Este un fapt în perpetuă demonstrare că un simbol, un blazon, un titlu, o mascotă, chiar, orice asemenea element ce cristalizează întregi atutidini printr-o serie de simboluri, se înfiripă în conștiința populară mult mai adânc decât conceptul mai larg pe care îl reprezintă, iar simbolul rămâne de multe ori valabil chiar și atunci când prin schimbarea contextului, conceptul devine cu totul altul.
Iar uitându-ne la personajele populare, realizăm că acestea nu sunt cu nimic mai mult decât mascote pentru perioade și culturi de mult apuse. Au rămas printre noi, de-a lungul anilor au suferite ușoare metamorfoze, puțin câte puțin pentru a se adapta unei lumi în continuă schimbare și a fi acceptate fără pic de circumspecție, însă la o inspecție atentă, sub haina formală, personajul este același.
Iar aproape toate serialele, indiferent de mediu, au depins și încă depind, de crearea unui asemenea personaj. Un personaj distinct, ușor de recunoscut, ale cărui trăsături nu sunt deloc comune și ies fără efort la iveală. De fapt, în jurul unui asemenea caracter, poveștile iau singure naștere, rolul creatorilor nemaifiind de a țese fire narative și de a imagina întâmplări, ci de a anticipa acțiunile unui personaj care a prins singur viață și care pentru mulți este mai real decât unii dintre noi.
Iar cum niciun mediu artistic nu a fost atât de mult timp prins într-o formă serializată, precum banda desenată, cred că se înțelege de ce a acest mod de exprimare nu și-a pornit expansiune decât atunci când au început să ia naștere asemenea personaje-mascotă, pe care publicul să le poată înțelege fără a acorda prea multă atenție poveștii, iar mai târziu, să le cunoască până și în lipsa contactului direct cu ele.
Unul dintre primele astfel de personaje, a fost Alexander ”Ally” Sloper, apărut pentru prima dată în 1867 în revista umoristică, Judy. Creat de către Charles H. Ross, întrupat pe hârtie și în tuș cu ajutorul soției sale, Emilie de Tessier(folosinduse de pseudonimul Marie DuVal), Ally Sloper a avut o carieră fructuoasă, ajungând să fie primul personaj de benzi desenate care să aibă o revistă numai a lui. Deși probabil ar trebui să utilizăm termenul de bandă desenată în cel mai larg sens, pentru că foarte multe dintre ”benzi” nu erau nimic mai mult decât scurte povești, acompaniate de câteva caricaturi.
Termenul de ”alley sloper” era folosit pentru acei oameni care ajutați de caracterul lor și împinși de lipsa banilor, ajungeau să se ascundă în aleile ude și murdare ce separau locuințele, atunci când venea proprietarul să încaseze plata chiriei. Iar comportamentul lui Ally nu dezamăgește, caracterizarea sa fiind la o literă distanță de a sa poreclă. La începutul existenței sale, Ally este aproape mereu turmentat, afișând un nas roșu radios, nu acordă atenție lucrurilor din jurul său, motiv pentru care se găsește de multe ori în diferite situații deloc dizerabile. Ally este un dezastru comercial și social pentru oricine îi acceptă prezență.
În anii 1880, creatorii au părăsit personajul, vânzându-l revistei Judy. De el s-au ocupat în continuare William G. Baxter și W. Fletcher Thomas, până în timpului Primul Război Mondial. În această periodă Ally a primit o revistă numai a lui, ”Ally’s Sloper Half Holiday”, a devenit puternic mercantilizat, apărând chiar și într-un film. Probabil din această cauză, s-a încercat o ”gospodărire” a personajului, oferindu-i-se o familie și fiind plasat în situații mai nobile decât în deceniile trecute. Cu toate acestea, Ally a rămas în mare parte același, la fel de lipsit de succes și cu aceleași speranțe de îmbogățire ușoară prin planuri sortite eșecului.
Odată cu intrarea în război, s-a început o raționalizare puternică a resurselor, printre care și hârtia, iar sistemul social al Marii Britanii a suferit suficiente transformări, astfel încât publicul nu a mai putut să guste personajul, nu în aceeași formă și nu în același mediu, motiv pentru care și-a încetat apariția în 1916. Impactul pe care la avut a fost totuși enorm, existând câteva tentative de a-l resucita chiar până în 1977. Totuși, este posibil ca Ally să nu se fi ridicat din mormânt nu pentru că oamenii nu îl mai doreau, ci pentru că deja se reîncarnase.
Leave a Reply