Top 10 povești cu Batman – locurile 4 și 3

4 – Batman: The Man Who laughs

de Ed Brubaker și Doug Mahnke


Titlul este același cu al filmului(cărții, mă rog) care l-a creat pe Joker. Știu că pentru mulți iar am făcut o gafă, însă din punct de vedere al rolului pe care l-a avut Batman în bandă, este superioară atât lui Killing Joke, cât și Year One. Avem un Batman tânăr, încă nu foarte mitic, încă nu foarte experimentat, dar un Batman în final. Bruce Wayne deja a devenit o mască. Iar relația dintre Batman și inamicii săi este mult mai bine punctată, pentru că ea nu este dualismul static din Killing Joke, antiteza dintre status-quo și anarhie. Nu are cum, Batman fiind un agent al schimbării, iar prezența sa modifică lucrurile. Prezența sa îi ademeneșete pe Joker, Penguin, Poison Ivy și restul, deși aici vorbim numai despre Joker. Iar ca să îl înfrângă trebuie să se adapteze, trebuie să îl cunoască și să lase această cunoaștere să îl transforme. Iar calitativ nu este mult mai jos față de Killing Joke.

3 –Dark Knight\Dark City(Batman #452-454)

de Peter Milligan și Kieron Dwyer


Cele mai bune benzi cu Batman scrise de Morrison datorează multe acestei povești și nu e de mirare, țindând cont cât de multe lucruri în comun au cei doi scriitori, din punct de vedere tematic. Este o bandă despre control și despre determinare. The Ridller devine tot mai brutal în metodele sale, gata oricând să facă sacrificii, iar toate pentru a juca un joc sinistru cu Batman. Nimeni nu știe de ce, iar de fiecare dată lucrurile pe care îl obligă să le facă sunt tot mai neliniștitoare(cum ar fi să efectueze o traheotomie unui bebeluș). Batman aici este eficient, grăbindu-se să salveze, mai mult decât să pedepsească, luând durerea altora asupra sa, asumându-și riscuri și responsabilități și face asta fără să se plângă, fără să ne amintească neîncetat cât de morți îi sunt părinții, în ciuda flashbackurilor la acea seară, acceptându-și soarta.

De aceea este mult mai dornic să ajungă la rădăcina unei probleme, de a rezolva un mister, decât a se lupta. Iar tot contextul mistic, supranatural, în care are loc povestea oferă o savoarea cum puține benzi au, transformând personajul dintr-un simplu detectiv bătăuș în capă, într-un avatar al rațiunii asupra demonicului. Scriitura lui Milligan are acel respect, acea enfază cu care mi se pare normal să vorbești(ca narator) într-o bandă cu supereroi, însă nu dă într-o parodie neintenționată, ca Stan Lee sau Steve Englehart. Și artă e făinuță în simplitatea și randamentul ei, însă coperțile lui Mignola sunt superbe și accentuează perfect atmosfera.


Posted

in

by

Tags:

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.