Unul dintre motivele pentru care filmele și jocurile sunt cele mai populare moduri de a petrece timpul supunându-te la o formă de cultură, vine dintr-un paradox : sunt scumpe. Costurile de producție, de publicare și distribuire fac necesară existența unei industrii pentru supraviețuirea mediului și persistența operei, căci numai în consumul masiv și în mărfuri auxiliare se găsesc mijloace de a face produsul accesibil. Iar uneori, pentru a evita o implozie(cum au pățit benzile în anii 90 și jocurile în 80) sau pur și simplu pentru a face față concurenței, trebuie atrase tot mai repede diferite demografice, ceea ce de obicei se face prin speculă și scandal. Ce legătură are asta cu banda desenată ? Două cuvinte : Yellow Kid.
Yellow Kid nu este o bandă în adevăratul sens al cuvântului, ci un un fenomen care a luat naștere odată cu o serie de caricaturi ce vizau o gașcă de copii din ghetourile New Yorkului, desenate de Richard F. Outcault pentru revista Truth, din New York. Acestea, câteva luni mai târziu, vor fi retipărite în ziarul condus de Joseph Pulitzer, The New York World, sub titlul Hogan’s Alley. Hogan’s Alley nu a fost inițiat o bandă, ci o ilustrație color de o pagină, care parodia diferite comportamente și activități ale lumii ”bune”. Hogan’s Alley ilustrează în suprinzător detaliu și cu multă energie dizolvarea claselor sociale și acapararea, iar mai apoi subminarea trăsăturilor definitorii ale păturilor superioare ale societății, de către cele inferioare. Dacă Ally se găsea aproape în permanență doborât de incapacitatea sa de a se adapta și de a înțelege ordinea internă a societății, copii aproape sălbatici din Hogan’s Alley, pun la îndoială această rigoare, o atacă și de multe ori o înfrâng.
În aproape fiecare desen, și mai târziu bandă, se va regăsi un anumit puști, îmbrăcat într-o cămașă de noapte galbenă, deși în prima sa apariție era albastră, mult prea mare pentru el, știrb și cu capul ras probabil din cauza paraziților. Puștiul este un golan mereu vesel și în mijlocului haosului dintre blocuri. Spre deosebire de celelalte personaje, Puștiul nu comunică prin baloane de text, deși rareori vorbește altcineva înafară de el, ci prin intermediul propriilor haine, dialogul apărându-i tipărit pe cămașă. Parte din economie, fiind păcat să se irosească o pată mare de culoare plată, dar parte și din cauză că Outcault descrie Puștiul drept un arhetip mai mult decât un personaj(ceva în genul lui Ion al nostru), acțiunile și atitudinile sale fiind ceva intrisec naturii sale, nu obligatoriu determinat din exterior.
În 1896 Outcault a plecat de la ziarul World, luând cu el Puștiul la New York Jurnal. Din cauză că Pulitzer încă deținea drepturile pentru Hogan’s Alley, puștiul a apărut simultan în ambele ziare, sub diferite titluri din cauza disputelor legale, dar până la urmă, cele două apariții au ajunsă să poate numele de Yellow Kid, cel din Jurnal desenat de George Lucks, cel din World de Outcault.
Succesul pe care l-a avut Puștiul, a alimentat comercializarea aproape tuturor obiectelor ce îi purtau numele, de la ceasuri la țigări, chipul apărându-i pe panouri publicitare, lucru foarte potrivit ținând cont că Puștiul însuși este un panou publicitar. A fost atât de puternic asociat cu cele două ziare în care apărea, încât a dat numele unei practici jurnalistice foarte populare la acea vreme, jurnalismul galben; jurnalismul de senzație care lucrează cu fape ficționalizate sau mult exagerate. Iar astfel, Puștiul a ajutat la nașterea industriei benzilor desenate în S.U.A.
Trebuie să mai remarc că dintre toate benzile sau protobenzile despre care am vorbit până acum(sau despre care voi mai vorbi în viitor), Yellow Kid desenat de Outcault, chiar îmi place. Este foarte bine desenată, colorată, energică, amuzantă și tratează subiecte care uneori sunt valabile și acum. Puteți găsi câteva apariții, aici.
Leave a Reply