Empowered este o bandă cu supereroi care are mult mai multe în comun cu manga decât cu benzile de la Marvel/Dc/Boom/Valiant/Image. Pe lângă stilul și modul de publicare care sunt clar ale unei manga, fiind prezentată în volume, poveștile purtând numele de capitole, banda este trasă direct din creion, iar stilul este… well, manga. Personaje cu capete mari, ochi mari, cu fețe desenate din câteva linii, cu restul anatomiei exagerată, suprapuse peste decoruri relativ fotorealistice, interacționând cu obiecte de asemenea fotorealistice. Plus că deși premiza, subiectul și trăsăturile personajelor par inițial superficiale și subțirel muncite, pe parcurs se metamorfozează, cam ca în aproape orice manga mai puțin seriosă.
Ceea ce mi se pare interesant e însă natura poveștii, care în primele volume este atât de rarefiată că o poți pierde deschizând geamul. Banda asta este contruită pe ideea sexualității, dar nu este vorba despre sexualitatea morbidă sau ca metodă de control psihologic, cum apare în general în benzi, nu sexualitatea exploatată și pornografică, nici chiar erotică și intimă, ci una prietenoasă și chiar amuzantă. Chiar dacă fiecare volum prezintă povești din ce în ce mai închegate și mai îndepăratate de primele pagini în care singurul rol al domnișoarei Emp era să fie legată de scaun cu un căluș în gură așteptând să fie salvată, toate temele și toate firele narative ale benzii au într-un fel sau altul sexualitatea, dacă nu și sexul prin substrat (sau chiar la vedere).
Personajul principal este Empowered, o supereroină care își capătă puterile de la un costum simbiotic, mai mult sau mai puțin cu cel negru al lui Spider-Man. Costumul îi conferă superputere, invulnerabilitate și o serie de alte abilități bizare și destul de inutile, dar asta doar atât timp cât este întreg. Dacă este sfâșiat, chiar și doar rupt un pic, Emp rămâne la mila bătăușilor și a minionilor care purced imediat în a o lega fedeleș de scaun. Bănuiesc că vă dați seama că asta îi afectează grav stima de sine, iar asta este o problemă, pentru că aparent, costumul se alimentează din stoicismul ei.
Pe lângă umorul care trece de la subtil la pervers, dialogul energic și arta foarte bună din toate punctele de vedere, banda asta mai are un lucru care îmi place mult la ea. Este o metaforă, chiar dacă nu foarte subtilă pentru modul în care reacționează o femeie când este supusă unor anumite norme în ceea ce privește aspectul ei fizic. Costumul mulat îi scoate în evidență formele, de parcă ar purta doar vopsea de corp, însă îi conferă șansa să stea în preajma unor oameni pe care îi respectă (cam fără meritul lor) și să capete puterea care are impresia că i-ar lipsi altfel. Toate astea deși în interior ea este o ființă superbă care ar fi apreciată oricum de oamenii care țin cu adevărat la ea. Costumul reprezintă standardele și pretențiile pe care le ridică unele segmente ale societății și pe care alte persoane le desconsideră fără drept de apel. Nu este însă numai obiectivizarea aspectului feminin, ci în același timp sugerează că nu ar trebui să fie nimic rău în a te bucura de forma feminină, chiar și vizual, iar că sexualitatea nu este un lucru împotriva căruia trebuie să lupți dintr-un pudism anacronic.
Oricum, este o bandă foarte amuzantă, foarte energică, foarte bine desenată, nu e chiar un punct bun de tranziție de la manga la supehero pentru că o să ofere o imagine deformată asupra realității, dar ce vrei, nu le poți avea pe toate.
Alte articole ca acesta, dar nu numai, aici
Leave a Reply