmărit structura arcurilor din asemenea benzi, iar Berserk este un foarte bun studiu de caz.
Berserk începe in medias res cu Black Swordsman și Guardians of Desire, unde îl întâlnim prima dată pe Guts. Guts e un războinic masiv, întunecat, cu o proteză metalică în loc de mână care cară după dânsul o imensă sabie numai bună pentru a face kebab din apostolii demonici și ciudat de nestereotipic în ciuda trăsăturilor tocmai menționate. Parte mulțumită stilului în care este desenată bandă pentru că face să se vadă efortum depus în mânuirea armei și includerea altor detalii care fac totul să se simtă mai puțin fals, iar parte din cauză că atitudinea sa nu pare o poză, ca în cazul multor antieroi. Discursul îi este de aceeași imbecilitate în diegeza sa, ca în cazul altor celebri eroi întunecați, însă mizantropia nu îi este simulată. Iar violența pe care este capabil să o provoace și chinul la care e dispus să se supună demonstrează asta.
În Golden Age, cea mai bună parte a benzii și cea care a fost transformată într-o animație, găsim începutul poveștii. Urmărim traseul vieții lui Guts de la nașterea sa dintr-un cadavru și adopția de către o trupă de mercenari până la evenimentele cataclismice care l-au transformat în războinicul nemilos din celelalte părți ale benzi. Încă de mic Guts a fost supus unor numeroase abuzuri, atât fizice cât și sexuale, obligat să lupte cot la cot cu ceilalți lefegii. Se răzbună pe cei care i-au distrus viața, fuge și se alătură unei trupe similare, doar că la rândul ei compusă din adolescenți. Își petrece tinerețea acolo, fiind din start un luptător bun devine apreciat de ceilalți, ceva la care nu se aștepta și începe să semene cu un om. Dezvoltă o relație interesantă cu Griffith, distantul și prodigiosul lor lider, se îndrăgostește, ajută la transformatul micii lor găști într-o armată oficială, iar Griffith devine conducătorul militar al Midlandului. Guts considerând că e timpul să își urmeze propriile vise, se face că pleacă, Griffith înnebunește, încearcă să violeze fiica regelui, este aruncat în închisoare și schingiut, iar câteva capitole mai departe își sacrifică toți supușii pentru a deveni un zeu întunecat. Partea asta a benzii aduce cel mai puțin cu o manga shoenen clasică, elementul supranatural fiind aproape neexistent până aproape de sfârșit când izbucnește apocaliptic, dar parcă așteptat. Iar evenimentele clar nerealiste de pe parcurs poartă în ele un sâmbure de probabilitate. Până la un punct, cel puțin. E un sentiment clar de evoluție, foarte sensibilă, ce permează partea asta a benzii. Se simte cum se clădește armata, cum Guts se deschide și cum personajele cresc, atât fizic cât și emoțional. Pentru cea mai mare parte violența și sexualitatea rămân cu puțin sub absolut obscen și grotesc, poate chiar mai jos, acolo unde ar trebui să fie. Și toată istorie conferită aici adâncește cele ce s-au petrecut în poveștile de până acum.
Leave a Reply